Horia Sima, teroristul (partea a doua)

I. CALUL TROIAN DIN MIŞCAREA LEGIONARĂ

În apr. 1938 legionarii erau arestaţi de oriunde se aflau şi duşi pe loc în lagăre. Sima, comandant legionar şi fost şef al regiunii Banat, ne povesteşte însă că el a fost ”arestat” la domiciliu (?!)
”Eram arestat de trei zile, cu agentul în casă. Un jandarm păzea la poartă, interzicând să pătrundă cineva. Era înainte de Paşti, când cu marile arestări din Aprilie 1938.” (pg. 87)
NOTĂ: Scenariul ”evadării” lui Sima este pur şi simplu incredibil:
- a venit însuşi şeful Siguranţei locale să-l anunţe pe Sima să-şi pregătească bagajul pentru detenţie – ca şi cum arestatul ar fi mers în vilegiatură! (”Pe la orele două, vine comisarul Firică, şeful Siguranţei locale, şi mă anunţă că voi pleca cu trenul de după masă la Bucureşti şi să-mi fac bagajul, luându-mi toate cele trebuincioase.” - pg. 87)
- agentul care îl păzea pe Sima a plecat să-şi pregătească şi el bagajul ca să-l poată duce pe arestat în Bucureşti - ca şi cum l-ar fi dus în Patagonia! (”Cu el a plecat şi agentul, pentru a-şi lua şi el anumite lucruri, fiind destinat să mă însoţească.” - pg. 87)
- deşi casa avea două ieşiri, a rămas de pază doar jandarmul, iar ceea ce era perfect previzibil pentru oricine s-a şi întâmplat: Sima a fugit prin cea de-a doua ieşire. (”În momentul următor, mi-am luat mantaua pe mine şi o bască pe cap, şi am ieşit prin bucătărie în grădina din spate.” - pg. 87)
- pe uliţă Sima a dat, efectiv, nas în nas cu căpitanul de jandarmi Popescu; acesta însă, cică ... nu l-ar fi văzut! (Să fi orbit jandarmul subit?) (”La o cotitură văd pe căpitanul de jandarmi Popescu. Nu-l mai pot evita. Am grăbit pasul şi l-am încrucişat în dreptul unui copac mare, după ce mi-am înfundat bine basca pe urechi. Nu mă văzuse.” - pg. 88)

Sima se abate de la doctrina Căpitanului

- deşi fugise de sub pază, deşi era ”urmărit” - într-un mic orăşel de provincie, unde nici o persoană căutată de jandarmi şi de agenţi, în acelaşi timp, nu se poate ascunde - Sima a stat în continuare în localitate, nestingherit. (”Am intrat la Episcopie, am vorbit cu părintele Voştinaru, i-am spus că sunt urmărit şi m-a găzduit două nopţi până ce am putut pleca din Lugoj spre Timişoara şi de aici spre Bucureşti.” - pg. 88)
NOTĂ: O poveste similară, a altei ”salvări” ”miraculoase” a lui Sima, am prezentat-o mai înainte.
De altfel, Sima a avut parte de nenumărate ”salvări” ”miraculoase”:
”De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu. E aici mai mult decât o întâmplare.” (pg. 10)
NOTĂ: Într-adevăr, este evident că ”miracolele” - repetate mereu - erau ”mai mult decât o întâmplare”!
Numele lui SIMA a fost găsit pe lista AGENŢILOR Serviciului Secret, în 1941, de aceea ţine morţiş să-şi acopere trădarea. O face însă într-un mod pueril care nu lasă loc nici unui dubiu:
- pretinde a fi fost ”transferat” la Serviciul Secret pentru că... regele Carol al II-lea ar fi putut avea nevoie de el, în orice clipă! (?!) (Halal motiv!)
”Cine ştie dacă nu are nevoie mâine Regele de mine?”; ”Aşa se face că am figurat ca militar transferat la Serviciul Secret (...).” (pg. 198)
- pretinde a fi crezut că Nicki Ştefănescu, directorul Siguranţei, ar fi fost aceeaşi persoană cu Moruzov, şeful Serviciului Secret al Armatei, şi că două nume diferite (şi două funcţii diferite) ar fi desemnat aceeaşi persoană! (?!)
ÎN CONCLUZIE, toate aceste poveşti, credibile doar pentru întârziaţii mintal, ne oferă certitudinea că SIMA ERA UN CAL TROIAN ÎN MIŞCARE.

