Prezentarea universităţii „Alexandru Ioan Cuza”

Cea mai puternică instituţie de învăţământ superior din România, pentru al şaptelea an consecutiv, conform celei mai recente clasificări, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” are 900 de cadre didactice, care instruiesc peste 38000 de studenţi. Cea mai veche universitate românească, înfiinţată în anul 1860, a şcolit de-a lungul timpului savanţi, scriitori şi oameni politici de prestigiu precum: Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa sau Gheorghe Platon, dar şi personalităţi ale momentului, precum Simona Gherghe, Cristian Leonte, Oana Andoni, Irina Petraru, Andreea Marin ori Mihai Trăistariu.

Profesorii de la „Cuza” sunt implicaţi în peste 200 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în aproximativ 260 de articole publicate în reviste de prestigiu. Pe lângă activitatea de cercetare, universitatea ieşeană se distinge prin mobilitatea studenţilor, fiind prima instituţie de învăţământ superior din România care a permis studenţilor să îşi aleagă pachete de studiu de la alte facultăţi.

Specializările complementare pot fi urmate de către studenţii din anul terminal, aceştia primind recunoaşterea pachetului opţional prin suplimentul la diplomă. Universitatea ieşeană are 15 facultăţi, centre de studii europene, egeo-mediteraneene, schimburi internaţionale Gaudeamus, informare profesională, orientare în carieră şi plasament, precum şi departamente în vederea pregătirii personalului didactic, departamente de cercetare, de comunicaţii digitale şi de relaţii internaţionale. O dată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student.
Pentru cazarea studenţilor universitatea ieşeană dispune de 15 cămine, cu o capacitate de 8500 de locuri, criteriul de selecţie a tinerilor, care solicită găzduire, fiind media obţinută la admitere, respectiv, în anul universitar anterior. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” dispune pentru anul universitar 2011-2012 de 3176 de locuri bugetate pentru ciclul licenţă, 1150 la masterat şi 195 la doctorat. Mai jos, aveţi prezentarea faculăţilor din cadrul UAIC.

Open publication - Free publishing - More uaic

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

The Hangover 2

De două ori mai mahmuri

Abia aştept! Seria care se pare că va avea în total trei episoade, a apărut şi în România. Presimt că o să-l văd şi revăd.
Stu se recăsătoreşte cu o thailandeză. Acesta nu vrea sa îşi asume niciun risc înainte de propria căsătorie şi îşi invită amicii şi tînărul frate al miresei (Teddy) la o masă care se vrea complet lipsită de peripeţii. Numai ca socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg şi Stu Price învaţă pe pielea lui că aventurile de care poate avea parte în Bangkok sunt mai sălbatice decît cele pe care le oferea Las Vegas-ul, trezindu-se tatuat pe faţă în stilul pugilistului Mike Tyson şi avîdu-l din nou ca un ghimpe în coaste pe mafiotul Mr. Chow, care are ceva de împărtit cu cei patru nord-americani puşi pe şotii. Alan tuns peste noapte zero şi maimuţa neastîmpărată dau sarea şi piperul comediei. 

Din 3 iunie în cinematografele din reţeaua CinemaCity!

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

Top cinci universităţi româneşti în 2011

Clasamentul este realizat pe baza rezultatelor ştiinţifice de relevanţă internaţională ale personalului universităţilor. Fiecare articol ştiinţific acceptat spre publicare de o revistă internaţională reprezintă, practic, o evaluare a pregătirii ştiinţifice a autorilor articolului de către experţi internaţionali de prestigiu. De asemenea, în realizarea topului au fost luate în considerare criterii calitative, dar şi cantitative, precum: numărul de profesori, numărul de studenţi, bugetul anual, infrastructura, numărul de conferinţe realizate, mobilitatea studenţilor, dar şi performanţele la competiţiile internaţionale.

