Pe când Mareşalul Ion Antonescu a murit ca un
erou în slujba neamului, străpuns de gloanţele comuniştilor evrei, Regele Mihai
I a ales să abdice pentru a face loc ororilor comunismului. După 1990, familia
regală şi-a recăpătat pământurile, devenind una dintre cele mai avute din
România, în timp ce ginerele Radu Duda, ajuns colonel de armată peste noapte,
s-a lansat în cursa prezidenţială din 2009 cu binecuvântarea socrului, din care
s-a retras ca un laş!
Generalul american C.V.R. Schuyler, 2 iunie
1946: “Mihai a considerat că moartea lui Antonescu fiind dorită de sovietici şi
de comunişti, trebuia să le facă pe plac, conservându-şi astfel Tronul. O
laşitate nedemnă de un cap încoronat”. Dacă românii vor monarhie, să pună pe
tron un român cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste pentru neamul românesc şi
ţară, NU UN MASON din seminţia Hohenzollernilor.Preşedintele Traian Băsescu l-a
atacat extrem de dur pe Regele Mihai, pe care l-a catalogat drept “slugă la
ruşi”. “Abdicarea Regelui a fost un act de trădare a interesului naţional al
României. Un act de trădare din partea Regelui. Ăsta e punctul meu de vedere.
Pentru majoritatea dintre noi, Ion Antonescu rămâne responsabil de Holocaust
împotriva evreilor şi ţiganilor. Nimeni nu spune că România avea un şef de stat
atunci, ăsta a fost doar prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la
ruşi îl iertăm de toate păcatele”, a declarat, miercuri seara, preşedintele
Traian Băsescu, în emisiunea “Evenimentul Zilei”, difuzată de B1 TV.
Întrebat dacă ar fi dat acelaşi ordin ca
mareşalul Antonescu în 1941 ”soldaţi români, treceţi Prutul!”, şeful statului a
răspuns afirmativ. “Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un
teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci, probabil că aş fi făcut-o”, a spus
Băsescu, citat de NewsIn.
Executia mareşalului Ion Antonescu a avut loc
pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la Jilava. Ion Antonescu a cerut să fie executat
de armată, dar a fost refuzat. În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după
care a căzut. S-a ridicat pe mâna dreaptă zicând că nu e mort şi să se tragă
din nou. Şeful gardienilor l-a împuşcat în cap cu revolverul, dar doctorul nu a
confirmat decesul, aşa că a mai fost nevoie de încă un glonţ în piept. În ciuda
acestor măsuri, Antonescu şi generalul Vasiliu mai prezentau semne de viaţă.
Seful gardienilor a luat o puşcă şi a tras trei patru focuri în corpul lui
Antonescu. Doctorul a constatat decesul mareşalului în jurul orei 8:15. Faptele
petrecute în acest timp au fost prezentate într-un proces verbal, întocmit de
Comisia constituită de Parchetul Tribunalului Ilfov, precum şi înregistrate de
câteva camere de luat vederi. Filmele se află la Ministerul Justiţiei.
În mai 1946, pentru a demonstra faptul că
executarea lui Ion Antonescu ar fi fost dorită de întreg Poporul Român,
comuniştii şi aliaţii lor (între care cei din Uniunea Populară Maghiară,
corespondenta UDMR-ului de astăzi) au organizat în toată Ţara manifestaţii de
susţinere a condamnării la moarte. Poliţia a raportat, de peste tot, şi numărul
participanţilor la Ploieşti – 1.000; la Galaţi – 12.000; Constanţa – 10.000;
Braşov – 1.500; Sibiu – 20.000; Târgu-Mureş – 3.000; Craiova – 2.000 etc.. Dar,
fiind campanie electorală pentru alegerile parlamentare, în multe locuri
prilejul a fost folosit şi pentru a fi atacate partidele istorice; s-a ajuns chiar
la devastarea sediilor acestora, precum la Turnu-Măgurele, Luduş, Caransebeş.