II. PRIMII PAŞI SPRE ŞEFIE:

ELIMINAREA ELITEI

a) Atentatele din nov. 1938 şi asasinarea Căpitanului
Acest subiect a fost prezentat în primul capitol, de aceea vom face doar un rezumat:
În apr. 1938, după instaurarea dictaturii carliste, Căpitanul şi o mare parte a fruntaşilor Legiunii au fost închişi.
S-a constituit un Comandament provizoriu (numit Comandamentul ”de prigoană”) din puţinii comandanţi legionari rămaşi liberi.
Sima a venit în Bucureşti, oferindu-se să îndeplinească rolul de om de legătură în teren între Comandament şi legionarii nearestaţi, sub pretextul că nu era cunoscut de poliţie şi se putea deplasa nestingherit, spre deosebire de ceilalţi membri ai Comandamentului care, fiind cunoscuţi, trebuiau să stea ascunşi.
Cu această ocazie Sima a transmis în teren propriile ordine - de atentate şi dezordini în ţară - contrare ordinelor Căpitanului şi ale Comandamentului.
Aceste atentate - care au avut loc în nov. 1938 - au servit autorităţilor ca pretext pentru asasinarea Căpitanului, chiar în aceeaşi lună.
b) Alt atentat (21 sept. 1939) şi masacrarea elitei legionare
Miti Dumitrescu, un tânăr de doar 20 de ani, venise din ţară în Germania (unde se afla în acea perioadă refugiat Comandamentul legionar provizoriu), pentru a cere aprobarea să-l împuşte pe cel care coordonase asasinarea Căpitanului, Armand Călinescu.
Memoriile singurilor supravieţuitori ai Comandamentului, Dumitrescu-Borşa şi Const. Papanace (”Cal troian intra muros” şi ”Cazul H. Sima şi Mişcarea Legionară”) atestă faptul că acest Comandament interzisese categoric atentatul lui Miti Dumitrescu, deoarece, dacă era împuşcat doar Armand Călinescu (care era un simplu executant al ordinelor lui Carol al II-lea), se oferea autorităţilor pretextul de a lichida, ca represalii, conducerea legionară care se afla în lagăre, la dispoziţia autorităţilor.
Atentatul trebuia să aibă loc numai dacă putea fi împuşcat în acelaşi timp cu Armand Călinescu şi regele asasin, cel care ordona prigoana antilegionară.
Sima pretinde că acest Comandament şi-ar fi dat aprobarea pentru atentatul asupra lui Armand Călinescu, şi că el doar ar fi transmis lui Miti ordinul primit de la Comandament.
Declaraţia lui este în totală contradicţie cu mărturiile a două personalităţi legionare de prim rang.
Preotul DUMITRESCU-BORŞA (comandant al Bunei Vestiri, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Căpitanului, secretar al Mişcării, inspector al taberelor legionare, luptător pe front împotriva bolşevismului) şi CONST. PAPANACE (comandant legionar, unul dintre colaboratorii foarte apreciaţi de către Căpitan, elogiat în cartea ”Pentru legionari”: ”admirabilă judecată”, ”curăţenie şi sinceritate ireproşabilă”, ”de o mare dragoste şi vitejie” – pg. 346, ed. Scara) au mult mai multă credibilitate decât Sima, de ale cărui minciuni prosteşti ne-am convins deja până acum (a se vedea capitolele anterioare).
Să urmărim însă şi desfăşurarea evenimentelor:
Deşi Miti Dumitrescu intrase în ţară pe data de 5 iunie 1939; l-a împuşcat pe Armand Călinescu abia peste trei luni (21 sept.).
Pe 15 aug. venise clandestin Sima în ţară, sub pretextul organizării Mişcării - deşi legionarii nu mai puteau activa, fiind urmăriţi şi ”vânaţi”, iar conducerea era prizonieră în lagăre!
Deci singura explicaţie logică este că Sima venise în România pentru a-l convinge pe Miti Dumitrescu să nu asculte ordinul Comandamentului şi să-l împuşte doar pe Armand Călinescu.
Rezultatul s-a văzut, extrem de clar: a fost împuşcat doar primul ministru, Călinescu, şi acest nou atentat a servit ca pretext pentru masacrarea întregii elite a Căpitanului din lagăre, şi, în plus, a câte trei notabilităţi legionare din fiecare judeţ al ţării.
Quod erat demonstrandum: Dumitrescu-Borşa şi Papanace spun adevărul, iar Sima minte (de altfel, nu este singura dată când fuge de răspundere: după cum am văzut, aşa a procedat mereu).
”În cadrul Comandamentului de la Berlin aveam rolurile împărţite. Eu mă ocupam de legăturile cu ţara.” (pg. 91)
Povestea din anul precedent s-a repetat: Sima fiind cel care se ocupa de legăturile cu ţara, a transmis propriile ordine, contrare celor primite de la Comandament.
ÎN CONCLUZIE, principalul RĂSPUNZĂTOR pentru DECAPITAREA Mişcării a fost SIMA. Astfel, prin dispariţia elitei legionare ”din care se putea selecta succesorul” Căpitanului, şi-a croit drum spre şefia visată:
”Cu atât mai gravă se prezenta criza în Mişcare, după moartea unui şef de talia lui Corneliu Codreanu, care fusese şi întemeietorul şi mai ales când ştim că elita disponibilă, din care se putea selecta succesorul, avusese aceeaşi soartă tragică.” (H. Sima - ”Era libertăţii”, vol. I, pg. 35)

O ANALOGIE IZBITOARE

Sima povesteşte pe larg despre faptul că un fruntaş al studenţimii legionare, Vârfureanu, şi-a trădat toţi şefii, predându-i poliţiei, pentru a ajunge la conducere:
”Era ciudat faptul că Vârfureanu rezista în fruntea studenţimii, în timp ce toţi ceilalţi şefi căzuseră la scurte intervale.” (pg. 21)
NOTĂ: Analogia între acest Vârfureanu şi Sima însuşi este de-a dreptul izbitoare: toţi şefii direcţi ai lui Sima, ca şi şefii lui Vârfureanu, au fost arestaţi, pe rând, în timp ce Sima şi Vârfureanu au rămas liberi, acţionând nestingheriţi (primul în cadrul organizaţiei legionare, iar al doilea în rândurile studenţimii):
”În comandamentele legionare care s-au perindat în anul 1938 totdeauna am avut roluri subordonate. Conducerea Comandamentului de prigoană au avut-o succesiv Radu Mironovici, Ion Belgea, Ion Antoniu, Iordache, Constantin Papanace şi Vasile Christescu.” (pg. 171)
NOTĂ: Toţi şefii lui Sima din cadrul Comandamentului de prigoană, nominalizaţi chiar de el, au fost arestaţi la intervale scurte (Mironovici şi Papanace - închişi, iar Belgea, Antoniu, Iordache, Vasile Cristescu – împuşcaţi).
ASTFEL, Sima a putut să transmită propriile ordine în teren, contrare celor date de şefi, fără a fi tras la răspundere pentru indisciplină şi trădare.
”La momentul oportun, aceste echipe, constituite sub şefia lui Vârfureanu şi în cunoştinţa poliţiei, vor servi ca instrumente de provocare ale celei de-a doua băi de sânge contra căpeteniilor legionare.” (pg. 21)
NOTĂ: Echipele teroriste de sub şefia lui Vârfureanu erau cunoscute de poliţie şi erau lăsate să se desfăşoare pentru că agitaţiile lor teroriste, contrare ordinelor de linişte date de Căpitan şi elită, erau cel mai bun pretext pentru exterminarea legionarilor.
Dar Sima însuşi ne mărturiseşte că... şi echipele organizate de el erau cunoscute de poliţie! (”Vezi, D-ta, părţile ştrafate [ale hărţii – NOTĂ] reprezintă judeţele unde dispui D-ta de organizaţii teroriste.” - pg. 100)
NOTĂ: Şi, într-adevăr, după furnizarea pretextului pentru prima baie de sânge legionar (asasinarea Căpitanului), prin ordonarea atentatelor din nov. 1938, tot Sima a oferit pretextul pentru cea de-a doua baie de sânge (asasinarea elitei), prin atentatul asupra lui Armand Călinescu.
”Bineînţeles, erau lucruri pe care noi nu le-am descoperit şi reconstituit decât ulterior, în timp ce, în vara anului 1939, nici o ţară şi nici la Berlin nu i se putea imputa lui Vârfureanu nici o acuzaţie concretă.” (pg. 21)
NOTĂ: Ca şi în cazul lui Vârfureanu, legionarii au reconstituit trădarea lui Sima mai târziu, după ani, din mărturiile supravieţuitorilor şi analiza faptelor, iar acum înseşi memoriile lui Sima, pline de contradicţii, minciuni stupide şi scuze infantile, confirmă, indirect dar clar, trădarea.

