Analiză de produs media
Antena3 este o televiziune
particulară de nişă din România. Parte a Intact
Media Group, Antena3 este un
canal de televiziune informativ, care transmite ştiri de pe întreg mapamondul
şi care, nu de puţine ori, a ocupat poziţia de lider de audienţă pe plan
naţional. Post de ştiri cu un trecut, dar mai ales un prezent controversat din
cauza presupusei implicări a patronului
trustului, Dan Voiculescu, Antena3 a
trecut de la formatul unei televiziuni de tip “news” la statutul tot mai asumat
de armă politică. Astfel, din grila de programe a Antenei3 nu lipsesc producţii de natura talk-show-urilor în care, uneori
mai discret, alteori mai făţiş, sunt atacate, denigrate şi chiar insultate
persoane publice, de obicei, obiectul acestor atacuri îl reprezintă adversarii
politici ai acţionarului majoritar. De-a lungul vremii, Antena3 s-a făcut remarcată, din perspectiva jurnalismului, prin
mai multe elemente: primul, şi poate cel mai important, îl reprezintă
parteneriatul pe care îl are încheiat cu prestigiosul CNN; un al doilea aspect ar fi dat de audienţele uneori uriaşe
înregistrate mai ales în “prime-time”, fapt care, ne place sau nu, oferă
legitimitate postului (“Media exercită o seamă de influenţe asupra vieţii
sociale, modificînd acţiunile indivizilor si grupurilor”[1])
– aspect la care ne vom referi în cele ce urmează. În cele din urmă, şi de data aceasta este
vorba de un aspect mai degrabă negativ, Antena3
uimeşte prin modul în care încalcă sistematic aspecte legat de etica şi
deontologia jurnalistului, în care, se
pare, nu crede şi cu care nu are nimic în comun. Cu toate acestea, programele Antenei3 sunt apreciate de publicul consumator
de talk-show-uri cu tematică politică din România.
Logo-ul "Antenei" |
Una dintre cele mai de
success producţii ale Antena3 este Sinteza zilei, moderată de Mihai Gâdea.
Talk-show difuzat din anul 2005 de luni pînă joi şi duminica între orele 21:30
şi 23:10 (sau 23:50, în cazul ediţiilor speciale), emisiunea, ce are un mare
succes, îndeosebi, în rîndurile persoanelor cu vîrste cuprinse între 24-65 ani,
cu studii medii, dezbate subiecte de larg interes aparţinînd vieţii politice,
dar şi aspecte de ordin economic sau social. Prin numărul mare de
telespectatori pe care îl atinge, Sinteza
Zilei s-a impus pe piaţa media din România ca cel mai urmărit talk-show,
“la evenimentele importante”.
Folosindu-se de acest
fapt, emisiunea reuşeşte să impună subiecte care, nu întotdeauna, reprezintă o
prioritate publică. Astfel, din prisma “agenda setting”, Antena3 stabileşte, deseori, teme care sunt preluate şi de
celelalte posturi de ştiri concurente. Această televiziune, dar şi emisiunea Sinteza Zilei au apărut pe piaţă
întrucît, în acel moment, exista un oarecare vid pe terenul dezbaterilor
politice zilnice. Antena3, prin Sinteza Zilei, prezintă teme centrale ale
zilei şi speculează incapacitatea autorităţilor de a rezolva problemele
importante ale societăţii.
Această emisiune, care
a făcut din oameni precum Mihai Gâdea sau Mircea Badea, lideri de opinie pentru
mulţi indivizi, îşi propune frecvent să construiască un amplu rechizitoriu la
adresa factorilor politici cu putere de decizie, pe care îi supune la tiruri de
întrebări şi aluzii presante. Prin aceasta, Sinteza
Zilei devine un instrument de manipulare a opiniei publice şi o armă
mediatică ce este folosită pentru a manipula chiar figuri din zona politică. De-a
lungul timpului, nume marcante ale fenomenului socio-politic românesc au fost
invitate în platoul emisiunii; printre invitaţi şi colaboratori s-au numărat
Octavian Paler, Valentin Stan, Bogdan Teodorescu, Ion Cristoiu, Mircea Badea,
Oana Stancu, Victor Ciutacu, Alexandru Atanasiu, Adrian Năstase, Crin Antonescu şi alte numeroase personalităţi
ale vieţii publice.
Subiectivul moderat-orator Mihai Gâdea
Pe numele său complet,
Mihai-Emanuel Gâdea s-a născut pe 10 ianuarie 1977 şi a absolvit Facultatea de
Teologie Adventistă din Bucureşti în anul 2000. Între 2000 şi 2004 a fost
realizator tv în cadrul postului Realitatea
TV, între 2004 şi 2005 a prezentat ştirile la Antena1,
după care a fost director la Antena2
şi moderator al emisiunii “Sinteza Zilei”, iar din mai 2010 este director la Antena3. În moderatorul acid, care face
audienţă prin punerea la zid a politicienilor, e greu de recunoscut omul
provenit dintr-o familie de adventişti şi care este pasionat de filosofia
istoriei. Din perspectiva contractului
de comunicare, Mihai Gâdea poate fi considerat un moderator activ şi totodată
atipic, cu ţinte bine stabilite, iar invitaţii săi, colocutori pasionaţi sau,
după caz, parteneri de polemizare. Acesta face un obicei din a-şi întrerupe
invitaţii sau din a-i ignora o bună parte din durata emisiunii.
Abil în subiectivitatea
sa, jurnalistul surprinde criticînd chiar şi invitaţii în direct, după cum
sugerează în interviul acordat, în martie 2009, revistei Avantaje: "Oamenii vor să vadă
la televizor conflictul, personalităţi aflate pe poziţii diferite, vor
să vadă că te cerţi cu politicienii, luând partea cetăţeanului.”
