DECAPITAREA MIŞCĂRII ŞI ASCENSIUNEA LUI SIMA
HORIA SIMA – ”SFÂRŞITUL UNEI DOMNII SÂNGEROASE” (Ed. ”Gordian”, Timişoara, 1995)– citate şi comentarii -
INTRODUCERE
Unii îl prezintă pe Horia Sima ca erou, ”urmaş” al lui Corneliu Zelea-Codreanu, fidel continuator şi succesor legitim la conducerea Mişcării. De aceea am scris serialul ”Din culisele Legiunii”: pentru a prezenta ADEVĂRUL ISTORIC REIEŞIT CHIAR DIN MEMORIILE LUI HORIA SIMA.Prin încurcătura de scuze, explicaţii şi minciuni ale epigonului Căpitanului, adevărul iese la suprafaţă, iar pentru descoperirea lui nu este necesară decât puţină atenţie şi logică.
M-am întrebat de ce legionarii n-au analizat până acum scrierile lui Horia Sima care constituie, ele însele, cea mai bună dovadă a gravelor lui abateri - nu numai de la principiile legionare, ci de la orice normă morală şi socială,
şi cred că se pot da două răspunsuri, la fel de valabile:
- se rezistă cu greu la citirea a cca. 1.000 de pagini în care autorul repetă, se contrazice, dă explicaţii ridicole, sare de la una la alta pentru a se întoarce apoi la diverse evenimente controversate;
- supravieţuitorii elitei legionare au considerat că mărturiile lor erau suficiente.
Simiştii însă pretind cu îndârjire că toţi antisimiştii (în frunte cu tatăl Căpitanului, cu comandantul Bunei Vestiri, Ion Dumitrescu-Borşa, cu comandanţii Const. Papanace, Şt. Palaghiţă etc.), din diverse motive, ar ... minţi! (??!) Bineînţeles că e aberantă asemenea pretenţie, dar pentru a evita lungi explicaţii şi dispute colaterale, există o singură metodă infailibilă pentru dovedirea imposturii simiste: memoriile lui Sima sunt cel mai cumplit explozibil al mitului simist.
Nici cel mai mare antisimist nu l-a prezentat vreodată pe Sima în lumina în care se proiectează el însuşi...
Pentru a-şi păstra mitul ar fi trebuit ca Sima să nu-şi fi scris niciodată memoriile...
Există însă două proverbe româneşti: unul despre fudulie, iar celălalt despre întoarcerea, după ani, la locul faptei...
Nu avea nici o şansă de a fi şef al Legiunii atâta timp cât erau în viaţă alţi legionari, mult mai merituoşi: Fondatorul acesteia (Căpitanul) şi elita.
De aceea, mânat de ambiţia lui nemăsurată de a fi la putere şi de a conduce cu orice preţ (a se vedea cap. anterioare), a manevrat din umbră pentru decapitarea Mişcării, folosindu-se de conjunctură (internarea în lagăr a Căpitanului şi a personalităţilor proeminente ale Legiunii, în 1938).
A organizat echipe teroriste, în ciuda ordinelor de linişte lansate insistent de Căpitan, oferind astfel pretextul necesar pentru autorităţi ca să treacă la asasinarea în masă a conducerii legionare sub motivaţia că se eradica terorismul.
Pentru că nu se putea ridica prin mijloace proprii, Sima a colaborat cu asasinii Căpitanului: întâi din umbră (în perioada 1938 – 1939), apoi pe faţă, direct (în 1940, direct cu Carol al II-lea, continuând însă şi cu şeful Serviciului Secret de Informaţii, M. Moruzov), şi, până să se dezmeticească legionarii, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
UN TERORIST PIPERNICIT
 | |
| Carte scrisa de Comandant |
”Se duce la un dulap şi scoate un dosar voluminos. Ia din dosar o foaie şi începe să citească toată seria atentatelor săvârşite de legionari în Noiembrie 1938. Probabil că întreg dosarul conţinea actele referitoare la aceste atentate. La data cutare, o bombă la sinagoga din Alba-Iulia; la data cutare, arde o fabrică de cherestea în Bucovina; şi aşa mai departe, culminând cu atentatul de la Teatrul Evreiesc din Timişoara.
– Cine le-a ordonat?
– Comandamentul legionar din prigoană, care, la vremea aceea, se compunea din Vasile Christescu - şef, Preotul Dumitrescu-Borşa, eu, Papanace, Petraşcu şi Alexandru Cantacuzino.
– Şi, D-ta, ce misiune îndeplineai în cadrul acestui Comandament?
