Una ieftină. La fel şi iubirea. De ce spun asta? În timpurile în care limita dintre normalitate şi anormalitate e tot mai slab vizibilă, întrebarea firească ar fi „De ce nu aş spune asta?”
E foarte simplu. Credinţa şi divinitatea sunt transmise din gură în gură de absolut oricine, că e sau că nu e cazul(şi de cele mai multe ori nu e), a devenit mai mult o superstiţie decît o trăire; de la un Doamne-ajută! la spus o minciună, la bătutul unei cruci pe lîngă biserici, toată lumea e cuprinsă de fiorul creştin. Sigur că apogeul e atins abia la pupatul moaştelor. Oare Dumnezeu nu are altă treabă decît să te ajute să-ţi umpli tu portofelul sau să primeşti orice doreşti!? Toate astea, în condiţiile în care chestia asta ar trebui să fie ceva sacru.
În egală măsură, iubirea e un sentiment intim, personal, frumos şi mai ales rar, mai rar decît numerele la 6/49. Ei bine, astăzi, cam orice feisbucist e gata să jure convins iubire oricărei feisbuciste căreia îi bubuie capul de prostie, dar îi curg rapid chiloţii şi invers. Tot norodul, pe toate drumurile o arde romantinco-profundo-filosof: Tă iubăsc!...
Pînă la reevaluarea celor două concepte eminamente spirituale, teoria formelor fără fond fiind mai actuală ca niciodată, acestea par a se transforma într-o serie de chestiuni accesibile oricărui dătător cu părerea, asemenea unor femei usoare care-şi aşteaptă clienţii.
Scris de: Cosmin ANDREI
andreicosmin1990@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează şi dă mai departe!