Petre Ţuţea

Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.

Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu, ziar de înaltă factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi alţi exponenti straluciţi ai elitei intelectuale legionare, unde scrie numeroase articole de substanţă, studii de economie şi politică. Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:

" A însemnat să fim noi înşine..." (vezi lucrarea Petre Tuţea - Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).
În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate:

"– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă... dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor... greu de istorie şi de viitorul lui strălucit". (ibidem).

Hărţuit în permanenţă de regimul comunist prin autorităţile sale represive, Petre Ţuţea a avut curajul să-şi exprime convingerile sale legionare până în ultimele clipe ale vieţii:

"– Un Român absolut trebuie să fie legionar", spunea el. "Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică" (ibidem). Pentru ca tot el să revină şi să adauge:

"– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român" (ibidem).
Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă de lângă Cişmigiu, au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale la care acesta lucra.

Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: "Ce înseamnă un om de dreapta?", câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:
"– Român absolut, asta înseamnă!" (ibidem)

Sursa: www.tutea.ro

Dimensiunea etică a unui genocid - Masacrul din pădurea Katyń

Context

În anul 1940, aproximativ 22 000 polonezi, atît civili, cît şi prizonieri de război au fost executaţi în pădurea Katyń. În anul 2010, parlamentul rus a recunoscut faptul că atrocităţile au făcut obiectul unui ordin direct al lui Stalin

S-a scris despre acest incident, act criminal sau masacru, din diverse motive, puţin. Asta deşi, prin amploarea sa, a afectat un număr considerabil de destine, iar amintirea celor ucişi ar merita a fi respectată. Episod tragic, poate fi considerat, totodată, o ieşire din scenă cum nu se putea mai glorioasă pentru victimele poloneze. Măcar pentru aceştia, adevărul asupra celor întâmplate ar trebui asumat în integralitatea sa de poporul rus, fără şovăire. Despre cele petrecute între 3 aprilie şi 9 mai 1940, cu pauza cuvenită cu ocazia zilei muncii, nu se poate vorbi decît acuzator în raport cu autoritaţile sovietice. Cît despre etică, morală creştină, justiţie sau alte valori universal recunoscute şi acceptate nici nu poate fi vorba, întrucît ele nu au fost invocate atunci cînd peste 22 000 de persoane au fost asasinate, deşi nu fuseseră judecate şi condamnate de vreo instanţă şi se aflau sub incidenţa Convenţiei de la Geneva.

(i)Responsabili şi responsabilităţi

Privind lucrurile analitic şi rece, torţionarii, călăii şi cei care au ordonat acest act trebuie deferiţi legii, judecaţi şi pedepsiţi.  Deşi un demers întreprins acum pentru identificarea numelor vinovaţilor ascunşi în umbra ar putea părea relativ şi discutabil, acesta este imperios necesar; este, aşadar, de datoria urmaşilor victimelor, dar mai ales a urmaşilor făptaşilor să rostească numele celor ce se fac culpabili de un eveniment atît de macabru. Aceste fapte trebuie privite, azi, din doua perspective: cei ce au înfăptuit această oroare au fost oameni fără scrupule sau au făcut-o forţaţi fiind de împrejurări? Oricare ar fi răspunsul, istoria îi aduce în faţa noastră ca pe nişte oameni cel puţin slabi.

După cum bine se cunoaşte, astfel de practici au devenit, cu precădere în cel de-al doilea război mondial, pîrghii adesea folosite de NKWD în relaţia cu “duşmanul”.          

 Sunt de notorietate crimele lui Stalin împotriva propriului popor, asta ca să nu mai vorbim de represiunea sovietică resimţită chiar şi în România, unde elita vremii a fost eliminată prin metode… specifice. Închisorile de la Aiud, Jilava, “experimentul Piteşti”, au reprezentat căi de aducere la tăcere a celor care erau împotriva sistemului, fie ei ţărănişti, liberali, legionari, preoţi, doctori sau profesori. În general, elitele erau vizate pentru a crea un gol între generaţii, făcînd astfel imposibilă transmiterea spiritului şi a valorilor de la o generaţie la cealaltă. S-ar putea face, astfel, o paralelă între acestea şi măcelul de la Katyń, întrucît printre polonezii asasinaţi se găseau, cu precădere, aristocraţi, intelectuali, militari, aşadar personalităţi care erau inamici ai bolşevizării. Masacrul din pădurea Katyń reprezintă încă o pată neagră pe faţa şi aşa destul de mutilată a Rusiei sovietice, despre care se pot afirma, cu dificultate, lucruri pozitive.

Rusiei de azi, ca şi celei de ieri sau de mâine, îi revine misiunea de a deschide o anchetă care să lămurească împrejurările în care s-au petrecut aceste fapte abominabile, de a face cunoscuţi vinovaţii şi de a prezenta scuze poporului polonez. Acestea ar fi gesturile fireşti, în cazul de faţă. Totuşi, încrederea unui număr ridicat de cetaţeni ruşi în propaganda comunistă potrivit căreia această crimă de război a fost pusă la cale şi înfăptuită de nazişti, spune multe şi despre poporul rus, care întâmpină dificultăţi în a se dezice de faptele liderilor sovietici. Mental colectiv precar în atitudine şi convingeri şi predispus a fi manipulat. Pînă şi încercările repetate de muşamalizare şi  de blamare a naziştilor pentru acest masacru, sunt grăitoare pentru starea de fapt a lucrurilor.

Un alt semn de întrebare apare legat de eşecul lamentabil al Ligii Naţiunilor, dar şi al marilor democraţii ale occidentului care, în această speţă, ca în multe altele, au fost pasive în a lua o poziţie fermă vis-a-vis de cele petrecute atît la momentul cu pricina, cît şi ulterior.

Concluzii

Prin urmare, acţiunile regretabile la care au recurs autorităţile ruse din epocă sunt demonice, lipsite de etică şi încalcă principii morale fundamentale. Faptele sovieticilor sunt cu atît mai josnicecu cat victimele au fost lipsite de orice apărare, aspect care îi inscrie în paginile istoriei ca pe o naţiune prigonitoare. Precedentul există.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com