– Eu eram omul de legătură pe teren. Eu transmiteam echipelor ordinele Comandamentului. Venind din provincie şi nefiind cunoscut de poliţia Capitalei, puteam circula liber. Ceilalţi trăind la Bucureşti, trebuia să stea ascunşi.
– Şi Codreanu ştia de acestea?
– Asta nu pot să vă spun. Vasile Cristescu menţinea contactul cu Corneliu Codreanu prin Doamna Codreanu.” (pg. 98)
NOTĂ: D-na Codreanu dezminte minciuna lui Sima: Căpitanul ordona, din închisoare, linişte absolută (mărturie în cartea ”Răspuns dat tinerilor” de Duiliu Sfinţescu).
Iar mărturiile supravieţuitorilor Comandamentului (preot Dumitrescu-Borşa – cartea ”Cal troian intra muros”, Papanace – ”Fără Căpitan” şi ”Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară”) confirmă ordinul de linişte primit de la Căpitan prin d-na Codreanu, precum şi faptul că şeful Comandamentului, Vasile Cristescu, urma ordinele Căpitanului, de linişte absolută.
De altfel, întotdeauna în timp de prigoană (1934, 1938) Căpitanul ordonase linişte (”Circulări şi manifeste”).
Deci Sima, ca om de legătură în teren, singurul din Comandament care se mişca nestingherit (ceilalţi trebuind să stea ascunşi), transmitea propriile ordine, contrare ordinelor Căpitanului şi ale Comandamentului!
”EXPLICAŢIA” SIMISTĂ A ATENTATELOR:
”Atentatele au fost programate pentru această epocă pentru a pune guvernul în imposibilitatea de a executa pe Corneliu Codreanu, în lipsa Regelui din ţară, creând în ţară un climat de tensiune pre-revoluţionară.” (pg. 99)NOTĂ: Ce ”tensiune pre-revoluţionară” putea fi creată prin câteva atentate periferice?!
O regulă elementară, ştiută de orice prost, este să nu provoci duşmanul, mai ales când are ostatici; bineînţeles, doar dacă nu vrei să fie omorâţi ostaticii...
Ei, bine, aceste atentate stupide au oferit autorităţilor pretextul şi justificarea asasinării Căpitanului!
”– Dacă nu s-ar fi întâmplat aceste atentate, l-aţi avut pe Codreanu şi astăzi în viaţă.” [cuvintele Directorului Siguranţei] (pg. 99);
”Şi apoi, când aţi început să faceţi acte de teroare, nu v-am putut apăra.” [cuvintele lui Carol al II-lea] (pg. 128)
NOTĂ: Iată confirmarea – din două surse: Regele şi Directorul Siguranţei – confirmare citată chiar de Sima că atentatele in octombrie 1938 săvârşite în ciuda ordinului de linişte al Căpitanului au servit ca justificare pentru asasinarea acestuia în luna următoare (nov. 1938)!
”Examinând harta, văd că Banatul figura ca împânzit în întregime de echipe teroriste. Continua cu Aradul, Hunedoara, Sibiu şi Braşov.” (pg. 100)
NOTĂ: Sima fusese şeful Banatului şi aici găsise ascultare pentru executarea atentatelor.
”– Ei, D-le Sima, îţi recunoşti opera?
– Da, Domnule Director.” (pg. 101)
NOTĂ: Deci Sima îşi confirmă ”opera”:
O PARALELĂ EXTREM DE SEMNIFICATIVĂ
Când Căpitanul şi elita legionară se aflau în mâinile autorităţilor, Sima ordona atentate (contrazicând ordinele Căpitanului);în schimb, când Sima însuşi se afla în mâinile autorităţilor, ordona linişte:
"– D-le Sima, se zvoneşte de un atentat ce s-ar pregăti de legionari contra Regelui. Atentatul nu va reuşi, chiar dacă s-ar încerca ceva, dar viaţa D-tale e în pericol. Chemă pe cine crezi şi comunică în afară să nu se întâmple nici cea mai mică dezordine.
– D-le Director, vă rog să fiţi liniştit. Legionarii nu vor întreprinde nimic. Dar mi-e teamă de altceva, de vreun agent provocator, care să azvârle în calea cortegiului vreo petardă. (...) În orice caz, daţi-mi voie să chem pe cineva de la studenţi, ca să-i spun să se ferească de agenţi provocatori." (pg. 114)
NOTĂ: Deci doar un agent provocator ar fi putut produce atentate când camarazii se aflau în mâinile autorităţilor! Asta apropos de atentatele simiste din nov. 1938...
MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE
”Dacă mă uit în jos, la elementele care au dus greul prigoanei, nu văd decât pământ ars. Toţi cei care au lucrat sub comanda mea au fost ucişi până la unul. Legătura cu mine, chiar dacă se mărginea la servicii secundare, era o indicaţie suficientă pentru Siguranţa Statului ca să treacă un legionar pe listele morţii. Dorca, Noaghea, Clement, Cioflec, Nadoleanu şi alţii, zac în morminte necunoscute. Iar eu dacă mai sunt în viaţă, nu pot să-mi explic altfel decât prin ocrotirea cerului. Se împlinesc aproape doi ani de când sunt urmărit de toată poliţia, jandarmeria şi Siguranţa Statului. S-au pus premii pe capul meu. Sute de oameni au fost schingiuiţi, unii ucişi în bătăi, ca să spună unde mă aflu sau cum pot să-mi dea de urmă. De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu.” (pg. 10)NOTĂ: Deşi toţi care lucraseră cu el fuseseră prinşi, deşi era urmărit încă din 1938 de toate autorităţile, inclusiv de o parte a populaţiei (pentru că se puseseră premii pe capul lui), Sima scăpase.
Oare de ce? Să nu-i fi ştiut lumea figura?
Dar fotografia lui, multiplicată, din care era uşor de recunoscut, circula pretutindeni:
”Atunci scoase din buzunar o fotografie şi îmi întoarce capul pentru a mă examina din profil. Apoi îmi dă fotografia să mă uit la ea. În casă o linişte mormântală. Ţiganii toţi, mici şi mari, amuţiseră. Era o fotografie de-a mea luată dintr-un tablou de la Liceul din Lugoj, făcut la sfârşit de an cu elevii clasei a VIII-a. Mi-am recunoscut mutra, deşi era multiplicată pe hârtie ordinară, pentru uzul poliţiilor din ţară şi al jandarmeriei.” (pg. 79)
NOTĂ: Sima susţine că era ”ocrotit de o putere nevăzută”! Dar episodul considerat de Sima ilustrativ pentru ”puterea nevăzută” care îl ocrotea, este de-a dreptul sfidător la adresa bunului simţ:
”– Proca ne spusese că D-ta vei veni la locul de întâlnire cu Dr. Borcănescu şi ni l-a descris pe acesta ca pe un tip mărunţel, slăbuţ, cu ochelari. Agenţii erau pregătiţi să sară pe perechea în care figura Dr. Borcănescu. Agentul din spate, care a făcut semn lui Mănăilă să nu vă atace, cunoştea pe Proca, dar şi-a închipuit că acesta e în tovărăşia unuia dintre ai noştri, în aşteptarea perechii celeilalte. Te-a confundat pe D-ta cu un agent. Plecarea lui Borcănescu a înlesnit frauda.
Noi nu te cunoşteam pe D-ta şi de aceea trebuia să ne orientăm după unul mic, slab, cu ochelari, în tovărăşia căruia trebuia să vii la locul de întâlnire. Proca a fost corect cu noi şi numai gestul acelui tâmpit de agent te-a scăpat. Aşa ai scăpat, D-le Sima.” (pg. 98)
NOTĂ: Conversaţia este pură fantezie: agenţii nu aveau nevoie să se orienteze după ”unul mic şi slab”, în tovărăşia căruia trebuia să vină Sima la întâlnire, pentru că Sima era urmărit încă din 1938, iar fotografia lui circula în toată ţara.
Mai ales că str. Pieptănari, pe care se desfăşurase acţiunea, era bine luminată, conform chiar spuselor lui Sima (pg. 95).
Apoi, agenţii care lucrau împreună, nu se cunoşteau între ei?! Cum să-l fi confundat cu un ... agent??
Singura concluzie logică: Sima era agent!
De altfel, teroristul prins de jandarmi fusese tratat cu ... prăjituri!
”M-am uitat la el cu un aer neghiob. De când un deţinut, şi un deţinut de talia mea, care a ţinut în şah întreg aparatul de Stat, îşi poate exprima astfel de dorinţe? Ce e arestul, hotel?” (pg. 85)
NOTĂ: Chiar aşa: ce era arestul, hotel??
Lectura pg. 125 impune aceeaşi concluzie de mai sus, că Sima era agent: ”Cum eu, marele terorist, şeful pistolarilor, cum mă numiţi D-voastră, sunt în libertate, iar Profesorul Codreanu, un om bătrân, lovit de moartea celor doi fii ai lui, nu are voie să se mişte liber. Ce vor zice legionarii?”
