Cunoaşterea de sine

 Atribuirea

  Teoriile atribuirii se preocupă de explicarea comportamentului, mai precis de explicarea cauzelor acestuia. Analiza cauzală a evenimentelor este ideea centrală a teoriei atribuirii.Această analiză cauzalăpoate arata o varietate de procese psihice de la cele mai deliberate şi conştiente, pană la automatizate.

   Începuturile  teoriei atribuirii pot fi considerate a fi în anul 1958,odata cu apariţi teoriei lui Heider. El considera că aceiaşi factori psihologici care acţioneză în cazul percepţiei obiectelor operează şi atunci cînd percepţia este direcţionată către stimulii sociali. Astefel,impresia oamenilor despre o anume persoana poate fi infuenţată de comportamentul persoanei, locul în care se desfăşoarăacesta, credinţele celui care percepe comportamentul despre tipul de oameni care pot efectua un astfel de comportament sau de modul în care este perceput comportamentul(în mod direct sau din auzite). În conformitate cu teoria lui Heider , oamenii încearcă să localizeze cauzele unor evenimente sau comportamente fie în interiorul persoanei, fie în mediul înconjurător.Abilităţile şi motivaţia sunt necesare pentru a detrmina producerea comportamentului .

    În general, oamenii sunt motivaţi să aibă o înţelegere cît mai corectă asupra lumii lor sociale pentru a putea să o controleze, în sensul că sunt capabili să prezică evenimetele (de ex.: comportamentul celorlalţi).

   Teoria inferenţei corespondente(Jones şi Davis)

Această teorie poate fi văazută ca o teorie a alegerii; cel care percepe porneşte de la faptul că actorul social a ales în mod liber să se comporte aşa cum o face, iar acest comportament este văzut ca fiind ales dintre altele potenţiale.

Corespondenţa apare atunci cînd comportamentul (ex:agresiv) poate fi descris în mod similar prin dispoziţii(trasatură agresivă) ce conduc sau determină respectivul comportament. În timp ce facem atribuiri dspre  comportamentul cuiva noi putem avea expectanţe bazate pe categoriile sociale (sexul,profesia).Spre exemplu, dacă un elev solicită profesorului său cît mai multe teme pentru acasă (comportament ce contrazice expenctanţele pe care le avem în general despre categoria socială de „elev”), un observator poate sa deducă că elevul este harnic şi interesat de materia respectivă.

   Modelul covarianţei(Kelley, 1967)

Acest model este bazat pe judecarea sau analiza covarianţei; acest tip de judecată afirmă că dacă două variabile apar împreună într-o anumită situaţie, atunci între  ele ar trebui să existe o relaţie de tip cauză-efect.Spre exemplu,daca o persoană strănută de fiecare dată cînd apare pisica, atunci există o covariaţie între strănutul persoanei şi apariţia pisicii.

  Kelley a propus o altă succesine de procese pentru atribuire atunci cînd nu toate informaţiile sunt la dispoziţia celui care face atribuirele.Observatorii se pot baza pe rolul condiiilor exterioare care au determinat un anume comportament al unui actor social.Să presupunem că o persoană ştie că Jane a luat 10 la un examen.Poate să deducă pe baza acestui fapt că este ea o persoană inteligentă?Acest lucru depinde de dificultatea examenului,iar dacă consideră că examenul este extrem de dificil,probabil că va trage concluzia că Jane este într-adevăr o persoană inteligentă.

    Erori şi tendinţe în atribuire

  Erorile şi tendinţele în atribuire pot fi determinate de interferenţe ale emoţiilor sau motivaţiei. Comportîndu-se ca nişte oameni de ştiinţă naivi, oamenii sunt pe deplin capabili să facă inferenţe raţionale şi normative despe cauzele evenimentelor.Însa trebuinţele pe care oamenii le posedă (ex:trebuinţa de control, de a se percepe pe sine pozitiv) pot să interfereze cu procesul atribuirii producînd erori şi tendinţe.

Oamenii pot să  exagereze gradul de corespondenţă ce există între un comportament şi cauza care stă la baza lui, mai ale atunci cînd ei sunt în mod personal afectaţi de acel eveniment sau comportament.Prima tendinţă se referă la situaţia în care acţiunile altuia au consecinţe neintenţionate faţă de  observator.

    Explicaţiile cognitive sau perceptuale sugerează că eroarea fundamentală a atribuirii şi diferenţa actor observator ar putea fi universale, deoarece ele ţin de structura sistemului nostru perceptiv (ex:diferenţele culturale).

Scris de: Elena VOAIDES
voaideselena1991@yahoo.com