Jurnalistul mucalit
Limbajul lui este caracterizat de naturaleţe –
fără a intra pe terenul “preţiozităţilor” sau clişeelor, şi este - cel mai adesea - adaptat interlocutorului,
temei şi situaţiei de comunicare,
moderatorul avînd proprietatea termenilor şi un dezvoltat simţ al limbii
române; rareori au fost înregistrate pronunţii populare ori inadvertenţe
semantice sau gramaticale. Cu toate acestea, Mihai Gâdea are obiceiul de a face
paranteze ample, riscînd să devină repetitiv, fapt care-l transformă într-un
moderator agasant. Gestica, mimica, elementele de ironie, discursul uneori
agresiv şi peiorativizant plasează exprimarea sa în registrul public-informal
şi chiar ludic. Alternînd judecăţile de valoare cu tonul sarcastic, reuşeşte să
dea impresia omului de televiziune talentat. Vestimentaţia sa este una
elegantă, costumul şi cravata fiind
piese nelipsite.
Realizatorul "Sintezei Silei", Mihai Gâdea |
Sinteza Zilei nu are structura unei
emisiune de dezbatere clasică, nedesfăşurîndu-se după un tipar prestabilit,
obiceiul fiind ca moderatorul să expună o teză pe care o susţine cu argumente,
fapt precedat de un şir de întrebări adresate invitaţilor, în răspunsul cărora,
în mod surprinzător, participă activ şi Mihai Gâdea. Despre proiectul grafic al
Sintezei Zilei nu sunt foarte multe
de spus, cu excepţia platoului care a fost reconfigurat, schema grafică a
programului rămînînd neschimbată, lucru care indică un grad ridicat de
predictibilitate, care a fost apreciată de telespectatorii fideli ai Antenei.
Aşadar, prin (dis-)funcţiile sale, Sinteza Zilei se încadrează în modelul
manipulării de masă, prin acţiunile propagandistice pe care le întreprinde şi
care amintesc de practicile lui Goebbels. Prezentarea formală a emisiunii a
fost înlocuită cu una dinamică, caracterizată de replici acide, profeţii despre
viaţa politică, şi, uneori, dezvăluiri “senzaţionale”, totul pentru a deturna
atenţia publicului de la problemele cu adevărat importante şi pentru a redefini
realitatea în funcţie de interesele politice ale acţionariatului. Aceste practici
la care se dedau instituţiile media, cu precădere cele care funţionează în
statele totalitare, se abat total de la condiţia moderatorului sau de la
încercarea de informare obiectivă.
Într-o manieră abilă, echipa de
producţie a Sintezei a obţinut falsificarea agendei publice (“We don’t tell you
what to think, but what to think about”), prin confuzia pe care o face între
interesul public şi interesul publicului. Criticile aduse celor de la Antena3 se referă la dezinformările flagrante,
la aşa-zisa “prostituţie jurnalistică” şi vin, în special, de la posturile
concurente, dar şi de la importanţi formatori de opinie; totodată, sunt de
notorietate conflictele pe care conducerea Antenei
le-a avut cu C.N.A. din cauza numeroaselor amenzi primite de emisiunile de
analiză politică. Fenomen de masă aflat într-o dinamică neobosită, presa, şi
mai ales cea audio-vizuală, ar trebui să fie într-o continuă transformare
(“Change is certain. Progress is not[2]”),
fapt care nu echivalează cu o continuă perfecţionare; aceasta deoarece stilul
pamfletar-agresiv, îndemnurile electorale, precum şi violenţa de limbaj cu care
Antena3 critică adversarii politici
au făcut ca forţa ei ca parte a organismului denumit “a patra putere în stat”
să se diminueze, fiind înlocuită cu o monotonie ideologică, caracterizată de
aceeaşi viziune care se regăseşte în toate instituţiile media din trustul
condus de Dan Voiculescu. De multe ori s-a afirmat despre moderatorii trustului
Intact că ar fi portavoci ale şefului
lor şi că nu sunt nici obiectivi şi
detaşaţi, nici imparţiali şi nici echilibraţi. Aceste afirmaţii au ştirbit
încrederea de care ar trebui să se bucure un jurnalist şi au pus sub semnul
întrebării etica moderatorilor, care nu mai moderează, ci sunt părţi direct
implicate, uneori atitudinile vehemente ale acestora faţă de invitaţi atingînd
cote paroxistice. De pildă, o ştire din sfera politicului are o anumită
conotaţie la Sinteza Zilei şi cu
totul alta la posturi concurente precum B1TV.
Feedback-ul înregistrat mai ales din
audienţele talk-show-ului, dar şi de pe forumul emisiunii relevă faptul că
publicul îl apreciază pe Gâdea, într-o măsură considerabilă, ca pe un moderator
cel puţin interesant. Într-o piaţă media în care toată lumea vorbeşte despre
obiectivitate, Mihai Gâdea, fără a manifesta întotdeauna deferenţă faţă de
invitaţi, pare a-şi fi asumat, în mod deliberat, subiectivitatea, exprimînd
opinii uneori argumentate sau nu despre tot ceea ce ţine de actualitatea
politică internă.
Sinteza Zilei, un
talk-show ce a dat naştere unor dezbateri aprinse vis-à-vis de politica sa
editorială, se bucură în continuare de încrederea
unui larg segment al publicului, în ciuda acuzaţiilor de manipulare şi a consideraţiilor
de ordin peiorativ ce i se aduc.
Scris de: Cosmin ANDREI
andreicosmin1990@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează şi dă mai departe!