NOTĂ. ”Ce vor zice legionarii”? Exact ce zic şi acum: că Sima a fost agent al Serviciilor Secrete infiltrat în Mişcare ca să o distrugă!
Numai cei lipsiţi de discernământ sau de rea credinţă, cei asemeni lui, pot să-i mai susţină nevinovăţia în cazul unor atari declaraţii!
SĂRUTUL LUI IUDA
Sima oferă Siguranţei lista cu ”pistolarii” necunoscuţi încă acesteia:”- D-ta trebuie să dezarmezi organizaţiile de pistolari. Se găsesc multe arme în mâinile legionarilor. (...) Eu îţi propun să chemi aici la Siguranţă pe oamenii D-tale de încredere din toată ţara şi să-i sfătuieşti să scoată armele ce le au şi să le depună aici.” (pg. 107)
 |
| Horia Sima |
- Am înţeles, D-le Sima, şi sunt de acord cu D-ta. Îţi pun casa mea la dispoziţie pentru aceste întâlniri.” (pg. 107)
”Acum D-ta trebuie să te gândeşti bine şi să pregăteşti o listă de persoane pe care vrei să le chemi la Bucureşti.” (pg.107)
”În vederea contactelor mele cu legionarii mi-am pregătit un mic discurs pe care l-am repetat aidoma în toate întâlnirile. Era foarte important să-mi aleg bine temele ce le voi atinge în aceste convorbiri, pentru a da satisfacţie guvernului fără să rănesc sensibilitatea legionarilor şi tot atât de necesar era ca aceste teme să nu varieze.” (pg. 108)
”După ce mă vedeau calm şi surâzător, într-o casă particulară mobilată cu eleganţă, şi nu în localul hidos al Siguranţei pe care mulţi îl cunoşteau, le scădea tensiunea şi mă salutau cu bucurie.” (pg. 109)
NOTĂ: Halal ”şef” care-şi predă surâzător camarazii, minţindu-i, pentru a se ridica el! Iată rezultatul trădării camarazilor:
”Relaţiile mele cu Siguranţa intraseră într-o fază nouă: faza politică.” (pg. 110)
”Intram acum la Siguranţă ca om liber, salutând cu prietenie pe comisari şi agenţi.” (pg. 122)
NOTĂ: Saluta ”cu prietenie” pe cei care îi prigoniseră, îi schingiuiseră şi îi asasinaseră pe legionari!
MASCA LUPTĂTORULUI
”Eu şi Papanace vedeam în destindere o confirmare a poziţiei noastre: crimele Regelui veneau la scadenţă şi acuma, apropiindu-se dezastrul, ar vrea să împartă cu Mişcarea răspunderile unei guvernări falimentare.” (pg. 36)NOTĂ: Dar, cum veţi vedea puţin mai departe, nesilit de nimeni, s-a oferit să angajeze răspunderea Mişcării pentru politica falimentară a regelui - în schimbul postului de prim ministru! Noroc că regele însă n-a acceptat...
”Nici o tranzacţie cu asasinii Căpitanului şi ai sutelor de legionari. După ce sacrificiile supreme se consumaseră, prin asasinarea Căpitanului şi a elitei legionare, din partea supravieţuitorilor ar fi fost un act de laşitate să-şi pună problema supravieţuirii lor.” (pg. 37)
NOTĂ: Dar a tranzacţionat, aşa cum se va vedea puţin mai departe...
CĂDEREA MĂŞTII
”În tot timpul puteam să cad definitiv, după cum puteam să mă urc pe culme.” (pg. 113)”După ce mi-au dat drumul şi după ce s-au convins că nu ies cu o iotă din programul stabilit, oamenii din jurul Palatului s-au decis să ardă etapele, dându-mi consacrarea de om politic.” (pg. 126)
NOTĂ: Aşa a ajuns Sima ”om politic”. Însă ”pe uşa laterală”:
”Ne-am urcat în maşină şi am pornit spre Palat. Maşina nu s-a oprit la uşa principală, pe unde nu intrau decât excelenţele, ci la o uşă laterală, aflată în dreapta Palatului, cum îl priveai din faţă.” (pg. 127).
”Regele se afla la biroul său, aşezat în fundul camerei. (...) Surâde ca să-mi dezarmeze timiditatea, iar eu fac eforturi ca să topesc gheaţa dintre noi.” (pg. 127)
NOTĂ: Sima face eforturi ca să se înţeleagă cu asasinul Căpitanului şi al propriilor camarazi, al elitei legionare! Şi asta după cele afirmate puţin mai înainte...