Cea mai bună universitate din România pentru al şaptelea an consecutiv, potrivit standardelor sistemului Bologna, este Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. UAIC are aproximativ 900 cadre didactice, peste 37000 studenţi şi cel mai mare buget: peste 200 milioane de dolari anual. Iată, aşadar, primele cinci instituţii de învăţămînt superior din România:

Nr.	Universitate	Localitate	Nr. de articole la 100 persoane	Procent din maxim	Număr articole	Număr cadre didactice
1	Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi	Iaşi	19.15	100%	265	870
2	Universitatea Babes-Bolay	Cluj-Napoca	18.78	97%	237	1262
3	Universitatea Bucureşti	Bucureşti	17.67	92%	261	1477
4	Universitatea Politehnică	Bucureşti	15.14	79%	250	1651
5	Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi	Iaşi	10.80	55%	84	944

Slabi pe plan internaţional

Niciuna dintre universităţile din România nu intră în primele 500 universităţi din lume. Universităţile româneşti care apar, totuşi, în clasificarea Shanghai depăşesc poziţia 500: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, aflată pe locul 576, urmată de Universitatea Bucureşti pe locul 941, Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca pe locul 1.007 şi Politenica din Bucureşti, pe 1.055.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

Reportaj / Războiul nevăzut cu păcatele

Zamfira Bordei luptă cu o boală grea : diabetul. Bătrîna în vîrstă de 65 de ani locuieşte în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ şi în ciuda avertismentelor date de medici legate de regimului alimentar, este decisă să continuie să postească pînă în Sîmbăta Mare.

Pe tanti Zamfira, aşa cum o strigă toţi cei care o cunosc, am găsit-o azi-dimineaţă în Piaţa Centrală din Piatra-Neamţ. Deşi a străbătut peste 15 kilometri, din satul ei, Şerbeşti, ca să-şi vîndă zarzavaturile, bătrîna de 65 de ani spune că nu s-a atins de carne, lactate sau ouă de cum a început Postul Paştelui.

“N-oi muri acum”

Romînii se pregătesc pentru postul negru, pe care cei mai mulţi au obiceiul de a-l ţine în Vinerea Mare. La fel are de gînd să facă şi tanti Zamfira. “Trebuie să postesc pentru iertarea păcatelor. Nu m-am înfruptat deloc de la începutul Postului şi n-oi muri acum. Mîine de dimineaţă (nr.-vineri) şi pînă ce-o bate clopotul de la miezul nopţii sigur nu pun gura pe nicio firmitură de pîine”, mărturiseşte cu o voce blîndă bătrîna. Nu par să o convingă nici problemele de sănătate, nici mirosul de mici calzi sau de plăcinte cu brînză aburinde care circulă prin aer.

La o tarabă alăturată se află o vecină şi totodată prietenă a doamnei Bordei, tanti Saveta. Prin aglomeraţia specifică premergătoare sărbătorilor pascale, aceasta recunoaşte că nu se poate abţine de la hrană mai mult de o zi. “Nu am putut posti, cu tot păcatul recunosc. Dar mîine nu beau şi nu mănînc nimic. Aşa fac de la 10 ani, de cînd m-a învăţat mama, Dumnezeu s-o ierte!“. Oamenii au păreri împărţite în ceea ce priveşte respectarea postului de către creştini; unii sunt de părere că în rîndul oamenilor din mediul rural se găsesc cei mai mulţi creştini care fac tot posibilul pentru a nu se abate de la aceste datini, considerate a fi sfinte. Tanti Zamfira, însă, are argumentele ei pentru care postul reprezintă o modalitate de a-şi curăţa sufletul, indifferent de povara diabetului care o macină. Printre verdeţuri şi preţuri negociate, aceasta vorbeşte despre importanţa postului. “Şi la biserică ne-a spus părintele să postim, pentru că suntem într-o perioadă specială. Este vremea în care aşteptăm învierea din morţi a Mîntuitorului Nostru Iisus Hristos şi cînd puterea vrăşmaşului diavol este călcată de Sfînta Cruce”, a afirmat bătrîna cu un aer moralizator asemenea unui preot care-şi ţine slujba sobru într-un sacru lăcaş de cult. Stîngîndu-şi baticul, a scos din traistă o pungă albă din care a luat patru pastille mici; ne-a spus, mai apoi, că sunt pentru diabet şi ficat şi ia cîte patru în fiecare dimineaţă şi  în fiecare seară.

Cu Iisus la piaţă

În mulţimea de oameni care-şi făcea ultimele cumpărături înainte de Paşte se afla şi un bărbat grizonat, cu o sacoşă din material textil care era ruptă şi care auzindu-ne vorbind despre obiceiul postului s-a văzut nevoit să intervină împotriva postului pe un ton ferm: “E autosugestie, domnule şi falsă impunere! Sunt persoane fanatice care ţin post negru din orgoliu sau din frica de Dumnezeu, iar alţii postesc bazîndu-se pe idei preconcepute sau pentru că aşa văd la cei apropiaţi”.”Doar n-o să-mi spuneţi că stă Iisus cu lista celor care postesc în mînă”, a completat bărbatul cu un rînjet superior pe buze. Aceaste afirmaţii au fost mai mult decît suficiente pentru a porni o adevărată dezbatere despre cele sfinte printre tarabele încarcate de bunătăţi. Bărbaţi, femei, tineri, bătrîni, cu toţii aveau o părere despre Paşte şi post care trebuia exprimată în piaţă. “Contează ce scoţi pe gură, nu ce bagi în gură”, a adăugat tanti Saveta, alimentînd, parcă, spiritele şi aşa încinse. Ca un creştin adevărat, tanti Zamfira tace, nemaipunînd gaz pe foc şi rămînînd cu convingerile sale.

