Integrarea socială a copiilor străzii

Motivaţie

Actualitatea unui studiu complex cu referire la problematica fenomenului ‘’copiii străzii’’ este motivată, pe de o parte, de specificul acestui fenomen , de dinamica lui şi de condiţiile în care se dezvoltă iar pe de altă parte tratarea superficial acestor copii. Mi-am ales acest domeniu pentru că m-am gandit că nimeni nu vrea aceşti copii,sunt a nimanui,sunt copii lipsiţi de majoritatea drepturilor. Mulţi dintre copiii care lucrează pe stradă se confruntă cu probleme de sănătate, incluzând afecţiuni dermatologice, scabie, răni şi arsuri, unii având chiar tuberculoză şi hepatită, în vreme ce majoritatea dau şi semne de subnutriţie cronică. Copiii străzii sunt de asemenea expuşi abuzului sexual care de obicei începe în cadrul propriilor familii şi apoi se continuă pe stradă, şi abuzului fizic, cu aproximativ 50% dintre copiii care lucrează pe străzile Bucureştiului care susţin că au fost bătuţi cel puţin o dată, în special de către poliţie. În încercarea de a face faţă asprimii vieţii lor pe străzi, mulţi dintre copii încep să folosească droguri sau solvenţi, inclusiv diluanţii obişnuiţi pentr lipici şi de vopsele.   Şi mai mult, copiii străzii continuă să fie discriminaţi de către autorităţi precum poliţia, şcoala şi sistemul de sănătate. Mulţi copii ai străzii nu au fost niciodată la şcoală şi sunt analfabeţi. Copiii din familii sărace şi din zone rurale sunt mai predispuşi decât alţi copii la abandon familial, la instituţionalizare şi la abandon şcolar, pentru ca mai târziu să fie întâlniţi pe stradă.

1.    Prezentarea problemei sociale

Copiii străzii provin, în special, din familii dezorganizate, reorganizate, numeroase cu statut social redus, un grad scăzut de şcolarizare, lipsă/slabă calificare şi lipsa-insuficienţa veniturilor. Relele tratamente aplicate de părinţi – în special de tatăl vitreg, alcoolic, prea autoritar – sunt principalul motiv al vieţii în stradă, invocat de copii. Bătăile, indiferentismul afectiv, agresiunile sexuale sunt invocate ca motive ce au determinat părăsirea locurilor de ocrotire.  În categoria de ‘’copii ai străzii’’ mai intră şi acei copii care au abandonat familias au institutiile de ocrotire şi care îşi duc existenţa pe străzi , în gări, la subsolul blocurilor, sub poduri, în canale şi alte spaţii improprii locuirii. Ei trăiesc în grupuri şi duc o viaţă lipsită de condiţii igenice de trai, fiind cei mai expuşi bolilor şi faptelor antisociale.Aceşti copii îşi cîştigă existenţa fie prin efectuarea unor munci plătite din mila cetăţenilor (spală parbrizuri) sau cerşitul.
Societatea Românească a fost marcată de apariţia bruscă a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului de ,,copii ai străzii”. În 1990 au fost înregistraţi 3500 de copii ai srăzii, în 1995 erau 6000 iar în prezent sunt la nivel naţional peste 8500.
Copiii stăzii reprezintă categoria copiilor care trăiesc în stradă - fenomen social întâlnit peste tot în lume, dar accentuat în societăţile industrializate.

copii singuri

2.    Identificarea cauzelor care au dus la apariţia problemei

Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se împletesc factorii individuali şi sociali, economici şi materiali ce realizează efecte cumulative care măresc proporţia fenomenului. Predomină cauzele economice, cu alte cuvinte, sărăcia din familie, necesitatea de a cîştiga bani în majoritatea pentru hrană. Sărăcia din familie este completată de alte cauze ce ţin de relaţiile din familie : disfuncţionalitatea familiei, alcoolismul şi violenţa părinţilor,abuzarea sau neglijarea copiilor. În condiţiile în care o mare parte din părinţi (mame sau taţi) nu au nici o ocupaţie, sunt şomeri sau stau acasă şi nu au venituri pentru întreţinerea familiei,copiii sunt nevoiţi să-şi procure singuri mijloacele de existenţă sau chiar să întreţină familia.Astfel se confirmă faptul că principala cauză a prezenţei copiilor în stradă este sărăcia. Cauza principală a abandonului familial este pentru ei violenţa din familie, abuzurile la adresa lors au neglijarea lor emoţională.
Consecinţele sunt deosebit de grave: tulburări de comportament, agresivitate, violenţă, decese, embolii, abuzuri sexuale, absenţa normelor morale şi culturale. La nivelul societăţii consecinţele sunt: delicvenţa juvenilă, extinderea analfabetismului, răspândirea bolilor venerice şi SIDA, prostituţia şi noua generaţie de copii născuţi în stradă. Instituţiile de ocrotire socială păstrează contactele cu familia sau cu alte instituţii. Studiindu-se modul de organizare al acestor copii s-a constatat că au un stil de viaţă nomad, tribal, sub limita condiţiilor normale de igienă şi moralitatate.