III. URMĂTORII PAŞI SPRE ŞEFIE:

a) ”Îmbrobodirea” tatălui Căpitanului

În 1932, când Sima fusese numit profesor în Banat, pornise să formeze o organizaţie legionară locală cu... calfe de cizmari:
”Am început să desţelenesc terenul cu câteva calfe de cizmari şi câţiva bacalaureaţi, care din lipsă de mijloace, nu mai puteau continua studiile la Universitate.” (pg. 88).
NOTĂ: În 1940, după 13 ani de când intrase în Mişcare şi după 2 ani de terorism, Sima rămăsese un necunoscut pentru ceilalţi comandanţi legionari, necunoscând nici măcar pe cei cinci fondatori ai Legiunii (deşi Mironovici îi fusese şef direct chiar în Comandamentul de prigoană)!
”Pe Radu Mironovici îl cunoşteam prea puţin.” (pg. 35)
”(...) am făcut un raid până la Miercurea Sibiului, unde locuia Corneliu Georgescu. Nu-l cunoşteam decât fugar din rarele întâlniri de la sediul din Bucureşti în vremuri bune, fără să fi avut vreodată prilejul să stau cu el temeinic de vorbă.” (pg. 184)
NOTĂ: De aceea Sima l-a învăluit pe tatăl Căpitanului, reuşind să-l păcălească, iar autoritatea acestuia i-a fost de un mare ajutor pentru a deveni cunoscut în doar trei luni:
”Câştigasem un sprijin nesperat. (...) A fost pentru mine un adevărat părinte şi m-a ocrotit în toate împrejurările când era nevoie de cuvântul şi autoritatea lui.” (pg. 124)
NOTĂ: Prof. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, era un vechi luptător naţionalist creştin şi o personalitate a Mişcării: combatant pe front în primul război mondial, îşi câştigase gradul de maior; fusese de două ori deputat al Gărzii de Fier în Parlamentul Ţării, parlamentar al Partidului Totul Pentru Ţară; era membru al Senatului Legionar încă din 1930 (de la înfiinţare).
”Profesorul se ţinea bine. Drept ca o lumânare, avea privirea ageră şi mintea limpede. Anii de lagăr nu-l doborâse şi nici tragediile de familie.” (pg. 124)
NOTĂ: Fruntaşii legionari rămaşi în viaţă după masacrul din 1939 au fost convinşi de autoritatea morală a tatălui Căpitanului ca Sima să reprezinte din punct de vedere politic Mişcarea în vara anului 1940.
(Nota bene: era vorba de reprezentare politică şi doar de acea perioadă -vara anului 1940.)
”Voi scrie o scrisoare pe care să o citeşti în adunare. În această scrisoare voi declara că "singurul îndreptăţit să angajeze politic Mişcarea este Horia Sima". (pg.)

b) Aşa-zisul ”For Legionar”

Fruntaşii legionari erau totuşi îngrijoraţi, necunoscându-l pe comandantul lansat peste noapte. Chiar şi cei ”ataşaţi de el” nu aveau încredere: ”Şefii legionari, chiar şi cei ataşaţi de mine, vroiau să cunoască evenimentelor şi să fie consultaţi asupra măsurilor ce trebuiau luate, pentru a pune Mişcarea la adăpost de primejdii şi a-i asigura eficacitatea politică.” (pg. 169)
NOTĂ: De aceea, la îndemnul col. Şt. Zăvoianu, vechi membru al Senatului Legionar, Sima a încercat să-şi consolideze poziţia, încropind un aşa-zis ”For Legionar”:

Sima la adăpostul exilului

”De mai multă vreme Colonelul Zăvoianu mă tot îndemna să constitui un organism central, un fel de for legionar, alcătuit din fruntaşii Mişcării, unde să se dezbată toate problemele ce se vor ivi în Legiune sau în domeniul politic.” (pg. 168)
NOTĂ: Dar în loc să formeze un ”organism central” cu toţi fruntaşii legionari, aşa cum declară, Sima a întocmit o listă cu câţiva (care îl agreau):
”I-am comunicat Colonelului Zăvoianu că sunt de acord cu ideea lui şi, împreună cu el, am fixat locul, ziua şi persoanele care să fie invitate.” (pg. 170)
NOTĂ: Trucul lui Sima urmărea să dea impresia că avea adeziunea tuturor, dar aşa-zisul For a fost format din 11 persoane – şi aceasta prin ”adăugiri succesive”!
”Aşa cum s-a mărit Forul prin adăugiri succesive, a avut la începutul lunii Septembrie următoarea configuraţie: Colonelul Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu, Constantin Popescu-Buzău, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu (când venea în Capitală), Vasile Iasinschi (când venea în Capitală), Mile Lefter, Horia Sima, Constantin Stoicănescu, Nicolae Petraşcu (când venea în Capitală), şi Prof. Traian Brăileanu.” (pg. 170)
NOTĂ: Aşa-zisa constituire a acestui fantomatic For, cu componenţă incertă, nu a fost oficială şi nu s-a bazat pe nici un document (nici măcar după constituirea statului ”naţional-legionar” nu s-a făcut publică lista membrilor acestuia:
”Nu s-a procedat propriu-zis la o constituire formală şi mai ales ne-am ferit să întocmim vreun act, ci ne-am adunat cu toţii în jurul aceleiaşi mese, pentru a dezbate în modul cel mai liber situaţia politică a ţării şi a Legiunii.” (pg. 170)
NOTĂ: Masele legionare nu au reprezentat un obstacol în calea şefiei lui Sima, având falsa impresie că acesta ar fi fost recunoscut ca şef de către supravieţuitorii elitei Căpitanului:
”În provincie, teroarea ia forme mai acute şi are efecte mai durabile. Oamenii se dezmeticesc mai greu, pentru că nu înţeleg mersul general al evenimentelor. Cu rare excepţii, ei nu gândesc imediat şi nu descifrează decât cu întârziere sensul adânc al unor schimbări.” (pg. 136)

IV. COMANDANT AL MIŞCĂRII (PATRU ANI)

Practic, în final legionarii s-au trezit peste noapte că Sima era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi, în plus, menţionat prin Decret regal drept... ”Comandant al Mişcării”!
”Mihai I, (...)
Am decretat şi decretăm:
(...) 4. Domnul Horia Sima este Comandantul Mişcării Legionare.” (H. Sima – ”Era libertăţii”, vol. I, pg. 25-26)
NOTĂ: Pentru că s-a discutat mult pe tema nelegitimităţii lui la conducerea Mişcării, Sima declară că ar fi fost investit cu această calitate de către Forul Legionar (care am văzut cât de ”serios” era!):
”În acel moment erau în faţă următorii: Întemeietori ai Legiunii, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici şi Ilie Gârneaţă, Comandantul Bunei Vestiri, Mile Lefter, Vasile Iasinschi, Colonelul Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu şi Popescu-Buzău.” (pg. 248)
NOTĂ: Sima face această declaraţie după 37 de ani de la eveniment, când toţi cei nominalizaţi ca făcând parte din For muriseră şi nu-l mai puteau contrazice!
”Bineînţeles că odată procesul succesiunii încheiat, nimeni nu mai are nevoie să-i pună în discuţie, să-l conteste, să-l reia de la capăt, căci atunci Legiunea intră în anarhie şi se dezmembrează .” (pg. 248)
NOTĂ: Sima susţine că odată ce a ajuns şef, nimeni nu are voie să conteste succesiunea lui la şefia Mişcării, dar această afirmaţie este în totală contradicţie cu principiile legionare: ”Într-o organizaţie nu intră cine vrea, ci intră cine trebuie şi rămâne cine e, atâta vreme cât e om corect, muncitor, disciplinat, credincios.” (Corneliu Zelea Codreanu – ”Pentru legionari”, pg. 202, ed. Scara, 1999)
Deci dacă în Mişcare nu pot rămâne decât oamenii corecţi şi credincioşi, cu atât mai puţin poate rămâne pe veşnicie la conducere un impostor dovedit ca atare!

EPILOG

Tatăl Căpitanului, cel care, generos şi naiv, îl susţinuse pe Sima, fiind indus în eroare de demagogia obscurului comandant legionar, s-a lămurit în numai câteva luni în legătură cu impostura acestuia, şi a luat imediat atitudine publică împotriva lui, retrăgându-i creditul moral pe care i-l acordase.
Apoi s-au dezmeticit şi ceilalţi, pe rând, renegându-l pe cel care a distrus practic Mişcarea din interior şi a compromis-o în ochii opiniei publice. ”Comandantul” rămas fără trupă s-a trezit ordonând pereţilor...

CONCLUZII

I). Departe de a fi un succesor legitim la conducerea Mişcării, Sima, ajutat de un concurs nefericit de împrejurări, a ajuns ”în vârf” prin minciună, trădare şi complicitate la crime.
Nici cei mai puternici duşmani ai Legiunii, nici Carol al II-lea şi nici Armand Călinescu, n-ar fi reuşit să-şi aducă la îndeplinire planul de exterminare a conducerii legionare dacă nu ar fi existat colaborarea lui Sima din interiorul Mişcării, prin:
- ordinele de atentate din nov. 1938 (transmise pe cont propriu în calitate de om de legătură în teren între legionarii liberi şi "Comandamentul de prigoană", fără ştirea acestuia), încălcând ordinul Căpitanului de linişte (Circulara 58/1938, reînnoită public din închisoare), astfel Sima motivând asasinarea Căpitanului
- ordinul de împuşcare a lui Armand Călinescu – dat tot pe cont propriu, fără acordul Comandamentului provizoriu refugiat la Berlin – care a avut ca urmare previzibilă sângeroasele represalii din partea autorităţilor: masacrul elitei legionare
Căpitanul spunea: ”Dacă aş avea un singur glonţ şi în faţă un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător”. (”Pentru legionari”)
II). Sima şi-a dovedit atât incapacitatea de ”om politic”, cât şi cea de conducător al organizaţiei pentru a cărei şefie călcase în picioare nu numai principiile legionare, ci şi propriile legăminte, şi orice urmă de omenie şi de morală.
După ce a parvenit la conducerea Legiunii cu mâinile pătate de sângele propriilor camarazi, a continuat ”opera” de distrugere a Mişcării, după care a fugit din ţară pentru totdeauna, în portbagajul unei maşini.
Faimoasa scindare în Mişcare (dintre aşa-numiţii ”codrenişti” – adică legionarii vechi ! – şi simişti – adică noii oameni ai lui Sima - a avut loc la puţin timp de la instalarea lui Sima la conducere.
Conform principiilor de bază al Mişcării, şeful care nu reuşise să păstreze armonia trebuia înlocuit:
“Sã ştie sã păstreze armonia în unitatea pe care o conduce. Este de o importanţã capitalã. Un şef de ar avea toate calităţile din lume şi dacã în unitatea pe care o comandã e ceartã, dezbinare, neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. Sunt unii şefi care îndată ce iau comanda unei unităţi, unitatea începe a se destrăma.” (Corneliu Zelea Codreanu – ”Cărticica şefului de cuib”)

