I. CALUL TROIAN DIN MIŞCAREA LEGIONARĂ
În apr. 1938 legionarii erau arestaţi de oriunde se aflau şi duşi pe loc în lagăre. Sima, comandant legionar şi fost şef al regiunii Banat, ne povesteşte însă că el a fost ”arestat” la domiciliu (?!)”Eram arestat de trei zile, cu agentul în casă. Un jandarm păzea la poartă, interzicând să pătrundă cineva. Era înainte de Paşti, când cu marile arestări din Aprilie 1938.” (pg. 87)
NOTĂ: Scenariul ”evadării” lui Sima este pur şi simplu incredibil:
- a venit însuşi şeful Siguranţei locale să-l anunţe pe Sima să-şi pregătească bagajul pentru detenţie – ca şi cum arestatul ar fi mers în vilegiatură! (”Pe la orele două, vine comisarul Firică, şeful Siguranţei locale, şi mă anunţă că voi pleca cu trenul de după masă la Bucureşti şi să-mi fac bagajul, luându-mi toate cele trebuincioase.” - pg. 87)
- agentul care îl păzea pe Sima a plecat să-şi pregătească şi el bagajul ca să-l poată duce pe arestat în Bucureşti - ca şi cum l-ar fi dus în Patagonia! (”Cu el a plecat şi agentul, pentru a-şi lua şi el anumite lucruri, fiind destinat să mă însoţească.” - pg. 87)
- deşi casa avea două ieşiri, a rămas de pază doar jandarmul, iar ceea ce era perfect previzibil pentru oricine s-a şi întâmplat: Sima a fugit prin cea de-a doua ieşire. (”În momentul următor, mi-am luat mantaua pe mine şi o bască pe cap, şi am ieşit prin bucătărie în grădina din spate.” - pg. 87)
- pe uliţă Sima a dat, efectiv, nas în nas cu căpitanul de jandarmi Popescu; acesta însă, cică ... nu l-ar fi văzut! (Să fi orbit jandarmul subit?) (”La o cotitură văd pe căpitanul de jandarmi Popescu. Nu-l mai pot evita. Am grăbit pasul şi l-am încrucişat în dreptul unui copac mare, după ce mi-am înfundat bine basca pe urechi. Nu mă văzuse.” - pg. 88)
 |
| Sima se abate de la doctrina Căpitanului |
NOTĂ: O poveste similară, a altei ”salvări” ”miraculoase” a lui Sima, am prezentat-o mai înainte.
De altfel, Sima a avut parte de nenumărate ”salvări” ”miraculoase”:
”De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu. E aici mai mult decât o întâmplare.” (pg. 10)
NOTĂ: Într-adevăr, este evident că ”miracolele” - repetate mereu - erau ”mai mult decât o întâmplare”!
Numele lui SIMA a fost găsit pe lista AGENŢILOR Serviciului Secret, în 1941, de aceea ţine morţiş să-şi acopere trădarea. O face însă într-un mod pueril care nu lasă loc nici unui dubiu:
- pretinde a fi fost ”transferat” la Serviciul Secret pentru că... regele Carol al II-lea ar fi putut avea nevoie de el, în orice clipă! (?!) (Halal motiv!)
”Cine ştie dacă nu are nevoie mâine Regele de mine?”; ”Aşa se face că am figurat ca militar transferat la Serviciul Secret (...).” (pg. 198)
- pretinde a fi crezut că Nicki Ştefănescu, directorul Siguranţei, ar fi fost aceeaşi persoană cu Moruzov, şeful Serviciului Secret al Armatei, şi că două nume diferite (şi două funcţii diferite) ar fi desemnat aceeaşi persoană! (?!)
ÎN CONCLUZIE, toate aceste poveşti, credibile doar pentru întârziaţii mintal, ne oferă certitudinea că SIMA ERA UN CAL TROIAN ÎN MIŞCARE.
