Studenţimea naţionalistă şi mişcarea de dreapta

Cercetarea de faţă surprinde un fragment din istoria României interbelice, un segment prin care incercam să aducem la „suprafaţă” cauzele şi premisele care au condus la agitaţiile şi mişcările studenţeşti din anii 1922-1923, evenimente care au influenţat categoric apariţia Ligii Apărării Naţionale Creştine, o primă formulă politică a dreptei radicale româneşti.

Am considerat necesară descrierea şi „analiza” noului cadru social-politic şi economic, impus societăţii româneşti după Marea Unire de la 1918, prin aplicarea celor două reforme, agrară şi electorală, care au dus – printre altele – la schimbarea mentalului colectiv al românilor.

Demersul nostru a insistat pe scoaterea în evidenţă a cadrului general în care au luat naştere şi s-au dezvoltat mişcările studenţeşti şi  liderii acestora, în special Corneliu Zelea Codreanu.

Accesul masiv al tineretului de la sate în universităţi a deteminat creşterea considerabilă a numărului de studenţi, organizarea în asociaţii studenţeşti şi mai apoi instituţionalizarea  lor politică în cadrul formaţiunilor de dreapta în LANC şi mai apoi în structurile Mişcării Legionare.

Bulevardul Academiei

Studiind cauzele şi încercând să descriem societatea românească, în special cea ieşeană interbelică, relaţiile sociale, politice, economice, religioase, mentalităţile, am încercat să răspundem la întrebarea: De ce la Iaşi? De ce tocmai în mediul universitar? Fără să insistăm pe acest subiect considerăm necesar să menţionăm că istoriografia Mişcării Legionare i-a numit pe intelectualii naţionalişti din Moldova antebelică Eminescu, Haşdeu, Xenopol, Alecsandri „precursori ai legionarismului”. Aceştia au devenit suport doctrinar şi legitimitate istorică. Oraşul Iaşi era la începutul perioadei interbelice unul în care componenta evreiască ajungea la aproape 50%. Mulţi evrei şi-au trimis copii la şcoli, ceea ce a dus la generarea conflictelor antisemite. Tot la Iaşi, încercările de „instaurare” a comunismului erau mult mai evidente, acestea fiind cauzate de apropierea geografică faţă de Rusia sovietică, dar şi de afluxul de studenţi veniţi din Basarabia. Situaţia de aici devenise tensionată. Grevele, agitaţiile, mişcările muncitoreşti care începuseră să ia amploare, implicarea unor studenţi în comitetele de organizare socialiste, influenţa pe care o aveau unii studenţi veniţi de peste Nistru în cercurile de grevişti, dar şi în Universitate printre studenţi, face ca, începând cu 1919, cu primul an universitar de după război, studenţii crescuţi într-un spirit tradiţional să acţioneze împotriva acestora, de cele mai multe ori într-un mod violent.

Reluându-şi rolul de studenţi, tinerii întorşi de pe front nu mai regăsesc aceiaşi colegi, găsesc o lume schimbată, o societate care punea accent pe diversitate, fapt demonstrat de numărul mare de studenţi străini sau de altă etnie care s-au înscris la universităţi. La unele facultăţi numărul de străini depăşea numărul de români. Acest lucru a fost unul din factorii care au generat agitaţiile studenţeşti din România începute în 1922 la Cluj. Pe lângă acestea, starea în care se aflau universităţile din ţară şi mai ales cea din Iaşi (a cărei clădire a fost ocupată de către Ministerul de Război), lipsa resurselor materiale, săli de curs, laboratoare, biblioteci constituie o cauză, dar şi pretextul declanşării mişcărilor din 1922-1923.

Implicarea profesorilor în viaţa socială şi politică devine un alt factor important ce a dus la radicalizarea studenţimii. Aceştia, situaţi în două „tabere”, au influenţat în mod direct sau indirect studenţii înscrişi la universitatea ieşeană. Un rol important în instigarea agitaţiilor studenţeşti l-au avut profesori ieşeni ca A. C. Cuza, Corneliu Şumuleanu, Nicolae Paulescu, care au captat atenţia principalilor lideri ai acestor mişcări. Aceştia au încurajat elementul românesc şi acţiunile studenţilor cu vederi naţionaliste şi antisemite în toate mediile, mai ales în Universitate, atât prin scrierile lor, cât şi prin prelegerile pe care le-au ţinut.

Prezentarea mişcării comuniste şi a studenţior care au activat în cadrul acesteia la începutul anilor 20, a constituit un element esenţial pentru a înţelege radicalizarea studenţimii. Implicarea unor studenţi în manifestaţiile muncitoreşti, influenţa pe care au exercitat-o asupra acestora, direct (prin participarea la manifestaţii, la şedinţele celulelor comuniste) şi indirect (prin publicare unor articole în presă spre exemplu „Iaşul Socialist”, „Mişcarea”), au făcut posibilă apariţia unor organizaţii studenţeşti cu caracter naţionalist-creştin, cu care aceştia au intrat în conflict, dând naştere la primele mişcări studenţeşti din Iaşi. Prin prezentarea lui Timotei Marin am încercat să scoatem în evidenţă prototipul studentului basarabean cu vederi comuniste şi maniera prin care era implicat în activităţile partidului.