Preluat de pe: www.zelea-codreanu.com

Horia Sima, teroristul (partea întîi)

DECAPITAREA MIŞCĂRII ŞI ASCENSIUNEA LUI SIMA

HORIA SIMA – ”SFÂRŞITUL UNEI DOMNII SÂNGEROASE” (Ed. ”Gordian”, Timişoara, 1995)
– citate şi comentarii -

INTRODUCERE

Unii îl prezintă pe Horia Sima ca erou, ”urmaş” al lui Corneliu Zelea-Codreanu, fidel continuator şi succesor legitim la conducerea Mişcării. De aceea am scris serialul ”Din culisele Legiunii”: pentru a prezenta ADEVĂRUL ISTORIC REIEŞIT CHIAR DIN MEMORIILE LUI HORIA SIMA.
Prin încurcătura de scuze, explicaţii şi minciuni ale epigonului Căpitanului, adevărul iese la suprafaţă, iar pentru descoperirea lui nu este necesară decât puţină atenţie şi logică.
M-am întrebat de ce legionarii n-au analizat până acum scrierile lui Horia Sima care constituie, ele însele, cea mai bună dovadă a gravelor lui abateri - nu numai de la principiile legionare, ci de la orice normă morală şi socială,
şi cred că se pot da două răspunsuri, la fel de valabile:
- se rezistă cu greu la citirea a cca. 1.000 de pagini în care autorul repetă, se contrazice, dă explicaţii ridicole, sare de la una la alta pentru a se întoarce apoi la diverse evenimente controversate;
- supravieţuitorii elitei legionare au considerat că mărturiile lor erau suficiente.
Simiştii însă pretind cu îndârjire că toţi antisimiştii (în frunte cu tatăl Căpitanului, cu comandantul Bunei Vestiri, Ion Dumitrescu-Borşa, cu comandanţii Const. Papanace, Şt. Palaghiţă etc.), din diverse motive, ar ... minţi! (??!) Bineînţeles că e aberantă asemenea pretenţie, dar pentru a evita lungi explicaţii şi dispute colaterale, există o singură metodă infailibilă pentru dovedirea imposturii simiste: memoriile lui Sima sunt cel mai cumplit explozibil al mitului simist.
Nici cel mai mare antisimist nu l-a prezentat vreodată pe Sima în lumina în care se proiectează el însuşi...
Pentru a-şi păstra mitul ar fi trebuit ca Sima să nu-şi fi scris niciodată memoriile...
Există însă două proverbe româneşti: unul despre fudulie, iar celălalt despre întoarcerea, după ani, la locul faptei...
Nu avea nici o şansă de a fi şef al Legiunii atâta timp cât erau în viaţă alţi legionari, mult mai merituoşi: Fondatorul acesteia (Căpitanul) şi elita.
De aceea, mânat de ambiţia lui nemăsurată de a fi la putere şi de a conduce cu orice preţ (a se vedea cap. anterioare), a manevrat din umbră pentru decapitarea Mişcării, folosindu-se de conjunctură (internarea în lagăr a Căpitanului şi a personalităţilor proeminente ale Legiunii, în 1938).
A organizat echipe teroriste, în ciuda ordinelor de linişte lansate insistent de Căpitan, oferind astfel pretextul necesar pentru autorităţi ca să treacă la asasinarea în masă a conducerii legionare sub motivaţia că se eradica terorismul.
Pentru că nu se putea ridica prin mijloace proprii, Sima a colaborat cu asasinii Căpitanului: întâi din umbră (în perioada 1938 – 1939), apoi pe faţă, direct (în 1940, direct cu Carol al II-lea, continuând însă şi cu şeful Serviciului Secret de Informaţii, M. Moruzov), şi, până să se dezmeticească legionarii, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

UN TERORIST PIPERNICIT

Carte scrisa de Comandant

Sima, fugit în Germania după asasinarea Căpitanului, se întoarce în ţară în mai 1940, este prins de jandarmi şi dus în faţa directorului Siguranţei, gen. Niki Ştefănescu. Iată discuţia purtată cu acesta:
”Se duce la un dulap şi scoate un dosar voluminos. Ia din dosar o foaie şi începe să citească toată seria atentatelor săvârşite de legionari în Noiembrie 1938. Probabil că întreg dosarul conţinea actele referitoare la aceste atentate. La data cutare, o bombă la sinagoga din Alba-Iulia; la data cutare, arde o fabrică de cherestea în Bucovina; şi aşa mai departe, culminând cu atentatul de la Teatrul Evreiesc din Timişoara.
– Cine le-a ordonat?
– Comandamentul legionar din prigoană, care, la vremea aceea, se compunea din Vasile Christescu - şef, Preotul Dumitrescu-Borşa, eu, Papanace, Petraşcu şi Alexandru Cantacuzino.
– Şi, D-ta, ce misiune îndeplineai în cadrul acestui Comandament?
– Eu eram omul de legătură pe teren. Eu transmiteam echipelor ordinele Comandamentului. Venind din provincie şi nefiind cunoscut de poliţia Capitalei, puteam circula liber. Ceilalţi trăind la Bucureşti, trebuia să stea ascunşi.
– Şi Codreanu ştia de acestea?
– Asta nu pot să vă spun. Vasile Cristescu menţinea contactul cu Corneliu Codreanu prin Doamna Codreanu.” (pg. 98)
NOTĂ: D-na Codreanu dezminte minciuna lui Sima: Căpitanul ordona, din închisoare, linişte absolută (mărturie în cartea ”Răspuns dat tinerilor” de Duiliu Sfinţescu).
Iar mărturiile supravieţuitorilor Comandamentului (preot Dumitrescu-Borşa – cartea ”Cal troian intra muros”, Papanace – ”Fără Căpitan” şi ”Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară”) confirmă ordinul de linişte primit de la Căpitan prin d-na Codreanu, precum şi faptul că şeful Comandamentului, Vasile Cristescu, urma ordinele Căpitanului, de linişte absolută.
De altfel, întotdeauna în timp de prigoană (1934, 1938) Căpitanul ordonase linişte (”Circulări şi manifeste”).
Deci Sima, ca om de legătură în teren, singurul din Comandament care se mişca nestingherit (ceilalţi trebuind să stea ascunşi), transmitea propriile ordine, contrare ordinelor Căpitanului şi ale Comandamentului!

