Liberalismul

Definitie

Doctrină care, opusă socialismului si dirijismului, proclamă principiul noninterventiei statului în economie, în relatiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau natiuni; promovează ideea libertătii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc.
Inceputuri si corifei
Liberalismul a apărut ca o alternativă de gândire politică la vechea organizare politică bazată pe monarhia absolutistă.  În evoluţia sa, doctrina liberală a cunoscut mai multe variante în strânsă legătură cu dezvoltarea socială.

Liberalismul clasic

Esenţa liberalismului clasic constă în libertatea individului, în raport cu statul, în libertatea de a fi întreprinzător. Liberalismul clasic respinge intervenţia statului în relaţiile sociale, orice triumf al statului fiind considerat un eşec pentru individ..În cadrul liberalismului clasic se disting două direcţii: liberalismul politic si liberalismul economic.
Frământările din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu apariţia mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul "nostalgic", liberalismul "organizat" si un liberalism "social". Aceste forme ale neoliberalismului se referă  mai ales, la problemele privind organizarea activităţii economice si sociale. Unii politologi s-au referit şi la problematica liberalismului politic. Evolutia acestei gandiri politico-economice a fost marcata, de-a lungul vremii, de mari teoreticieni si ganditori precum Fr. Hayek (Premiul Nobel pentru economie) in lucrarea “Drept, legislatie si libertate” liberalismul vine ca reactie la gandirea socialista, J. Locke care porneste de la ideea ca statul e o creatie umana artificiala, este expresia unui contract prin care investesc statul cu puterea de a da legi, insa legi izvorate din nevoia societatii de a realiza binele comun si pleadeaza pentru un guvernamant limitat, Adam Smith, cel care in “Avutia Natiunilor” face cunoscuta “mana invizibila”, Montesquieu care sustine separarea puterilor in stat si guvernarea cu caracter reprezentativ sau John Stuart Mill, pentru care o investitie in om reprezinta o investitie in societate. Consensul dintre continentul European si lumea anglo-saxona a fost, totusi presarat de dezbateri. J.J. Rousseau, de exemplu, pleaca de la ideea ca oamenii sunt liberi si egali de la natura, iar pentru a trece la starea sociala stabilesc intre ei un contract prin care cedeaza politicii o parte din aceste libertati. Meritul lui Rousseau rezida din efortul de a lega societatea civila de statul ei. Lucrul acesta nu se poate realiza decat daca in cadrul ei, prin institutiile statului, societatea isi alege reprezentantii ei. Rousseau consdera ca in starea naturala omul era, prin excelenta, bun. Intrand in societate, aceasta bunatate se corupe (“Bun de la natura, corupt de societate”).

Principii si dezbateri

Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Liberalismul este definit printr-o serie de concepte de bază precum: democratia, libertatea individuala, pluralismul politic, proprietatea privată, responsabilitatea individuala, egalitatea în fața legii.
Paradigma liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii.
Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi. Majoritatea liberalilor definesc libertatea ca absenta a coercitiei arbitrare; in statul de drept (Rechtstaat/Rule of Law) corcitia nu e arbitrara, ci legitima.
Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.
Egalitatea este vazuta ca fiind conditia naturala a oamenilor, atat in sens moral, crestin, cat si in sens juridic, fiintele umane nascandu-se egale in drepturi. Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.
Printre criticile aduse liberalismului, se numara faptul că este ateu şi relativist, nihilistic şi reducţionist, instrumental şi universal, cosmopolit şi lipsit de profunzime si ca pune accentual pe homo economicus. Liberalismul este, prin urmare, o doctrină elitistă, nu egalitară. Egalitatea, de sanse sau oportunitati, de tip liberal, si anume egalitatea în faţa legii şi egalitatea şanselor,duce la inegalitate ca un dat obiectiv al societatii, acolo unde societatea este o piata concurentiala, si, deci, favorizează apariţia unei elite calitative.

Concluzii

In zilele noastre, succesul neoliberalismului este fundamentat pe supremaţia incontestabilă a economiei de piaţă şi pe creşterea interdependenţelor mondiale, pe această bază surclasând totalitarismul comunist. Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neingrădit spiritual uman.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

Recenzie

Adam Smith s-a născut în anul 1723, în Kirkcaldy, Scoţia. De-a lungul vieţii sale, a fost preocupat de chestiuni precum filosofie, logică, drept şi economie politică. Principalele sale opere sunt Teoria Sentimentelor Morale(1759) şi Avuţia Naţiunilor – în trei volume(1776). Aceasta din urmă a apărut la Londra, fiind structurată în patru cărţi, fiecare împarţită în zece, cinci, patru, respective trei capitole.