În Transilvania, în centrele cu populaţie numeroasă maghiară demonstraţiile
împotriva lui Antonescu s-au transformat în manifestaţii iredentiste maghiare;
ungurii cereau asasinarea Mareşalului şi pentru că acesta era simbolul
patriotismului românesc. La Cluj, prilejul a fost folosit, de către cei 6.000
de participanţi maghiari, ca să protesteze împotriva recentei hotărâri a
Conferinţei de Pace de la Paris (7 mai) de a retroceda României întreaga
Transilvanie, anulând astfel efectele Diktatului de la Viena din 1940.
Marea manifestatie legionara din Iasi, 8 octombrie 1940. Regele, Maresalul si Horia Sima |
Organizatorii comunişti de la Bucureşti au avut şi alte surprize. La
Târgovişte, de exemplu, după manifestaţie unii participanţi au scandat: „Sus
Antonescu!”, „Jos Guvernul!”, „Trăiască Mareşalul!”. S-a voit să se demonstreze
că însăşi Armata dorea execuţia lui Ion Antonescu. De aceea, în garnizoane au
fost trimişi reprezentanţi ai Guvernului ca să monteze astfel de aprobări
colective. Dar, în majoritatea cazurilor, rezultatul a fost negativ. Sunt mai
multe rapoarte în acest sens ale Poliţiei şi Siguranţei. Cel privind
consultarea ostaşilor din Garnizoana Odorhei este datat 22 mai 1946 şi poartă
titlul Militarii din Odorhei împotriva condamnării lui Antonescu: „Garnizoana
din Odorhei a primit ordin ca să facă un referendum în legătură cu condamnarea
la moarte a ex-mareşalului Antonescu. În acest scop a fost adunat întreg
efectivul Cercului de Recrutare şi al Cercului de Exploatare Odorhei, cărora un
delegat al Marelui Stat Major, Secţia Propagandă, le-a expus motivele
condamnării lui Antonescu. Apoi, cei prezenţi au fost întrebaţi dacă sunt
pentru sau împotriva acestei condamnări. Răspunsul, dat prin ridicare de mâini,
a fost împotriva condamnării, nefiind pentru condamnare decât delegatul MSTM.
În urma acestui rezultat, s-a procedat la o nouă votare, însă şi de data
aceasta toţi militarii prezenţi au fost împotriva condamnării”. În multe alte
locuri, mai ales din Transilvania, s-a întâmplat la fel. Într-un „raport contrainformativ”
al Comandamentului Trupelor de Grăniceri, din 1 iunie 1946, se scrie: „La
Centrul de Instrucţie Grăniceri rezultatul votului asupra Sentinţei de
condamnare dată de Tribunalul Poporului în procesul ex-mareşalului Antonescu a
fost: un vot pentru, iar restul contra”. Rapoarte cu conţinut asemănător au
venit din întreaga Ţară. Toate reflectau sentimentul larg popular.
Pentru
români, Mareşalul era un erou. Pentru maghiari era un inamic al aspiraţiilor
lor revizioniste. În aceste condiţii, trebuie menţionat comportamentul
deplorabil al Regelui Mihai, remarcat şi de străini. Generalul american C.V.R.