“Mă simt mai uşurată”

Femeia, a cărei afecţiune, diabetul, o obligă la un regim alimentar drastic, nu pare a abdica în “lupta cu păcatele”, aşa cum îi place să numească postul. Păstrează fără să se plîngă o considerabilă distanţă de lumea urbană căreia nu-i aparţine. O tolerează cu întelepciunea caracteristică vîrstei, fără să o respingă brutal.”Ei, oameni şi oameni, ce să-i faci!?”, oftează bătrîna, dezamăgită parcă de controversa de adineaori.

Produsele doamnei Bordei s-au vîndut şi nu îi mai rămîne decît să se îndrepte spre casă. Cu un covrig într-o mînă şi cu traista de pînză groasă în cealaltă, porneşte spre staţia de autobuz. Înainte de a ne lua rămas-bun, completează, parcă întreaga zi : “Vreau să mă spovedesc, să iau sfînta împărtăşanie, cum să nu postesc?!”, apoi insistă pentru a-şi justifica spusele:“Mă simt mai apropiată de Dumnezeu, mă simt mai curată cu sufletul, mai uşurată şi mai liniştită! Postul este lung şi greu, nu degeaba există expresia aceea `lung cît o zi de post`. Chiar şi aşa, în vremurile astea, puţină lume mai crede şi, în rătăcirea lor, se mai şi întreabă de ce trebuie să postească. Na, sunt multe, măi copiii, dar n-am eu timp acum… Doamne-ajută!”. Şi pleacă cu capul plecat. Modestă. Cu paşi grei se îndreaptă spre staţia de autobus care o va duce acasă, unde îşi duce traiul de zi cu zi o bătrînă, care suferă de diabet, şi care, sfidînd această afecţiune, a ales calea postului.

O eroină comtemporană şi anonimă a predat o lecţie de viaţă. Cu răbdarea unui căutător de aur, pare a se fi supus la o corvoadă considerată de mulţi inutilă, dar pentru al cărei firicel valoros, cerne tone de nisip.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

Cristina Floroiu

- portret -

Cristina Floroiu s-a născut în perioada interbelică.

O mişcare greşită a sorţii a teleportat-o, însă, într-o alta dimensiune, cea contemporană. Tînăra de 20 ani, originară din Galaţi, încearcă să pătrundă misterele jurnalismului la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cu o superioritate aristocrată, a făcut cîteva compromisuri, altfel, rămînînd intactă: a renunţat la mănuşi sau evantaie, cîndva simboluri ale figurilor nobile şi le-a înlocuit cu o geantă neagră. Pălăria şi umbrela, accesorii ale unei lady dichisite le-a preschimbat cu o băscuţă gri, o culoare neutră şi cu telefonul mobil, atît de necesar.

Cît ai clipi, sare de la tristeţe de veselie, arzînd starea de nostalgie; imbină în mod fericit două stări care par contradictorii: copilăria şi maturitatea. În spatele buclelor ciufulite străjuie august o personalitate pasionată de actorie, dar şi de chestiuni ce ţin de teologie. În ochii ei se poate citi distanţa tot mai mare pe care o ia faţă de cotidianul căruia nu îi aparţine. Fin observator al lumii înconjurătoare, o priveşte, fără însă a fi contaminată de aceasta şi fără a o eticheta. Ca un intelectual în ascensiune, ascultă cu înţelepciune pe aproape oricine, fără a interveni brutal.

Ce să mai, o bună colegă, un spirit rafinat cu care ai ce discuta, o persoană care ar devora biblioteca din Alexandria, o fată captivantă prin misterul care o înconjoară... astfel ar putea fi, cu uşurinţă, portretizată Cristina.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

„Sunt un om absolut normal, cu defecte multe şi calităţi puţine”

Cristina Floroiu nu regretă că a ales Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Tînăra din Galaţi s-a acomodat cu atmosfera, colegii şi profesorii şi se simte bine.