II. PRIMII PAŞI SPRE ŞEFIE:
ELIMINAREA ELITEI
a) Atentatele din nov. 1938 şi asasinarea CăpitanuluiAcest subiect a fost prezentat în primul capitol, de aceea vom face doar un rezumat:
În apr. 1938, după instaurarea dictaturii carliste, Căpitanul şi o mare parte a fruntaşilor Legiunii au fost închişi.
S-a constituit un Comandament provizoriu (numit Comandamentul ”de prigoană”) din puţinii comandanţi legionari rămaşi liberi.
Sima a venit în Bucureşti, oferindu-se să îndeplinească rolul de om de legătură în teren între Comandament şi legionarii nearestaţi, sub pretextul că nu era cunoscut de poliţie şi se putea deplasa nestingherit, spre deosebire de ceilalţi membri ai Comandamentului care, fiind cunoscuţi, trebuiau să stea ascunşi.
Cu această ocazie Sima a transmis în teren propriile ordine - de atentate şi dezordini în ţară - contrare ordinelor Căpitanului şi ale Comandamentului.
Aceste atentate - care au avut loc în nov. 1938 - au servit autorităţilor ca pretext pentru asasinarea Căpitanului, chiar în aceeaşi lună.
b) Alt atentat (21 sept. 1939) şi masacrarea elitei legionare
Miti Dumitrescu, un tânăr de doar 20 de ani, venise din ţară în Germania (unde se afla în acea perioadă refugiat Comandamentul legionar provizoriu), pentru a cere aprobarea să-l împuşte pe cel care coordonase asasinarea Căpitanului, Armand Călinescu.
Memoriile singurilor supravieţuitori ai Comandamentului, Dumitrescu-Borşa şi Const. Papanace (”Cal troian intra muros” şi ”Cazul H. Sima şi Mişcarea Legionară”) atestă faptul că acest Comandament interzisese categoric atentatul lui Miti Dumitrescu, deoarece, dacă era împuşcat doar Armand Călinescu (care era un simplu executant al ordinelor lui Carol al II-lea), se oferea autorităţilor pretextul de a lichida, ca represalii, conducerea legionară care se afla în lagăre, la dispoziţia autorităţilor.
Atentatul trebuia să aibă loc numai dacă putea fi împuşcat în acelaşi timp cu Armand Călinescu şi regele asasin, cel care ordona prigoana antilegionară.
Sima pretinde că acest Comandament şi-ar fi dat aprobarea pentru atentatul asupra lui Armand Călinescu, şi că el doar ar fi transmis lui Miti ordinul primit de la Comandament.
Declaraţia lui este în totală contradicţie cu mărturiile a două personalităţi legionare de prim rang.
Preotul DUMITRESCU-BORŞA (comandant al Bunei Vestiri, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Căpitanului, secretar al Mişcării, inspector al taberelor legionare, luptător pe front împotriva bolşevismului) şi CONST. PAPANACE (comandant legionar, unul dintre colaboratorii foarte apreciaţi de către Căpitan, elogiat în cartea ”Pentru legionari”: ”admirabilă judecată”, ”curăţenie şi sinceritate ireproşabilă”, ”de o mare dragoste şi vitejie” – pg. 346, ed. Scara) au mult mai multă credibilitate decât Sima, de ale cărui minciuni prosteşti ne-am convins deja până acum (a se vedea capitolele anterioare).
Să urmărim însă şi desfăşurarea evenimentelor:
Deşi Miti Dumitrescu intrase în ţară pe data de 5 iunie 1939; l-a împuşcat pe Armand Călinescu abia peste trei luni (21 sept.).
Pe 15 aug. venise clandestin Sima în ţară, sub pretextul organizării Mişcării - deşi legionarii nu mai puteau activa, fiind urmăriţi şi ”vânaţi”, iar conducerea era prizonieră în lagăre!
Deci singura explicaţie logică este că Sima venise în România pentru a-l convinge pe Miti Dumitrescu să nu asculte ordinul Comandamentului şi să-l împuşte doar pe Armand Călinescu.
