Imaginea interbelică a Iaşilor

       "Plecam din Husi în momentul acestei răspântii pentru fie­care tânăr, înscrierea la universitate, mult asteptata înscriere la universitate! Ca pregătire aveam bagajul de cunostinte pe care mi-l dăduse liceul.

Cu mare evlavie mă apropiam de Iasul pe care nu e ro­mân să nu-l iubească, să nu-l înteleagă sau măcar să nu do­rească a-l vedea. Multe orase din Moldova au câteo fărâmă de glorie. Nu putem pronunta numele: Hotin, Bârlad, Vaslui, Tighina, Cetatea-Albă, Piatra, Soroca, fără ca să nu ne simtim sufletul răscolit.

Deasupra tuturor însă se ridică Suceava si Iasul. Suceava cetatea lui Ştefan cel Mare, Iasul orasul lui Cuza-Vodă. Orasul unirii dela 1859, care prin înfiintarea Universitătii, devine orasul tineretii si a celor mai curate aspiratii ale ei.

În Iasi au trăit: Miron Costin, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Iacob Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnutiu, Vasile Conta, N. Iorga, Ion Găvănescul. Aici luminează ca un far, la ca­tedra de Economie Politică, marea personalitate a profesorului Cuza. Universitatea devine o scoală a nationalismului, Iasul, orasul marilor avânturi românesti, al înăltimilor, al idealurilor, al aspi­ratiunilor noastre nationale. Mare prin durerile dela 1917, când aici si-a găsit refugiul în ceasurile grele mult chinuitul suflet al Regelui Ferdinand, mare prin destinul de a fi la 1918 orasul unirii tuturor Românilor, mare prin trecutul său si mare prin tragedia lui prezentă – căci orasul celor patruzeci de biserici ­moare uitat în fiecare zi sub nemiloasa cotropire jidănească. Iasul zidit pe sapte dealuri, ca Roma, este si rămâne cetatea eternă a românismului.

Câte amintiri glorioase!

Aici s’au auzit pentru prima dată răsunând acele armonioase versuri ale lui Alecsandri:

„Hai să dăm mână cu mână,

„Cei cu inima română,

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

Aici, ca nicăeri în altă parte, studentul simte plutind prin văzduh pe deasupra Iasului tăcut, cu chemări nepătrunse si cu îndemnurile lor sfinte, duhurile marilor înaintasi. Studentul iesan, în linistea noptii târzii, aude alergând înnebunit de durere pe stră­zile întortochiate si străine ale Iasului, sufletul lui Mihail Eminescu care cântă ca o nălucă:

„Cine-a îndrăgit străinii,

„Mânca-i-ar inima cânii,

„Mânca-i-ar casa pustia

„Şi neamul nemernicia . . .

De acest oras mă apropiam, cu adâncă evlavie, în toamna lui 1919 atras de marea lui aureolă, dar si miscat pentrucă mă năs­cusem aici, cu douăzeci de ani în urmă. Şi ca orice copil veneam emotionat să revăd si să sărut pământul natal."

Corneliu Zelea Codreanu - "Pentru Legionari", septembrie 1919 

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com