Schuyler raporta, la Washington, pe 2 iunie 1946: „Toate elementele societăţii
bucureştene par consternate de execuţie. Se pare că aproape toţi se aşteptau ca
Regele să comute sentinţele în ultima clipă. S-au exercitat presiuni teribile
în acest sens asupra lui din toate părţile”. Mihai, însă, a considerat că
moartea lui Antonescu fiind dorită de sovietici şi de comunişti, trebuia să le
facă pe plac, conservându-şi astfel Tronul. O laşitate nedemnă de un cap
încoronat. „În general – scria generalul american – poporul apreciază că nu s-a
dovedit nimic împotriva Antoneştilor, în afara faptului că au pierdut
războiul.” Vestea execuţiei a trezit un val de indignare. În toată Ţara au fost
răspândite manifeste de condamnare a asasinilor. În cel din care Poliţia a
descoperit multe exemplare în Bucovina şi Transilvania de Nord se scria: „Popor
Român, în ziua de 1 iunie, contrar voinţei Poporului, a fost omorât mişeleşte
la Jilava, în prezenţa Guvernului criminal, cel mai mare fiu al Neamului
nostru, Mareşalul Ion Antonescu. Români! Acela care a luptat pentru dreptatea
sfântă a acestui Popor, Generalul Conducător care şi-a închinat Patriei toată
puterea fiinţei lui, azi nu mai este în mijlocul nostru… Sfânt martir! Te-ai
ridicat la Ceruri ca să veghezi de acolo destinul Neamului nostru. La mormântul
tău cald venim cu lacrimile durerii…”. După 1989 s-a crezut că se va face
dreptate Mareşalului, anulându- se sentinţa nedreaptă din 1946. Veterani de
război, istorici, oameni politici au înfiinţat, în 1991, Liga Mareşal Ion
Antonescu. Cel mai cunoscut dintre conducătorii săi a fost istoricul Gheorghe
Buzatu. Prin grija Ligii au fost ridicate Mareşalului câteva monumente, numele
i-a fost dat câtorva străzi din mai multe oraşe (în Transilvania, cel mai mare
opozant al unor asemenea iniţiative a fost UDMR), au fost organizate sesiuni
ştiinţifice şi comemorări (una din ele la Valea- Mare, Covasna, 1 iunie 1997).
În iunie 1991, când se împlineau 45 de ani de la asasinat, a fost iniţiat un
moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi
deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei,
Dan Marţian (evreu – n.m.), fost ministru comunist al Tineretului, nu a
reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămâni.
1947: Regele Mihai si Gh. Gheorghiu Dej |
Ecoul a fost major,
inclusiv peste hotare; în Senatul S.U.A. a fost adoptat un protest. Dan Marţian
a venit la tribuna Camerei Deputaţilor pe 26 iunie 1991, întrebând indignat:
„Cum se poate ca în Parlament să se cinstească memoria lui Antonescu şi să nu
existe nimeni care să se ridice în legătură cu acest lucru? Vreau să vă spun
foarte sincer că şi noi – dar nu numai noi – societatea nord-americană, Statele
Unite au fost şocate de acest lucru. Cum este posibil, cum este posibil ca să
fie doar iniţiativa unui deputat şi toţi ceilalţi nu au nimic de spus?” În
timpul Guvernului Adrian Năstase, cu Ion Iliescu (origini ţigăneşti şi
evreieşti – n.m.) (vechi adversar al lui Antonescu, pentru că-l trimisese pe
tatăl său, Alexandru Iliescu, spion sovietic, în Lagărul de la Târgu-Jiu) din
nou preşedinte al Ţării, în 2003, toate monumentele Mareşalului au fost
dărâmate, numele de străzi şterse, manifestările interzise; sub ameninţarea
pedepsei cu închisoarea era pusă orice prezentare conform adevărului istoric
făcută lui Ion Antonescu. După o jumătate de secol, comuniştii din 1946, prin
urmaşii lor, obţineau o nouă victorie. În 1994, cerusem procurorului general al
României un recurs în anulare în cazul procesului din 1946. Nu s-a aprobat.
Acelaşi recurs în anulare a fost cerut, după 2000, şi de alţii. Cererea va fi
respinsă din nou, în mai 2009, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
„Gardianul” din 23 mai 2009 concluziona: „Conform tradiţiei inaugurate de
Ulpian, sentinţa de condamnare a lotului Antonescu ţine loc de adevăr”.
Dar, în pofida inamicilor săi, Ion Antonescu a rămas în inima
Poporului Român.
Surse: Realitatea.net, Condeiul Ardelean,
wikipedia Scris de: Razvan OCHIANA
razwan_vs@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează şi dă mai departe!