Rezultatul s-a văzut, extrem de clar: a fost împuşcat doar primul ministru, Călinescu, şi acest nou atentat a servit ca pretext pentru masacrarea întregii elite a Căpitanului din lagăre, şi, în plus, a câte trei notabilităţi legionare din fiecare judeţ al ţării.
Quod erat demonstrandum: Dumitrescu-Borşa şi Papanace spun adevărul, iar Sima minte (de altfel, nu este singura dată când fuge de răspundere: după cum am văzut, aşa a procedat mereu).
”În cadrul Comandamentului de la Berlin aveam rolurile împărţite. Eu mă ocupam de legăturile cu ţara.” (pg. 91)
Povestea din anul precedent s-a repetat: Sima fiind cel care se ocupa de legăturile cu ţara, a transmis propriile ordine, contrare celor primite de la Comandament.
ÎN CONCLUZIE, principalul RĂSPUNZĂTOR pentru DECAPITAREA Mişcării a fost SIMA. Astfel, prin dispariţia elitei legionare ”din care se putea selecta succesorul” Căpitanului, şi-a croit drum spre şefia visată:
”Cu atât mai gravă se prezenta criza în Mişcare, după moartea unui şef de talia lui Corneliu Codreanu, care fusese şi întemeietorul şi mai ales când ştim că elita disponibilă, din care se putea selecta succesorul, avusese aceeaşi soartă tragică.” (H. Sima - ”Era libertăţii”, vol. I, pg. 35)
O ANALOGIE IZBITOARE
Sima povesteşte pe larg despre faptul că un fruntaş al studenţimii legionare, Vârfureanu, şi-a trădat toţi şefii, predându-i poliţiei, pentru a ajunge la conducere:”Era ciudat faptul că Vârfureanu rezista în fruntea studenţimii, în timp ce toţi ceilalţi şefi căzuseră la scurte intervale.” (pg. 21)
NOTĂ: Analogia între acest Vârfureanu şi Sima însuşi este de-a dreptul izbitoare: toţi şefii direcţi ai lui Sima, ca şi şefii lui Vârfureanu, au fost arestaţi, pe rând, în timp ce Sima şi Vârfureanu au rămas liberi, acţionând nestingheriţi (primul în cadrul organizaţiei legionare, iar al doilea în rândurile studenţimii):
”În comandamentele legionare care s-au perindat în anul 1938 totdeauna am avut roluri subordonate. Conducerea Comandamentului de prigoană au avut-o succesiv Radu Mironovici, Ion Belgea, Ion Antoniu, Iordache, Constantin Papanace şi Vasile Christescu.” (pg. 171)
NOTĂ: Toţi şefii lui Sima din cadrul Comandamentului de prigoană, nominalizaţi chiar de el, au fost arestaţi la intervale scurte (Mironovici şi Papanace - închişi, iar Belgea, Antoniu, Iordache, Vasile Cristescu – împuşcaţi).
ASTFEL, Sima a putut să transmită propriile ordine în teren, contrare celor date de şefi, fără a fi tras la răspundere pentru indisciplină şi trădare.
”La momentul oportun, aceste echipe, constituite sub şefia lui Vârfureanu şi în cunoştinţa poliţiei, vor servi ca instrumente de provocare ale celei de-a doua băi de sânge contra căpeteniilor legionare.” (pg. 21)
NOTĂ: Echipele teroriste de sub şefia lui Vârfureanu erau cunoscute de poliţie şi erau lăsate să se desfăşoare pentru că agitaţiile lor teroriste, contrare ordinelor de linişte date de Căpitan şi elită, erau cel mai bun pretext pentru exterminarea legionarilor.
Dar Sima însuşi ne mărturiseşte că... şi echipele organizate de el erau cunoscute de poliţie! (”Vezi, D-ta, părţile ştrafate [ale hărţii – NOTĂ] reprezintă judeţele unde dispui D-ta de organizaţii teroriste.” - pg. 100)
NOTĂ: Şi, într-adevăr, după furnizarea pretextului pentru prima baie de sânge legionar (asasinarea Căpitanului), prin ordonarea atentatelor din nov. 1938, tot Sima a oferit pretextul pentru cea de-a doua baie de sânge (asasinarea elitei), prin atentatul asupra lui Armand Călinescu.
