Recenzie

Adam Smith s-a născut în anul 1723, în Kirkcaldy, Scoţia. De-a lungul vieţii sale, a fost preocupat de chestiuni precum filosofie, logică, drept şi economie politică. Principalele sale opere sunt Teoria Sentimentelor Morale(1759) şi Avuţia Naţiunilor – în trei volume(1776). Aceasta din urmă a apărut la Londra, fiind structurată în patru cărţi, fiecare împarţită în zece, cinci, patru, respective trei capitole.

Adam Smith este considerat a fi “părintele economiei politice”, fiind întemeietorul liberalismului clasic, ale cărui idei şi concepte se găsesc şi în Avuţia Naţiunilor; dintre acestea, mai importante ar fi următoarele:

·               Libera concurenţă pe o piaţă liberă;

·               Ordinea naturală ca ordine divină transpusă în societate;

·               Statul minimal;

·               Homo economicus;

·               Competiţie pentru resurse, considerate a fi rare sau limitate;

Mâna invizibilă este un  alt concept economic fundamental introdus de Adam Smith, care sugerează faptul că, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăţilor capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societăţii. În cadrul mecanismului pieţei, guvernat de acest principiu şi în care individul, urmărindu-şi interesele proprii, promovează mai bine interesele societăţii decît atunci cînd încearcă să le promoveze, acţiunile cele mai eficiente şi benefice vor fi şi cele mai profitabile.

Adam Smith consideră munca principalul motor al productivităţii şi, deci, sursa avuţiei unei naţiuni. În cartea ce face referire la diviziunea muncii, autorul afirmă că diviziunea muncii apare în mod natural, fiind consecinţa înclinaţiei omului de a face troc şi de a schimba un bun pentru altul. Oamenii au dorit încă din cele mai vechi timpuri să poată schimba surplusul muncii lor cu părţi din produsul muncii altora pentru a-şi asigura bunăstarea, fapt care, în timp, a încurajat pe cît mai mulţi să se dedice unei anumite ocupaţii, pe care să o cultive şi perfecţioneze continuu.

Diviziunea muncii - avantaje şi dezavantaje

Efectele evidente ale unei bune diviziuni a muncii sunt reprezentate de economisirea timpului, crearea unor noi specializări şi meserii, împreună cu  maşini care uşureaza munca, elemente care duc la creşterea cantităţii si productivitaţii muncii.

În sprijinul celor susţinute, autorul oferă exemplul unei manufacturi de ace cu gămălie; astfel, un lucrător neinstruit în prealabil, ar face cel mult un ac pe zi; dar, prin divizarea muncii în mai multe ramuri, numărul acelor produse creşte exponenţial la 48000 ace astfel: un om desfăşura sîrma, altul o îndrepta, altul o tăia, un altul o ascuţea, altul o strivea la capăt pentru a-i aplica gămălia; un alt muncitor o albea şamd; Se observă, aşadar, o operaţiune a facerii unui ac cu gămălie care este împărţită în optsprezece operaţii distincte, cu ajutorul diviziunii muncii, fiecare lucrător făcînd 4800 de ace pe zi, şi nu unul, aşa cum se întampla dacă lucrau separat.

 Smith nu ignoră însă, nici dezavantajele pe care le presupune diviziunea muncii, relevând chiar şi unele soluţii pentru înlăturarea lor. Astfel, se consideră că, exercitând doar un anumit gen de operaţiuni, lucrătorul nu are prilejul a-şi exercita inteligenţa şi puterea de invenţie în a găsi mijlocul de înlăturare a unor greutăţi care nu-i apar niciodată, fiind aferente altor segmente de muncă, riscînd, astfel să devină ignorat.

Totodată, cantitatea de muncă pe care o poate realiza un muncitor creşte odată cu îndemînarea acestuia, fapt care a sprijinit înmuţirea  meseriilor, lucru care, la rîndul său, a răspîndit belşugul general în cele mai joase categorii de populaţie. Binefacerile diviziunii muncii sunt vizibile în mod evident la orice pas; oameni sunt puşi în faţa faptului de a-şi valorifica potenţialul prin inventarea de instrumente care să le uşureze munca; chiar hainele reprezintă produsul muncii comune a unui număr ridicat de muncitori.

De asemenea, se consideră că  diviziunea muncii este mai evidentă şi uşor remarcată în statele mai dezvoltate, ceea ce este munca unui singur om într-o ţară mai slab dezvoltată, fiind în general, într-o societate înaintată, munca mai multor indivizi. Există, totuşi, şi domenii, precum agricultura,  în care este aproape imposibilă o subdiviziune a muncii sau o separaţie strictă între o activitate şi alta; e greu de deosebit activitatea crescătorului de vite de aceea a cultivatorului de grîu, aşa cum cel ce ară, cel ce grapează, cel ce seamănă şi secera cerealele sunt, în cele mai multe cazuri, una şi aceeaşi persoană.

Cu toate acestea, diviziunea muncii este limitată de întinderea pieţii: atunci cînd piaţa comercială este mai mica, tot mai puţină lume decide să se consacre unei singure ocupaţii din lipsa posibilităţii de schimb a surplusului din produsul muncii sale cu excedentul produsuluii muncii celorlalţi oameni. De exemplu, un sat sau un tîrg poate reuni familii în cadrul cărora un număr mare de ocupaţii sunt efectuate de un număr mic de persoane brutarul putînd fi şi berar, tîmplarul şi sculptor, dulgher, tapiţer sau căruţaş; dimpotrivă, într-un mare oraş, diviziunea muncii este mai bine realizată, existînd chiar şi ocupaţia de hamal, care nu s-ar mai găsi într-un alt mediu.

Odată ce diviziunea muncii a fost pe deplin stabilită,  doar o mică parte din nevoile omului au putut fi satisfăcute din propria sa muncă, marea majoritate a acestor nevoi fiind satisfăcute dînd în schimb surplusul muncii sale pentru acele părţi de care are nevoie, din produsul muncii altor oameni. 

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com