Preşcolarul sau cea de-a doua copilărie

1.   Semnificaţia generală a celei de-a doua copilării pentru dezvoltarea psihică umană

Preşcolaritatea, interval temporal cuprins între trei si şapte ani, reprezintă perioada de intensificare a capacităţilor fizice şi psihice ale copilului, făcînd posibilă adaptarea cu mediul ambiant, în cadrul căreia „principiul realităţii” a lui Freud îşi face tot mai mult simţită prezenţa oferind echilibru şi siguranţă; motiv pentru care acestui stadiu îi este atribuită denumirea de vîrstă de aur a copilăriei.

Printre aspectele care guvernează această etapă, se numără:

·                     Exuberanţa motorie şi senzorială, care facilitează adaptările;

·                     Formarea deprinderilor de autoservire şi de mînuire a obiectelor, care cresc autonomia în plan practic;

·                     Dezvoltarea proceselor psihice care pot influenţa comportamentul copilului;

·                     O vastă sete de cunoaştere şi curiozitate – stimuli ai activităţilor exploratorii;

·                     Deprinderea unei conştiinţe morale şi sociale;

·                     Constituirea bazelor personalităţii.

Adăugaţi o legendă

2.               Regimul de viaţă şi dezvoltarea fizică a preşcolarului

Familia stabileşte noi relaţii cu copilul, continuînd să fie mediul formativ dominant. Totuşi, părinţii devin mai pretenţioşi:interzic sau amînă copilului unele dorinţe sau plăceri, îl controlează, îi cer să facă lucruri într-un anumit fel. În general, alături de rudele cu care petrece o mare parte din timp, preşcolarul interacţioneză cu instituţiile preşcolare(gradiniţa), sau culturale (teatrul, cinematograf, grădina zoologică), unde sunt puşi în relaţii de confruntare, sau se desfăşoară activităţi propice dezvoltării mentale, pregătind astfel preşcolarul pentru întalnirea cu şcoala. Acum, preşcolarul doarme noaptea circa 11-12 ore iar ziua încă o oră; deasemenea îşi formează o serie de obişnuinţe igenice care îi rămîn toată viaţa.

Calitatea regimului de viaţă este exprimată de creşterea fizică. Procesele de osificare continuă, începînd schimbarea dentiţiei provizorii cu cea definitivă. Se constată modificări în funcţionalitatea glandelor cu secreţie internă: tiroida,timisul amplificîndu-şi activitatea. De remarcat sunt transformările de la nivelul sistemului nervos.Ţesutul muscular devine mai dens,dar cu ceva mai puţine disponibilităţi la nivelul mîinilor întîmpinînd dificultăţi la mişcarea mîinilor, ceea ce explică abilitatea pentru mers, fugă şi căţărat.Zona limbajului se dezvoltă foarte mult cresc posibilităţile de stăpînire şi coordonare motrică. Toate acestea conduc la o alură specifică: copil relativ înalt(116 cm) , greutatea de 22 kg, plinuţ cu tenul roz, cu privirea vioaie- dînd dovadă de inteligenţă şi exuberanţă senzorială.

3.               Dezvoltarea proceselor senzoriale între trei şi şapte ani

Preşcolarul este avid de cunoaştere, motiv pentru care se consideră că această varstă nu trebuie pierdută.

Pecepţiile vizuale şi sensibilitatea sunt mai fine, mai operative în folosire făcînd posibilă însuşirea adverbelor de loc pentru stabilirea raporturilor spaţiale:aici, acolo,sus, jos, aproape, departe,etc. Preşcolarii denumesc şi dinsting bine culorile de bază reuşind să le folosească în desen. Văzul continuă să integreze informaţiile tactile. Auzul progresează în sensul sensibilităţii auditive care devine de două ori mai fină şi se pun bazele auzului performant pentru limbile străine.Preşcolarul începe să cînte, putînd reproduce linii melodice simple. Unii preşcolari încep să citească ceasul.

 Reprezentările joacă un rol important în construirea semnificaţiei cuvintelor, în desfăşurarea gîndirii intuitive şi a imaginaţiei; s-a remarcat, aşadar, că deşi parcurg de nenumărate ori drumul de la grădiniţă acasă, nu reuşesc să reproducă acest drum cu ajutorul unor materiale adecvate (căsuţe, pomi, garduri).

4.               Limbajul copilului între trei şi şapte ani

Diferenţele dintre începutul şi sfîrşitul stadiului pe terenul limbajului sunt remarcabile. Chiar în jurul varstei de cinci ani, unii preşcolari pot surprinde prin modul corect fonetic şi ramatical în care vorbesc, vocabularul pasiv înregistrînd creşteri de la 400 la 3000 de cuvinte, fapt influenţat de prezenţa unor fraţi sau surori mai mari, preocuparea părinţilor pentru dezvoltarea copilului sau frecventarea grădiniţei. Prin imitare, preşcolarii îşi pot însuşii un număr de cuvinte noi cu care să se mîndrească, fără a avea totuşi un înţeles deplin. Cu creşterea, mijloacele nonverbale sunt subordonate conţinutului comunicării, copilul de şase ani realizînd uneori faptul că limbajul îi poate permite să îşi ascundă un gînd, o faptă, etc.

5.               Memoria şi imaginaţia

Conţinutul memorării este dat de observaţiile directe (dialog, cîntece, poezii, poveşti). După cinci ani, sunt reţinute evenimente deosebite, deci se constituie amintirile. Copiii reproduc uşor ceea ce i-a uimit, ce are rimă şi ritm, fapte din universul lor. Imaginaţia apare într-un avînt deosebit, fiind stimulată de trăirile lui afective:plăcerea, bucuria îl fac să-şi amplifice aşteptările la fel cum frica îl face să vadă în orice umbră un uriaş rău şi nemilos. Fantezia îngăduită şi cultivată la preşcolaritate va genera forţele creatoare de mai tîrziu.

6.               Particularităţile atenţiei la preşcolar

Curiozitatea preşcolarului susţine atenţia involuntară care este activă în contact direct şi faţă de alte surse care îi satisfac curiozitatea (filme, cărţi ilustrate). Mobilitatea îi permite să se integreze în desfăşurarea şi dinamica activităţilor, preşcolarul putînd, de pildă, să observe ceva şi să asculte explicaţiile educatoarei. Concentrarea şi stabilitatea sunt factori care influenţează atenţia voluntară care se instalează treptat odată cu funcţiile reglatoare ale limbajului.

Este prin urmare de recomandat ca părinţii să se îngrijească de fiecare aspect implicat în dezvoltarea umană a copilului.

Scris de: Elena VOAIDES

voaideselena1991@yahoo.com