3.    Efectele nerezolvării problemei asupra grupului ţintă asupra societăţii

•    Responsabilităţile pentru protecţia copilului sunt fragmentate între diferite ministre în baza unor criterii neclare, ceea ce conduce în realitate la eschivarea de la responsabilitatea pentru soarta copilului în complexitatea ei ;
•    Protectia sociala oferita de Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei se rezumă la alocaţii băneşti derizorii şi nu include servicii seciale pentru familii şi copii;
•    Ministerul Educatiei  si  Stiintei nu a reformat sistemul de instituţionalizare a copiilor şi nu dezvoltă suficiente alternative de îngrijire a copiilor: centre de zi, reţele de plasament temporar, modele de integrare a copiilor cu necesităţi special în sistemul de învaţămînt general;
•    Putinele proiecte adresate copiilor strazii (plasament, alimentare,asitenţă medical, distribuire de îmbrăcăminte) au un caracter sporadic, dispersat şi nu acoperă fenomenul, nu aboredează toate aspectele acestuia şi nu pot constitui,în totalitatea lor o soluţie eficientă;
•    Nu exista centre de informare si documentare în problemele copiilor aflaţi în dificultate,în situaţii de risc, suficiente echipe de voluntari antrenaţi în această activitate;
•    Fenomenul “copiii strazii” este tratat în special drept unul ce tine de competenţa organelor de ordine public şi nu de cea a sistemelor de protecţie şi servicii sociale; în consecinţă, în locul unor centre de zi sau de plasament temporar pentru copiii străzii, aceştia sunt internati într-un Centru de triere cu regim închis, subordonat organelor de poliţie.

4.Teorii care explică problema socială identificată

Vagabondajul este abordat de specialisti sub latura de “homelessness”. Acesta a fost inteles ca o  problema sociala pe la sfarsitul anilor '70 si inceputul decadei urmatoare, in contextul cresterii demografice si a crizei de locuinte ce a decurs din aceasta. Intr-o prima faza, intre cele doua fenomene in discutie a existat o suprapunere perfecta:homelessne ss-ul era perceput drept „o problema limitata, ca extindere, la un grup particular, marginal, fiind indeosebi asimilat cu vagabondajul sau manifestandu-se la indivizi cu o personalitate sau un caracter inadecvat si, in consecinta, avand dificultati de ordonare a propriei vieţi. O prima categorie o reprezinta copiii care muncesc în strada si care se întorc, de regula, zilnic în familiile lor. Ei frecveteaza rar sau deloc scoala, iar anafalbetismul e destul de des intalnit printre ei. Prezenta lor in strada are scopul de a castiga bani prin cersit sau prin alte activitati, iar seara se intorc, in mod obisnuit, in familie. Insa, influenta contactelor zilnice cu ceilalti copii si tineri care habiteza in strada, dar si experinta unor abuzuri din partea familiei, cresc riscul ca acestia sa se afilieze definitiv strazii. Consumul de droguri (volatile) are pondere mica, dar presiunea implicita a mediului ii poate determina sa le experimenteze. Sunt intalniti in zonele aglomerate ale capitalei ce pot constitui surse de venit. Copii care traiesc in strada circumstantial formeaza un alt segment al vietii stradale.  Acestia, desi au perioade mai mici sau mai indelungate de timp cand revin in familiile sau institutiile de apartenta, atractia strazii are, totusi, o putere de influentare covarsitoare asupra lor. Vulnerabili, ei se intorc constant in strada si sunt, intr-o masura crescanda, in pericolul de a permanentiza sederea lor aici. Exceptand acest aspect, ei nu se diferentiaza prea mult de categoria mentionata in continuare.  Este vorba despre copii care traiesc permanent în strada, fara sa aiba contacte cu familia sau cu institutia de ocrotire. Acestia au o atitudine confuza sau indiferenta fata de familie, amintirile predominante fiind cele din viata stradala sau institutionala. Sursele de castig sunt munca, cersitul, prostitutia si micile furturi. In ce priveste igiena si sanatatea, starea lor este una extrem de improprie si alarmanta. Fiind nevoiti sa supravietuiasca la cerintele dure ale strazii, comportamentul acestora are tendinte violente. Fumatul, consumul de droguri volatile este aproape generalizat, iar adolescentii consuma si alcool.
Tinerii care traiesc în strada sunt o componenta aparte a vietii stradale. Ei sunt neglijati atat de catre cercetatori ai fenomenului care ii ignora sau doar le mentioneaza fugitiv existenta, cat si de majoritatea organizatiilor, institutiilor si masurilor de protectie sociala. Tinerii sunt catalogati drept esecul incercarilor anterioare de reintegrare ale institutiilor asistentiale si dupa aceasta afirmatie se pune, de obicei, punct.
 Peste jumatate dintre tineri au mai mult de noua ani de experienta in strada. Cu toate ca nu mai au varsta legala, ei sunt asimilati in continuare „copiilor strazii” si au, in genere, rol de lideri de grup, fiind cei care stabilesc regulile dupa care acestea functioneaza. Pe langa fumat, consumul de alcool si de droguri volatile, in ultimii cinci ani, consumul de heroina a devenit printre tineri o problema serioasa. Sursele acestora de venituri provin din munci grele, cersit sau furturi.
Un ultim grup mentionat este cel al copiii care traiesc cu parintii în strada. Datele statistice ingrijoratoare furnizate de catre Comisia Anti-Saracie, in anul 2000 arata ca jumatate din populatia Romaniei traia sub pragul de saracie. Situatia respectiva a condus la pierderea locuintelor a numeroase familii care, din pricina lipsei unor institutii tip adaposturi familiale (nu exista decat centre pentru mamele cu copii foarte mici), acestea au fost nevoite sa traiasca in strada cu copiii lor. Pentru a supravietui, parinti si copii, impreuna, cersesc sau presteaza diverse munci slab remunerate. In aceasta categorie sunt inclusi si acei tineri din strada care au devenit părinţi la rîndul lor.