Adam Smith este considerat a fi “părintele economiei politice”, fiind întemeietorul liberalismului clasic, ale cărui idei şi concepte se găsesc şi în Avuţia Naţiunilor; dintre acestea, mai importante ar fi următoarele:

·               Libera concurenţă pe o piaţă liberă;

·               Ordinea naturală ca ordine divină transpusă în societate;

·               Statul minimal;

·               Homo economicus;

·               Competiţie pentru resurse, considerate a fi rare sau limitate;

Mâna invizibilă este un  alt concept economic fundamental introdus de Adam Smith, care sugerează faptul că, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăţilor capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societăţii. În cadrul mecanismului pieţei, guvernat de acest principiu şi în care individul, urmărindu-şi interesele proprii, promovează mai bine interesele societăţii decît atunci cînd încearcă să le promoveze, acţiunile cele mai eficiente şi benefice vor fi şi cele mai profitabile.

Adam Smith consideră munca principalul motor al productivităţii şi, deci, sursa avuţiei unei naţiuni. În cartea ce face referire la diviziunea muncii, autorul afirmă că diviziunea muncii apare în mod natural, fiind consecinţa înclinaţiei omului de a face troc şi de a schimba un bun pentru altul. Oamenii au dorit încă din cele mai vechi timpuri să poată schimba surplusul muncii lor cu părţi din produsul muncii altora pentru a-şi asigura bunăstarea, fapt care, în timp, a încurajat pe cît mai mulţi să se dedice unei anumite ocupaţii, pe care să o cultive şi perfecţioneze continuu.

Diviziunea muncii - avantaje şi dezavantaje

Efectele evidente ale unei bune diviziuni a muncii sunt reprezentate de economisirea timpului, crearea unor noi specializări şi meserii, împreună cu  maşini care uşureaza munca, elemente care duc la creşterea cantităţii si productivitaţii muncii.

În sprijinul celor susţinute, autorul oferă exemplul unei manufacturi de ace cu gămălie; astfel, un lucrător neinstruit în prealabil, ar face cel mult un ac pe zi; dar, prin divizarea muncii în mai multe ramuri, numărul acelor produse creşte exponenţial la 48000 ace astfel: un om desfăşura sîrma, altul o îndrepta, altul o tăia, un altul o ascuţea, altul o strivea la capăt pentru a-i aplica gămălia; un alt muncitor o albea şamd; Se observă, aşadar, o operaţiune a facerii unui ac cu gămălie care este împărţită în optsprezece operaţii distincte, cu ajutorul diviziunii muncii, fiecare lucrător făcînd 4800 de ace pe zi, şi nu unul, aşa cum se întampla dacă lucrau separat.

 Smith nu ignoră însă, nici dezavantajele pe care le presupune diviziunea muncii, relevând chiar şi unele soluţii pentru înlăturarea lor. Astfel, se consideră că, exercitând doar un anumit gen de operaţiuni, lucrătorul nu are prilejul a-şi exercita inteligenţa şi puterea de invenţie în a găsi mijlocul de înlăturare a unor greutăţi care nu-i apar niciodată, fiind aferente altor segmente de muncă, riscînd, astfel să devină ignorat.

Totodată, cantitatea de muncă pe care o poate realiza un muncitor creşte odată cu îndemînarea acestuia, fapt care a sprijinit înmuţirea  meseriilor, lucru care, la rîndul său, a răspîndit belşugul general în cele mai joase categorii de populaţie. Binefacerile diviziunii muncii sunt vizibile în mod evident la orice pas; oameni sunt puşi în faţa faptului de a-şi valorifica potenţialul prin inventarea de instrumente care să le uşureze munca; chiar hainele reprezintă produsul muncii comune a unui număr ridicat de muncitori.

De asemenea, se consideră că  diviziunea muncii este mai evidentă şi uşor remarcată în statele mai dezvoltate, ceea ce este munca unui singur om într-o ţară mai slab dezvoltată, fiind în general, într-o societate înaintată, munca mai multor indivizi. Există, totuşi, şi domenii, precum agricultura,  în care este aproape imposibilă o subdiviziune a muncii sau o separaţie strictă între o activitate şi alta; e greu de deosebit activitatea crescătorului de vite de aceea a cultivatorului de grîu, aşa cum cel ce ară, cel ce grapează, cel ce seamănă şi secera cerealele sunt, în cele mai multe cazuri, una şi aceeaşi persoană.

Cu toate acestea, diviziunea muncii este limitată de întinderea pieţii: atunci cînd piaţa comercială este mai mica, tot mai puţină lume decide să se consacre unei singure ocupaţii din lipsa posibilităţii de schimb a surplusului din produsul muncii sale cu excedentul produsuluii muncii celorlalţi oameni. De exemplu, un sat sau un tîrg poate reuni familii în cadrul cărora un număr mare de ocupaţii sunt efectuate de un număr mic de persoane brutarul putînd fi şi berar, tîmplarul şi sculptor, dulgher, tapiţer sau căruţaş; dimpotrivă, într-un mare oraş, diviziunea muncii este mai bine realizată, existînd chiar şi ocupaţia de hamal, care nu s-ar mai găsi într-un alt mediu.

Odată ce diviziunea muncii a fost pe deplin stabilită,  doar o mică parte din nevoile omului au putut fi satisfăcute din propria sa muncă, marea majoritate a acestor nevoi fiind satisfăcute dînd în schimb surplusul muncii sale pentru acele părţi de care are nevoie, din produsul muncii altor oameni. 

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com