”Bineînţeles, erau lucruri pe care noi nu le-am descoperit şi reconstituit decât ulterior, în timp ce, în vara anului 1939, nici o ţară şi nici la Berlin nu i se putea imputa lui Vârfureanu nici o acuzaţie concretă.” (pg. 21)
NOTĂ: Ca şi în cazul lui Vârfureanu, legionarii au reconstituit trădarea lui Sima mai târziu, după ani, din mărturiile supravieţuitorilor şi analiza faptelor, iar acum înseşi memoriile lui Sima, pline de contradicţii, minciuni stupide şi scuze infantile, confirmă, indirect dar clar, trădarea.
III. URMĂTORII PAŞI SPRE ŞEFIE:
a) ”Îmbrobodirea” tatălui Căpitanului
În 1932, când Sima fusese numit profesor în Banat, pornise să formeze o organizaţie legionară locală cu... calfe de cizmari:”Am început să desţelenesc terenul cu câteva calfe de cizmari şi câţiva bacalaureaţi, care din lipsă de mijloace, nu mai puteau continua studiile la Universitate.” (pg. 88).
NOTĂ: În 1940, după 13 ani de când intrase în Mişcare şi după 2 ani de terorism, Sima rămăsese un necunoscut pentru ceilalţi comandanţi legionari, necunoscând nici măcar pe cei cinci fondatori ai Legiunii (deşi Mironovici îi fusese şef direct chiar în Comandamentul de prigoană)!
”Pe Radu Mironovici îl cunoşteam prea puţin.” (pg. 35)
”(...) am făcut un raid până la Miercurea Sibiului, unde locuia Corneliu Georgescu. Nu-l cunoşteam decât fugar din rarele întâlniri de la sediul din Bucureşti în vremuri bune, fără să fi avut vreodată prilejul să stau cu el temeinic de vorbă.” (pg. 184)
NOTĂ: De aceea Sima l-a învăluit pe tatăl Căpitanului, reuşind să-l păcălească, iar autoritatea acestuia i-a fost de un mare ajutor pentru a deveni cunoscut în doar trei luni:
”Câştigasem un sprijin nesperat. (...) A fost pentru mine un adevărat părinte şi m-a ocrotit în toate împrejurările când era nevoie de cuvântul şi autoritatea lui.” (pg. 124)
NOTĂ: Prof. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, era un vechi luptător naţionalist creştin şi o personalitate a Mişcării: combatant pe front în primul război mondial, îşi câştigase gradul de maior; fusese de două ori deputat al Gărzii de Fier în Parlamentul Ţării, parlamentar al Partidului Totul Pentru Ţară; era membru al Senatului Legionar încă din 1930 (de la înfiinţare).
”Profesorul se ţinea bine. Drept ca o lumânare, avea privirea ageră şi mintea limpede. Anii de lagăr nu-l doborâse şi nici tragediile de familie.” (pg. 124)
NOTĂ: Fruntaşii legionari rămaşi în viaţă după masacrul din 1939 au fost convinşi de autoritatea morală a tatălui Căpitanului ca Sima să reprezinte din punct de vedere politic Mişcarea în vara anului 1940.
(Nota bene: era vorba de reprezentare politică şi doar de acea perioadă -vara anului 1940.)