5.Posibile soluţii pentru rezolvarea problemei

1.  Crearea unor structuri unice, atât la nivel guvernamental, cât si la cel judeţean şi local, de protecţie a copilului;
2. Implementarea unor servicii sociale adresate familiei, în particular de prevenirii a separarii copiilor de familie, care să se realizeze prin sprijinul acordat familiilor cu mulţi copii şi a celor cu dificultăţi financiare, familiilor aflate în criză sau disfuncţionale;
3. Desfasurarea unor programe de reintegrare a copiilor în propriile familii sau plasare a lor în familii de plasament temporar sau permanent, adoptive, şi doar în cazuri extreme, în lipsa altor soluţii plasarea lor în instituţii de stat;
 4. Elaborarea unor programe de protectie adresate nemijlocit “copiilor străzii’’ prin lucrători sociali stradali, centre de alimentare, asistenţă medical şi social;
5. Dezvoltarea unui sistem de masuri de protectie a copilului împotriva neglijării sau abuzului  în propria familie;
6. Implementarea unor programe educative şi de resocializare.

6. Argumente  pentru necesitatea intervenţiei

Asistentul social este chemat în primul rind, în ajutorul persoanelor aflate în nevoie (personae abuzate,familii dezorganizate, minori delicvenţi, personae dependente de drog, copii abandonaţi şi instituţionalizaţi) obiectiv pe care il poate realize prin activitatea sa de consiliere şi terapie,sprijinind adaptarea celor vulnerabili la schimbările pline de contradicţii şi consecinţe nefaste prin activităţi utile pentru asigurarea unui control cît mai eficace asupra mijloacelor şi condiţiilor lor de existenţă. Obiectivul intervenţiei asistenţei sociale este de a sprijinii pentru o anumită perioadă de timp persoanele cu nevoi special,ajutandu-le să-şi dezvolte propriile capacităţi şi compentenţe pentru o încadrare în viaţa social normală.

7. Tipuri de intervenţie recomandate pentru rezolvarea problemei

 Identificarea acestor copii, ingrijirea,hranirea, educarea si gasirea unei familii, astfel ei fiind monitorizaţi.

8. Bibliografie:

http://www.unicef.org/romania/ro/
http://www.mmuncii.ro
http://www.copii.ro/
“Familia şi copiii în dificultate”, Ana Muntean, Timişoara, 2001.

Scris de: Elena VOAIDES
voaideselena1991@yahoo.com