Prof. A.C. Cuza, lovit de jidani

Ca reacţie a manifestărilor socialiste au luat fiinţă mai multe asociaţii studenţeşti cu caracter naţionalist printre care: Cercul Studenţesc „Ştefan Vodă” alcătuit din studenţii naţionalişti, a cărui conducător era Corneliu Zelea Codreanu, student la Facultatea de Drept sau asociaţia „Solidaritatea”. Aceştia erau îndrumaţi de către decanul Facultăţii de Drept, Alexandru C. Cuza şi de către Corneliu Şumuleanu, profesor la Facultatea de Medicină şi Farmacie. Cercurile studenţeşti cu vederi naţionaliste erau formate în mare parte din studenţii veniţi din mediul rural, fii de învăţători, preoti, ţărani, care aveau o educaţie creştină. Tineri fiind, aceştia şi-au însuşit destul de repede ideile naţionaliste promovate de către unii profesori ai universităţii. Spiritul antisocialist şi mai ales antievreisc pe care şi l-au însuşit, se datorează, în mare masură, numărului de studenţi proveniţi din Basarabia, în marea majoritate evrei şi care ocupau cele mai multe dintre locurile de la facultăţi. Atât problema locurilor la facultate, cât şi a celor din cămine era una delicată pentru studenţii din Vechiul Regat.  Acestui context i s-a adaugat şi mişcările de stânga, alături de maniera prin care se făcea propagandă socialistă, instigând marea majoritate a muncitorilor la grevă. Primele incidente dintre tineri au loc în Iaşi, între studenţii cu vederi comuniste, în cea mai mare parte veniţi din Basarabia, şi studenţii cu vederi naţionaliste.

            Prezentarea dosarului  de exmatricularea a lui Corneliu Zelea Codreanu a devenit unul dintre principalele segmente /direcţii din cercetarea de faţă. Analizată din mai multe puncte de vedere, am observat, dacă se poate spune aşa, că acest „scandal” a fost doar un pretext al lui A. C. Cuza de a atrage atenţia Ministerului Instrucţiunii Publice de la disensiunea dintre acesta, decan al Facultăţii de Drept, şi conducerea Universităţii (situaţie tensionată datorită diplomelor false emise de către Facultatea de Drept).

În cazul mişcărilor studenţeşti, punctul culminant este atins în decembrie 1922, când studenţii din întreaga ţară cer aplicarea numerus clausus. Aceste manifestări ale studenţimii române din decembrie 1922 continuă pe tot parcursul anului 1923, jucând un rol important în formarea Ligii Apărării Naţional Creştine a lui A. C. Cuza. În urma prezentării evenimentelor începute la Cluj, am reuşit să reconstituim cronologic, cu ajutorul presei şi a documentelor de arhivă drumul parcurs de către studenţi în încercarea lor de a impune numerus clausus. În acest fel, am înţeles mai bine rolul agitaţiilor studenţeşti în formarea LANC.

După manifestaţiile de la Cluj, o parte dintre studenţii care au luat parte la organizarea manifestaţiilor din decembrie (de exemplu I. Moţa preşedintele Cercului Studenţesc „Petru Maior”, Corneliu Georgescu, Ion Banea etc.) se transferă la Universitatea Ieşeană, pentru ca la 4 martie 1923 aceştia să ia parte la constituirea LANC.

Acţiunile întreprinse de studenţii din toate centrele universitare din România, grupaţi în Asociaţii/Societăţi Studenţeşti (nu trebuie omis faptul că în cele două centre universitare, Iaşi şi Cluj, o parte dintre organizaţiile studenţeşti s-au organizat în asociaţii naţionaliste, creştine, precum „Asociaţia Studenţilor Crestini” respectiv „Acţiunea Naţional-Creştină”), au dus la accelerarea formării LANC. Din acestea reiese că studenţii au jucat un rol important, dacă nu unul chiar esenţial în constituirea LANC alături de profesorii A. C. Cuza, C. Şumuleanu.

Aşadar, la 4 martie 1923 a avut loc Marea Adunare Naţională la care au participat persoane din toate regiunile ţării. După slujba ţinută la Biserica Mitropoliei, aceştia s-au adunat la Universitate, unde a fost semnat actul de constituire a Ligii. Atât participarea într-un număr însemnat a studenţilor la această adunare, cât şi locul ales pentru semnarea actului de constituire redă importanţa pe care o are mediul universitar în această mişcare.

Noua organizaţie era rezultatul mişcărilor naţionaliste de după război. Ea guverna în jurul unui nucleu de studenţi naţionalişti sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu, care se remarcase în mişcările studenţeşti încă din 1920, fiind la rândul său studentul lui A. C. Cuza. Această ligă va avea o activitate intensă care nu mai ţine doar de mediul universitar, ci se implică din ce în ce mai mult în politică. Acest fapt iese în evidenţă chiar din declaraţiile lui A. C. Cuza, dar şi din faptul că începând cu vara din 1923, după Congresul Studenţilor Creştini din august, studenţii şi membrii Ligii s-au implicat tot mai mult în acţiuni îndreptate împotriva oamenilor politici. Aceasta poate fi considerată până la înfiinţarea Legiunii „Arhanghelul Mihail” din 1927 prima formă a dreptei româneşti.

            În concluzie, perioada 1919-1923 a fost, din punctul de vedere al cercetării noastre, una a luptei studenţeşti împotriva comunismului, a luptei studenţilor naţionalişti împotriva colegilor evrei. A fost caracterizată prin numeroase conflicte studenţeşti constituind mediul propice pentru dezvoltarea unui curent radical. În acest cadru s-a ridicat şi „Generaţia de la 1922” din mijlocul ccăreia s-au ales fondatorii Mişcării Legionare.

Scris de: Mihaela GHEORGHIU

mihaelagheorghiu55@yahoo.com