Care ar fi cheia succesului în viaţã? Cu toţii ne punem întrebarea aceasta, fie la absolvirea liceului, fie atunci când terminãm o facultate. Tot mai mulţi tineri pun cariera în faţa dragostei, a banilor sau chiar a sãnãtãţii, într-o ordine de prioritãţi.
Astãzi, trebuie sã recunoaştem, toatã lumea încearcã sã facã o facultate; fie pentru cã e dorinţa pãrinţilor, fie cã e vorba despre un domeniu bine plãtit, fie cã la mijloc se aflã dorinţa de cunoaştere sau chiar din cauza normelor sociale, marea majoritate a absolvenţilor de liceu se înscriu la facultate cu gânduri mãreţe. Toate bune şi frumoase.
Dar mai întâi, cum ne asigurãm cã am facut alegerea potrivitã? Realitatea e cã experienţa acumulatã în primul an de studenţie, dar şi buna informare mã pot ajuta sã vã ofer câteva sfaturi în ceea ce priveşte alegerea facultãţii.
Astfel, în viziunea mea, lucrurile nu sunt foarte complicate, ci trebuie urmaţi câţiva paşi.
- Mai intâi de toate, intereseazã-te din presã, de la profesori, pãrinţi, de la colegi mai mari, cunoştinţe sau din cât mai multe surse posibil cu privire la instituţia de învãţãmânt superior cu cele mai bune condiţii, cu profesori recunoscuţi, cu o serie de rezultate foarte bune potrivit standardelor interne şi internaţionale, cu tradiţia cea mai îndelungatã, cu absolvenţi de renume, şi ale cãrei diplome sã fie acceptate si peste hotare, mai pe scurt, cea mai bunã universitate de stat din România (vã pot asigura în mod obiectiv cã aceasta e Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) şi consultã-i lista de facultãţi cu specializãrile aferente.
- Apoi, mergi la foaia matricolã sau la carnetul de note din liceu şi vezi care sunt disciplinele la care ai obţinut cele mai bune rezultate şi câte dintre aceste discipline îţi sunt pe plac suficient de mult, încât sã vrei sã le aprofundezi mai departe.
- Dintre acestea alege-ţi un numãr de trei-patru obiecte de studiu (de preferinţã înrudite), pe care sã se bazeze facultãţile la care îţi vei depune dosarul de admitere.
- Acum, ia loc. Ĩnchide ochii şi încearcã sã te imaginezi peste zece-douãzeci de ani, profesional vorbind. Gândeşte-te, în aceeaşi mãsurã, la ce te caracterizeazã: eşti o persoanã dinamicã, sociabilã, un introvertit, eşti responsabil, îţi place sau nu sã lucrezi în echipã?
Aceste etape fiind coroborate, se contureazã facultatea şi specializarea optimã fiecãruia în parte.
De exemplu, dacã eşti bun la limba englezã, francezã şi românã, iar notele confirmã asta şi dacã mai crezi cã ai putea fi un bun pedagog sau translator, atunci mergi la Litere;
Sau dacã ai o pasiune pentru istorie, filosofie, culturã civicã, sau eticã atunci mergi la Ştiinţe Politice.
Te vei întreba poate de ce nu am pomenit nimic despre aspectul financiar. Nu am uitat, conteazã şi încã foarte mult, dar important este sã îţi placã ceea ce faci şi sã pui suflet, iar dacã faci ceva cu plãcere, încerci sã devii tot mai bun, şi inevitabil, faci şi bani din asta. Sunt de notorietate cazurile în care elevii au ales specializãri doar pentru cã au auzit ei cã s-ar câştiga bine, dar nu au nicio tragere de inimã sã înveţe, sunt în coada clasei la rezultate şi, automat, rãsplata financiarã întârzie sau nu mai apare deloc, aceştia fiind nevoiţi sã se reprofileze.
P.S.: nicio facultate nu te va pregãti suficient şi nu-ţi va asigura un eventual loc de muncã în lumea realã, ci doar te va antrena la nivel cognitive. Rãmâne în sarcina ta sã te faci remarcat.
Ĩn speranţa cã acest articol v-a fost de ajutor, vã urez mult success la facultate!
Scris de: Cosmin ANDREI
andreicosmin1990@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează şi dă mai departe!