Chiar îl şi laudă: ”Regele Carol era un om încântător, o personalitate fascinantă.” (pg. 129).
MOTIVAŢIA?
CA SĂ SALVEZE ŢARA – SPUNE EL;
DOAR CA SĂ AJUNGĂ LA PUTERE – SPUNEM NOI.
SĂ VEDEM CINE ARE DREPTATE:
”M-a numit Subsecretar de Stat la Educaţia Naţională în guvernul Tătărăscu.” (pg. 144)
NOTĂ: Quod erat demonstrandum!
Un post de SUBsecretar de stat la Educaţia Naţională, adică la un minister fără importanţă în politica externă, ar fi putut ”salva” ţara??
Şi asta după ce spusese că: ”Cu Regele împreună, ţara nu mai putea fi salvată, cum ne legănasem o clipă în această iluzie, după venirea delegaţiei legionare.” (pg. 41)
Dar a făcut vreo ispravă ca subsecretar de stat?
Evident că nu; în plus, jurământul lui Sima este egal cu zero: ”Am depus jurământul în 28 iunie şi imediat m-am prezentat la Minister pentru a lua în primire noua funcţie.” (pg. 144); ”Am dat foarte rar pe la minister şi atunci clientela mea era formată precumpănitor din legionari, care veneau să mă consulte în probleme politice. A lua în serios numirea de ministru, ar fi însemnat să mă înmormântez în administrativ.” (pg. 145)
NOTĂ: Guvernul a şi fost demis, 5 zile mai târziu.
Dar Sima vroia acum postul de prim ministru: ”Eu cer pentru Mişcare preşedenţia şi externele, plus câteva ministere sociale.” (pg. 148)
A fost însă avansat doar ca ... secretar la Culte, în guvernul Gigurtu. A acceptat, ca apoi să-şi dea demisia: ”Nu am cerut un guvern legionar pur, ci un guvern de predominanţă legionară, în care o serie de posturi-cheie să fie încredinţate Mişcării. Am plecat din guvernul Gigurtu pentru că Palatul nu a dat un răspuns satisfăcător acestei chestiuni fundamentale.” (pg. 167)
AUTOPORTRET HORIA SIMA
”Aceste atitudini, atât de variate, şi chiar contradictorii, pentru mine erau expresia unei consecvenţe de fier, dictate de linia Mişcării.” (pg. 158)NOTĂ: Atitudinile contradictorii sunt expresia unei ”consecvenţe de fier”!!
Orice comentariu e de prisos...
„Am pornit din Berlin cu gândul să pătrund pe ascuns în ţară şi să organizez răsturnarea dictaturii carliste.
Prins pe frontieră şi transportat la Bucureşti pentru anchetă, sfârşesc pe versantul opus, în colaborare cu regimul al cărui principal inamic fusesem, înălţându-mă până la treapta de ministru.
Dar, la scurt interval, se întrerupe tot aşa de neprevăzut şi această etapă, promiţătoare, şi iată-mă că părăsesc guvernul.” (pg. 157)
Rezultatele scurtei conduceri a lui Sima au fost dezastruoase pentru Mişcare.
Întrebarea este cum a ajuns tocmai Sima, un laş şi incapabil dovedit, să conducă legendara Mişcare?
Sima nu avea nici o şansă de a fi şef al Legiunii atâta timp cât erau în viaţă alţi legionari, mult mai merituoşi: Fondatorul acesteia (Căpitanul) şi elita.
De aceea, mânat de ambiţia lui nemăsurată de a fi la putere şi de a conduce cu orice preţ (a se vedea cap. anterioare), a manevrat din umbră pentru decapitarea Mişcării, folosindu-se de conjunctură (internarea în lagăr a Căpitanului şi a personalităţilor proeminente ale Legiunii, în 1938).
A organizat echipe teroriste, în ciuda ordinelor de linişte lansate insistent de Căpitan, oferind astfel pretextul necesar pentru autorităţi ca să treacă la asasinarea în masă a conducerii legionare sub motivaţia că se eradica terorismul.
Pentru că nu se putea ridica prin mijloace proprii, Sima a colaborat cu asasinii Căpitanului: întâi din umbră (în perioada 1938 – 1939), apoi pe faţă (în 1940), şi, până să se dezmeticească legionarii, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
Dar impostorii nu-şi pot menţine poziţia obţinută: în câteva luni doar Sima şi-a demonstrat atât incapacitatea spirituală de şef al Mişcării, cât şi cea politică.
- va urma -
Preluat de pe www.zelea-codreanu.com