”EXPLICAŢIA” SIMISTĂ A ATENTATELOR:

”Atentatele au fost programate pentru această epocă pentru a pune guvernul în imposibilitatea de a executa pe Corneliu Codreanu, în lipsa Regelui din ţară, creând în ţară un climat de tensiune pre-revoluţionară.” (pg. 99)
NOTĂ: Ce ”tensiune pre-revoluţionară” putea fi creată prin câteva atentate periferice?!
O regulă elementară, ştiută de orice prost, este să nu provoci duşmanul, mai ales când are ostatici; bineînţeles, doar dacă nu vrei să fie omorâţi ostaticii...
Ei, bine, aceste atentate stupide au oferit autorităţilor pretextul şi justificarea asasinării Căpitanului!
”– Dacă nu s-ar fi întâmplat aceste atentate, l-aţi avut pe Codreanu şi astăzi în viaţă.” [cuvintele Directorului Siguranţei] (pg. 99);
”Şi apoi, când aţi început să faceţi acte de teroare, nu v-am putut apăra.” [cuvintele lui Carol al II-lea] (pg. 128)
NOTĂ: Iată confirmarea – din două surse: Regele şi Directorul Siguranţei – confirmare citată chiar de Sima că atentatele in octombrie 1938 săvârşite în ciuda ordinului de linişte al Căpitanului au servit ca justificare pentru asasinarea acestuia în luna următoare (nov. 1938)!
”Examinând harta, văd că Banatul figura ca împânzit în întregime de echipe teroriste. Continua cu Aradul, Hunedoara, Sibiu şi Braşov.” (pg. 100)
NOTĂ: Sima fusese şeful Banatului şi aici găsise ascultare pentru executarea atentatelor.
”– Ei, D-le Sima, îţi recunoşti opera?
– Da, Domnule Director.” (pg. 101)
NOTĂ: Deci Sima îşi confirmă ”opera”:

O PARALELĂ EXTREM DE SEMNIFICATIVĂ

Când Căpitanul şi elita legionară se aflau în mâinile autorităţilor, Sima ordona atentate (contrazicând ordinele Căpitanului);
în schimb, când Sima însuşi se afla în mâinile autorităţilor, ordona linişte:
"– D-le Sima, se zvoneşte de un atentat ce s-ar pregăti de legionari contra Regelui. Atentatul nu va reuşi, chiar dacă s-ar încerca ceva, dar viaţa D-tale e în pericol. Chemă pe cine crezi şi comunică în afară să nu se întâmple nici cea mai mică dezordine.
– D-le Director, vă rog să fiţi liniştit. Legionarii nu vor întreprinde nimic. Dar mi-e teamă de altceva, de vreun agent provocator, care să azvârle în calea cortegiului vreo petardă. (...) În orice caz, daţi-mi voie să chem pe cineva de la studenţi, ca să-i spun să se ferească de agenţi provocatori." (pg. 114)
NOTĂ: Deci doar un agent provocator ar fi putut produce atentate când camarazii se aflau în mâinile autorităţilor! Asta apropos de atentatele simiste din nov. 1938...

MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE

”Dacă mă uit în jos, la elementele care au dus greul prigoanei, nu văd decât pământ ars. Toţi cei care au lucrat sub comanda mea au fost ucişi până la unul. Legătura cu mine, chiar dacă se mărginea la servicii secundare, era o indicaţie suficientă pentru Siguranţa Statului ca să treacă un legionar pe listele morţii. Dorca, Noaghea, Clement, Cioflec, Nadoleanu şi alţii, zac în morminte necunoscute. Iar eu dacă mai sunt în viaţă, nu pot să-mi explic altfel decât prin ocrotirea cerului. Se împlinesc aproape doi ani de când sunt urmărit de toată poliţia, jandarmeria şi Siguranţa Statului. S-au pus premii pe capul meu. Sute de oameni au fost schingiuiţi, unii ucişi în bătăi, ca să spună unde mă aflu sau cum pot să-mi dea de urmă. De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu.” (pg. 10)
NOTĂ: Deşi toţi care lucraseră cu el fuseseră prinşi, deşi era urmărit încă din 1938 de toate autorităţile, inclusiv de o parte a populaţiei (pentru că se puseseră premii pe capul lui), Sima scăpase.
Oare de ce? Să nu-i fi ştiut lumea figura?
Dar fotografia lui, multiplicată, din care era uşor de recunoscut, circula pretutindeni:
”Atunci scoase din buzunar o fotografie şi îmi întoarce capul pentru a mă examina din profil. Apoi îmi dă fotografia să mă uit la ea. În casă o linişte mormântală. Ţiganii toţi, mici şi mari, amuţiseră. Era o fotografie de-a mea luată dintr-un tablou de la Liceul din Lugoj, făcut la sfârşit de an cu elevii clasei a VIII-a. Mi-am recunoscut mutra, deşi era multiplicată pe hârtie ordinară, pentru uzul poliţiilor din ţară şi al jandarmeriei.” (pg. 79)
NOTĂ: Sima susţine că era ”ocrotit de o putere nevăzută”! Dar episodul considerat de Sima ilustrativ pentru ”puterea nevăzută” care îl ocrotea, este de-a dreptul sfidător la adresa bunului simţ:
”– Proca ne spusese că D-ta vei veni la locul de întâlnire cu Dr. Borcănescu şi ni l-a descris pe acesta ca pe un tip mărunţel, slăbuţ, cu ochelari. Agenţii erau pregătiţi să sară pe perechea în care figura Dr. Borcănescu. Agentul din spate, care a făcut semn lui Mănăilă să nu vă atace, cunoştea pe Proca, dar şi-a închipuit că acesta e în tovărăşia unuia dintre ai noştri, în aşteptarea perechii celeilalte. Te-a confundat pe D-ta cu un agent. Plecarea lui Borcănescu a înlesnit frauda.
Noi nu te cunoşteam pe D-ta şi de aceea trebuia să ne orientăm după unul mic, slab, cu ochelari, în tovărăşia căruia trebuia să vii la locul de întâlnire. Proca a fost corect cu noi şi numai gestul acelui tâmpit de agent te-a scăpat. Aşa ai scăpat, D-le Sima.” (pg. 98)
NOTĂ: Conversaţia este pură fantezie: agenţii nu aveau nevoie să se orienteze după ”unul mic şi slab”, în tovărăşia căruia trebuia să vină Sima la întâlnire, pentru că Sima era urmărit încă din 1938, iar fotografia lui circula în toată ţara.
Mai ales că str. Pieptănari, pe care se desfăşurase acţiunea, era bine luminată, conform chiar spuselor lui Sima (pg. 95).
Apoi, agenţii care lucrau împreună, nu se cunoşteau între ei?! Cum să-l fi confundat cu un ... agent??
Singura concluzie logică: Sima era agent!
De altfel, teroristul prins de jandarmi fusese tratat cu ... prăjituri!
”M-am uitat la el cu un aer neghiob. De când un deţinut, şi un deţinut de talia mea, care a ţinut în şah întreg aparatul de Stat, îşi poate exprima astfel de dorinţe? Ce e arestul, hotel?” (pg. 85)
NOTĂ: Chiar aşa: ce era arestul, hotel??
Lectura pg. 125 impune aceeaşi concluzie de mai sus, că Sima era agent: ”Cum eu, marele terorist, şeful pistolarilor, cum mă numiţi D-voastră, sunt în libertate, iar Profesorul Codreanu, un om bătrân, lovit de moartea celor doi fii ai lui, nu are voie să se mişte liber. Ce vor zice legionarii?”
NOTĂ. ”Ce vor zice legionarii”? Exact ce zic şi acum: că Sima a fost agent al Serviciilor Secrete infiltrat în Mişcare ca să o distrugă!
Numai cei lipsiţi de discernământ sau de rea credinţă, cei asemeni lui, pot să-i mai susţină nevinovăţia în cazul unor atari declaraţii!

SĂRUTUL LUI IUDA

Sima oferă Siguranţei lista cu ”pistolarii” necunoscuţi încă acesteia:
”- D-ta trebuie să dezarmezi organizaţiile de pistolari. Se găsesc multe arme în mâinile legionarilor. (...) Eu îţi propun să chemi aici la Siguranţă pe oamenii D-tale de încredere din toată ţara şi să-i sfătuieşti să scoată armele ce le au şi să le depună aici.” (pg. 107)

Horia Sima

”Eu v-aş ruga ca întrevederile cu camarazii mei să aibă loc în altă parte, unde să nu trăiască cu senzaţia că eu sunt un prizonier fără putere, iar ei pe punctul de a fi din nou arestaţi. Trebuie să le vorbesc într-o altă casă pentru ca operaţia să reuşească.
- Am înţeles, D-le Sima, şi sunt de acord cu D-ta. Îţi pun casa mea la dispoziţie pentru aceste întâlniri.” (pg. 107)
”Acum D-ta trebuie să te gândeşti bine şi să pregăteşti o listă de persoane pe care vrei să le chemi la Bucureşti.” (pg.107)
”În vederea contactelor mele cu legionarii mi-am pregătit un mic discurs pe care l-am repetat aidoma în toate întâlnirile. Era foarte important să-mi aleg bine temele ce le voi atinge în aceste convorbiri, pentru a da satisfacţie guvernului fără să rănesc sensibilitatea legionarilor şi tot atât de necesar era ca aceste teme să nu varieze.” (pg. 108)
”După ce mă vedeau calm şi surâzător, într-o casă particulară mobilată cu eleganţă, şi nu în localul hidos al Siguranţei pe care mulţi îl cunoşteau, le scădea tensiunea şi mă salutau cu bucurie.” (pg. 109)
NOTĂ: Halal ”şef” care-şi predă surâzător camarazii, minţindu-i, pentru a se ridica el! Iată rezultatul trădării camarazilor:
”Relaţiile mele cu Siguranţa intraseră într-o fază nouă: faza politică.” (pg. 110)
”Intram acum la Siguranţă ca om liber, salutând cu prietenie pe comisari şi agenţi.” (pg. 122)
NOTĂ: Saluta ”cu prietenie” pe cei care îi prigoniseră, îi schingiuiseră şi îi asasinaseră pe legionari!

MASCA LUPTĂTORULUI

”Eu şi Papanace vedeam în destindere o confirmare a poziţiei noastre: crimele Regelui veneau la scadenţă şi acuma, apropiindu-se dezastrul, ar vrea să împartă cu Mişcarea răspunderile unei guvernări falimentare.” (pg. 36)
NOTĂ: Dar, cum veţi vedea puţin mai departe, nesilit de nimeni, s-a oferit să angajeze răspunderea Mişcării pentru politica falimentară a regelui - în schimbul postului de prim ministru! Noroc că regele însă n-a acceptat...
”Nici o tranzacţie cu asasinii Căpitanului şi ai sutelor de legionari. După ce sacrificiile supreme se consumaseră, prin asasinarea Căpitanului şi a elitei legionare, din partea supravieţuitorilor ar fi fost un act de laşitate să-şi pună problema supravieţuirii lor.” (pg. 37)
NOTĂ: Dar a tranzacţionat, aşa cum se va vedea puţin mai departe...