”Voi scrie o scrisoare pe care să o citeşti în adunare. În această scrisoare voi declara că "singurul îndreptăţit să angajeze politic Mişcarea este Horia Sima". (pg.)
b) Aşa-zisul ”For Legionar”
Fruntaşii legionari erau totuşi îngrijoraţi, necunoscându-l pe comandantul lansat peste noapte. Chiar şi cei ”ataşaţi de el” nu aveau încredere: ”Şefii legionari, chiar şi cei ataşaţi de mine, vroiau să cunoască evenimentelor şi să fie consultaţi asupra măsurilor ce trebuiau luate, pentru a pune Mişcarea la adăpost de primejdii şi a-i asigura eficacitatea politică.” (pg. 169)NOTĂ: De aceea, la îndemnul col. Şt. Zăvoianu, vechi membru al Senatului Legionar, Sima a încercat să-şi consolideze poziţia, încropind un aşa-zis ”For Legionar”:
 |
| Sima la adăpostul exilului |
NOTĂ: Dar în loc să formeze un ”organism central” cu toţi fruntaşii legionari, aşa cum declară, Sima a întocmit o listă cu câţiva (care îl agreau):
”I-am comunicat Colonelului Zăvoianu că sunt de acord cu ideea lui şi, împreună cu el, am fixat locul, ziua şi persoanele care să fie invitate.” (pg. 170)
NOTĂ: Trucul lui Sima urmărea să dea impresia că avea adeziunea tuturor, dar aşa-zisul For a fost format din 11 persoane – şi aceasta prin ”adăugiri succesive”!
”Aşa cum s-a mărit Forul prin adăugiri succesive, a avut la începutul lunii Septembrie următoarea configuraţie: Colonelul Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu, Constantin Popescu-Buzău, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu (când venea în Capitală), Vasile Iasinschi (când venea în Capitală), Mile Lefter, Horia Sima, Constantin Stoicănescu, Nicolae Petraşcu (când venea în Capitală), şi Prof. Traian Brăileanu.” (pg. 170)
NOTĂ: Aşa-zisa constituire a acestui fantomatic For, cu componenţă incertă, nu a fost oficială şi nu s-a bazat pe nici un document (nici măcar după constituirea statului ”naţional-legionar” nu s-a făcut publică lista membrilor acestuia:
”Nu s-a procedat propriu-zis la o constituire formală şi mai ales ne-am ferit să întocmim vreun act, ci ne-am adunat cu toţii în jurul aceleiaşi mese, pentru a dezbate în modul cel mai liber situaţia politică a ţării şi a Legiunii.” (pg. 170)
NOTĂ: Masele legionare nu au reprezentat un obstacol în calea şefiei lui Sima, având falsa impresie că acesta ar fi fost recunoscut ca şef de către supravieţuitorii elitei Căpitanului:
”În provincie, teroarea ia forme mai acute şi are efecte mai durabile. Oamenii se dezmeticesc mai greu, pentru că nu înţeleg mersul general al evenimentelor. Cu rare excepţii, ei nu gândesc imediat şi nu descifrează decât cu întârziere sensul adânc al unor schimbări.” (pg. 136)
IV. COMANDANT AL MIŞCĂRII (PATRU ANI)
Practic, în final legionarii s-au trezit peste noapte că Sima era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi, în plus, menţionat prin Decret regal drept... ”Comandant al Mişcării”!”Mihai I, (...)
Am decretat şi decretăm:
(...) 4. Domnul Horia Sima este Comandantul Mişcării Legionare.” (H. Sima – ”Era libertăţii”, vol. I, pg. 25-26)
NOTĂ: Pentru că s-a discutat mult pe tema nelegitimităţii lui la conducerea Mişcării, Sima declară că ar fi fost investit cu această calitate de către Forul Legionar (care am văzut cât de ”serios” era!):
”În acel moment erau în faţă următorii: Întemeietori ai Legiunii, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici şi Ilie Gârneaţă, Comandantul Bunei Vestiri, Mile Lefter, Vasile Iasinschi, Colonelul Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu şi Popescu-Buzău.” (pg. 248)
NOTĂ: Sima face această declaraţie după 37 de ani de la eveniment, când toţi cei nominalizaţi ca făcând parte din For muriseră şi nu-l mai puteau contrazice!