Floroiu Cristina a devenit studentă a Departamentului de Jurnalism şi Stiinţe ale Comunicării din cadrul Facultăţii de Litere a UAIC şi atitudinea, seriozitatea cu care se pregăteşte pentru cursuri şi seminarii a atras atît atenţia profesorilor, cît şi admiraţia şi, pe alocuri, invidia colegilor. Pentru prima dată de cînd studiază în Copou, tînăra de 20 ani a acceptat să dialogheze despre sentimentele care o încearcă odată cu mutarea în Iaşi.

- Cristina, ai deja opt luni de cînd respiri aerul universitar din Iaşi. Ce înseamnă pentru tine „Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării”?

- Stres, dar şi voie bună. Am auzit de prea multe ori sintagma „Trebuie să ai talent ca să rezişti!”, încît am ajuns să îmi cred profesorii. Dacă îţi îndeplineşti sarcinile cu pasiune, este imposibil să nu te simţi bine în această facultate.

- Ce ai simţit atunci cînd ai fost declarată admisă la „Cuza”?

- Cum m-am simţit? E normal să te bucuri foarte mult atunci cînd afli că poţi urma cursurile facultăţii dorite, pentru că respecţi criteriile impuse. Şi pentru că eşti, pur şi simplu, bun pentru asta.

 - S-a vorbit şi se vorbeşte tot mai insistent despre modele. Ai avut vreodată aşa ceva? Care au fost ele şi cum ti-au influienţat viaţa?

- Fără modelul anumitor profesori din şcoala generală şi din liceu nu cred că m-aş fi maturizat îndeajuns, dar cea mai mare influenţă asupra mea a avut-o profesoara de limbă şi literatură română. M-a învăţat, indirect, tot ce înseamnă bunul simţ, perseverenţa, profesionalismul şi responsabilitatea.

Va colabora cu TVR Iaşi

- Care a fost cel mai plăcut moment pentru tine de cînd a început viaţa de student?

- Cînd am aflat, recent, că am fost aproape admisă la TVR Iaşi pentru o colaborare pe domeniul prezentărilor de ştiri.

- Ce părere ai despre noii colegi, profesori?

- Nu îmi place să pun etichete. Dar ca să îţi răspund, totuşi, la întrebare voi spune că unii colegi sunt nepermis de ignoranţi, alţii pur şi simplu îşi văd de viaţă, pentru că au venit aici să înveţe, nu să bruieze viaţa altora. Profesorii sunt oameni simpli, normali care îşi fac meseria şi pe care îi văd că se dedică cît pot de mult pentru noi şi pentru educaţia noastră.

- Pari o persoană polivalentă. Dacă nu ai fi fost acum aici, ce altă facultate ai fi ales şi de ce?

- Aş fi ales Facultatea de Teologie, pentru că doream, şi încă doresc să aflu nişte răspunsuri cît se poate de personale. Mai apoi, actoria, pentru dezvoltarea creativităţii şi regăsirii de sine.

„Încerc să fiu cît mai echilibrată cu putinţă”

- Despre tine acum. Care este lucrul pe care îl preţuieşti cel mai mult de ce?

- Cel mai mult preţuiesc ajutorul divin pe care îl primesc zilnic.

- Care ar fi elementele care te caracterizează?

- Responsabilitatea, perfecţionalismul, dar şi stropul de nebunie de care avem atîta nevoie uneori. Încerc să fiu cît mai echilibrată cu putinţă.

- Cum e Cristina Floroiu în viaţa de zi cu zi?

- La fel aşa cum o vezi în viaţa de noapte cu noapte. Glumesc, desigur. Nu sunt făţarnică, sunt un om absolut normal, cu defecte multe şi calităţi puţine. Tot ce îmi doresc este să îi fac pe alţii mulţumiţi şi mîndri de mine. Cît de mult reuşesc, asta depinde atît de mult de starea mea de spirit, încît ar fi de prost gust să mă laud.

- În încheiere, clasica întrebare: Cum te vezi peste zece ani?

- Poate într-un sicriu de aur, în cimitirul de la Săpînţa. Poate culegînd căpşuni în Spania. Poate făcînd plajă în Dubai alături de cîţiva bruneţi atrăgători. Sau pur şi simplu curăţînd cartofi pentru cei patru copii gălăgioşi, îmbrăcată cît mai casnic cu putinţă şi mustrîndu-mi soţul care nu mă ajută cu nimic. Nu ştiu, orice e posibil.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com