CĂDEREA MĂŞTII

”În tot timpul puteam să cad definitiv, după cum puteam să mă urc pe culme.” (pg. 113)
”După ce mi-au dat drumul şi după ce s-au convins că nu ies cu o iotă din programul stabilit, oamenii din jurul Palatului s-au decis să ardă etapele, dându-mi consacrarea de om politic.” (pg. 126)
NOTĂ: Aşa a ajuns Sima ”om politic”. Însă ”pe uşa laterală”:
”Ne-am urcat în maşină şi am pornit spre Palat. Maşina nu s-a oprit la uşa principală, pe unde nu intrau decât excelenţele, ci la o uşă laterală, aflată în dreapta Palatului, cum îl priveai din faţă.” (pg. 127).
”Regele se afla la biroul său, aşezat în fundul camerei. (...) Surâde ca să-mi dezarmeze timiditatea, iar eu fac eforturi ca să topesc gheaţa dintre noi.” (pg. 127)
NOTĂ: Sima face eforturi ca să se înţeleagă cu asasinul Căpitanului şi al propriilor camarazi, al elitei legionare! Şi asta după cele afirmate puţin mai înainte...
Chiar îl şi laudă: ”Regele Carol era un om încântător, o personalitate fascinantă.” (pg. 129).
MOTIVAŢIA?
CA SĂ SALVEZE ŢARA – SPUNE EL;
DOAR CA SĂ AJUNGĂ LA PUTERE – SPUNEM NOI.
SĂ VEDEM CINE ARE DREPTATE:
”M-a numit Subsecretar de Stat la Educaţia Naţională în guvernul Tătărăscu.” (pg. 144)
NOTĂ: Quod erat demonstrandum!
Un post de SUBsecretar de stat la Educaţia Naţională, adică la un minister fără importanţă în politica externă, ar fi putut ”salva” ţara??
Şi asta după ce spusese că: ”Cu Regele împreună, ţara nu mai putea fi salvată, cum ne legănasem o clipă în această iluzie, după venirea delegaţiei legionare.” (pg. 41)
Dar a făcut vreo ispravă ca subsecretar de stat?
Evident că nu; în plus, jurământul lui Sima este egal cu zero: ”Am depus jurământul în 28 iunie şi imediat m-am prezentat la Minister pentru a lua în primire noua funcţie.” (pg. 144); ”Am dat foarte rar pe la minister şi atunci clientela mea era formată precumpănitor din legionari, care veneau să mă consulte în probleme politice. A lua în serios numirea de ministru, ar fi însemnat să mă înmormântez în administrativ.” (pg. 145)
NOTĂ: Guvernul a şi fost demis, 5 zile mai târziu.
Dar Sima vroia acum postul de prim ministru: ”Eu cer pentru Mişcare preşedenţia şi externele, plus câteva ministere sociale.” (pg. 148)
A fost însă avansat doar ca ... secretar la Culte, în guvernul Gigurtu. A acceptat, ca apoi să-şi dea demisia: ”Nu am cerut un guvern legionar pur, ci un guvern de predominanţă legionară, în care o serie de posturi-cheie să fie încredinţate Mişcării. Am plecat din guvernul Gigurtu pentru că Palatul nu a dat un răspuns satisfăcător acestei chestiuni fundamentale.” (pg. 167)

AUTOPORTRET HORIA SIMA

”Aceste atitudini, atât de variate, şi chiar contradictorii, pentru mine erau expresia unei consecvenţe de fier, dictate de linia Mişcării.” (pg. 158)
NOTĂ: Atitudinile contradictorii sunt expresia unei ”consecvenţe de fier”!!
Orice comentariu e de prisos...
„Am pornit din Berlin cu gândul să pătrund pe ascuns în ţară şi să organizez răsturnarea dictaturii carliste.
Prins pe frontieră şi transportat la Bucureşti pentru anchetă, sfârşesc pe versantul opus, în colaborare cu regimul al cărui principal inamic fusesem, înălţându-mă până la treapta de ministru.
Dar, la scurt interval, se întrerupe tot aşa de neprevăzut şi această etapă, promiţătoare, şi iată-mă că părăsesc guvernul.” (pg. 157)
Rezultatele scurtei conduceri a lui Sima au fost dezastruoase pentru Mişcare.
Întrebarea este cum a ajuns tocmai Sima, un laş şi incapabil dovedit, să conducă legendara Mişcare?
Sima nu avea nici o şansă de a fi şef al Legiunii atâta timp cât erau în viaţă alţi legionari, mult mai merituoşi: Fondatorul acesteia (Căpitanul) şi elita.
De aceea, mânat de ambiţia lui nemăsurată de a fi la putere şi de a conduce cu orice preţ (a se vedea cap. anterioare), a manevrat din umbră pentru decapitarea Mişcării, folosindu-se de conjunctură (internarea în lagăr a Căpitanului şi a personalităţilor proeminente ale Legiunii, în 1938).
A organizat echipe teroriste, în ciuda ordinelor de linişte lansate insistent de Căpitan, oferind astfel pretextul necesar pentru autorităţi ca să treacă la asasinarea în masă a conducerii legionare sub motivaţia că se eradica terorismul.
Pentru că nu se putea ridica prin mijloace proprii, Sima a colaborat cu asasinii Căpitanului: întâi din umbră (în perioada 1938 – 1939), apoi pe faţă (în 1940), şi, până să se dezmeticească legionarii, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
Dar impostorii nu-şi pot menţine poziţia obţinută: în câteva luni doar Sima şi-a demonstrat atât incapacitatea spirituală de şef al Mişcării, cât şi cea politică.

 - va urma -

Preluat de pe www.zelea-codreanu.com