”Bineînţeles că odată procesul succesiunii încheiat, nimeni nu mai are nevoie să-i pună în discuţie, să-l conteste, să-l reia de la capăt, căci atunci Legiunea intră în anarhie şi se dezmembrează .” (pg. 248)
NOTĂ: Sima susţine că odată ce a ajuns şef, nimeni nu are voie să conteste succesiunea lui la şefia Mişcării, dar această afirmaţie este în totală contradicţie cu principiile legionare: ”Într-o organizaţie nu intră cine vrea, ci intră cine trebuie şi rămâne cine e, atâta vreme cât e om corect, muncitor, disciplinat, credincios.” (Corneliu Zelea Codreanu – ”Pentru legionari”, pg. 202, ed. Scara, 1999)
Deci dacă în Mişcare nu pot rămâne decât oamenii corecţi şi credincioşi, cu atât mai puţin poate rămâne pe veşnicie la conducere un impostor dovedit ca atare!
EPILOG
Tatăl Căpitanului, cel care, generos şi naiv, îl susţinuse pe Sima, fiind indus în eroare de demagogia obscurului comandant legionar, s-a lămurit în numai câteva luni în legătură cu impostura acestuia, şi a luat imediat atitudine publică împotriva lui, retrăgându-i creditul moral pe care i-l acordase.Apoi s-au dezmeticit şi ceilalţi, pe rând, renegându-l pe cel care a distrus practic Mişcarea din interior şi a compromis-o în ochii opiniei publice. ”Comandantul” rămas fără trupă s-a trezit ordonând pereţilor...
CONCLUZII
I). Departe de a fi un succesor legitim la conducerea Mişcării, Sima, ajutat de un concurs nefericit de împrejurări, a ajuns ”în vârf” prin minciună, trădare şi complicitate la crime.Nici cei mai puternici duşmani ai Legiunii, nici Carol al II-lea şi nici Armand Călinescu, n-ar fi reuşit să-şi aducă la îndeplinire planul de exterminare a conducerii legionare dacă nu ar fi existat colaborarea lui Sima din interiorul Mişcării, prin:
- ordinele de atentate din nov. 1938 (transmise pe cont propriu în calitate de om de legătură în teren între legionarii liberi şi "Comandamentul de prigoană", fără ştirea acestuia), încălcând ordinul Căpitanului de linişte (Circulara 58/1938, reînnoită public din închisoare), astfel Sima motivând asasinarea Căpitanului
- ordinul de împuşcare a lui Armand Călinescu – dat tot pe cont propriu, fără acordul Comandamentului provizoriu refugiat la Berlin – care a avut ca urmare previzibilă sângeroasele represalii din partea autorităţilor: masacrul elitei legionare
Căpitanul spunea: ”Dacă aş avea un singur glonţ şi în faţă un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător”. (”Pentru legionari”)
II). Sima şi-a dovedit atât incapacitatea de ”om politic”, cât şi cea de conducător al organizaţiei pentru a cărei şefie călcase în picioare nu numai principiile legionare, ci şi propriile legăminte, şi orice urmă de omenie şi de morală.
După ce a parvenit la conducerea Legiunii cu mâinile pătate de sângele propriilor camarazi, a continuat ”opera” de distrugere a Mişcării, după care a fugit din ţară pentru totdeauna, în portbagajul unei maşini.
Faimoasa scindare în Mişcare (dintre aşa-numiţii ”codrenişti” – adică legionarii vechi ! – şi simişti – adică noii oameni ai lui Sima - a avut loc la puţin timp de la instalarea lui Sima la conducere.
Conform principiilor de bază al Mişcării, şeful care nu reuşise să păstreze armonia trebuia înlocuit:
“Sã ştie sã păstreze armonia în unitatea pe care o conduce. Este de o importanţã capitalã. Un şef de ar avea toate calităţile din lume şi dacã în unitatea pe care o comandã e ceartã, dezbinare, neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. Sunt unii şefi care îndată ce iau comanda unei unităţi, unitatea începe a se destrăma.” (Corneliu Zelea Codreanu – ”Cărticica şefului de cuib”)
Preluat de pe: www.zelea-codreanu.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează şi dă mai departe!