"Libertate şi comunicare în lumea presei", Recenzie

Autor

Născut în Maramureş în anul 1965, Lucian-Vasile Szabo a făcut şcoala în Teleorman. A început Liceul Silvic în comuna Brăneşti, judeţul Ilfov şi l-a terminat la Timişoara la timp pentru a urma şi absolvi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara. A lucrat ca silvicultor, lucrător commercial, ziarist şi director la o firmă de ceaiuri. A participat activ la Revoluţia din 1989; s-a manifestat ca prozator, critic literar, profesor de jurnalism, dar şi ca promotor cultural, debutînd în proza SF la revista “Helion”, la vîrsta de 17 ani. Cornel Ungureanu caracteriza autorul folosind termini precum “ofensiv” sau “incisiv” şi spunea despre Lucian-Vasile Szabo că a fost şi este un ziarist de linia întîi (…) unul dintre jurnaliştii din linia de foc a bătăliilor publicistice.

Structură

Conţinutul lucrării reiese din titlu, care trimite, în acelaşi timp, la două principii fundamentale atunci cînd vine vorba de lumea presei: libertate şi comunicare. Lucrarea apărută la editura Amarcord, Timişoara, în anul 1999 a fost sponsorizată de “Fundaţia pentru o societate deschisă” şi este structurată pe două părţi: “Principii, norme, reguli” şi “Limbajul mass-media”. Prima parte reuneşte principiile, normele, regulile jurnalistice importante, în vreme ce a doua secţiune analizează limbajul şi funcţiile acestuia în media.

Concepte dominante

Cartea se doreşte a fi un ghid practic pentru jurnalişti, aşa cum însuşi autorul afirmă. Conţinutul lucrării reiese din titlu, care trimite, în acelaşi timp, la două principii fundamentale atunci cînd vine vorba de lumea presei: libertate şi comunicare. Nu este o carte doar despre teoria jurnalismului, realităţile empirice din domeniu oferind materialul cercetării. “Libertate şi comunicare în lumea presei” poate interesa, în afara specialiştilor, un public mai numeros, lumea presei fiind un domeniu deschis curiozităţii culturale generale.

Se porneşte de la ideea că presa este, într-adevăr, a patra putere în orice stat democratic, jurnalistul, persoană-cheie în socitate, avînd o serie de dreptul şi îndatoriri. Omul de media trebuie să îşi conştientizeze poziţia dintre informaţie şi public şi, respectînd regulile specifice breslei din care face parte, să tindă spre un grad cît mai mare de imparţialitate. Se observă cum, de plidă, în cazul unor neînţelegeri între cetăţeni şi o anumită instituţie, ziaristul este tentat să ia partea cetăţenilor, acuzînd administraţia de rea-voinţă, fapt care, în cazul unei  informări prealabile superficiale, poate fi un socotit act neprofesionist.

Cît priveşte strîngerea tuturor informaţiilor, aceasta reprezintă un mijloc, şi nu o virtute. Referindu-se la public, autorul îl descrie ca o grupare de oameni ce au elemente comune, interese comune, aspiraţii comune sau care caută informaţii de un anumit gen intr-un anumit timp şi propune o definiţie presei: complex de relaţii sociale reglementat de principii, norme şi reguli jurnalistice. În calitate de cîine de pază al societăţii, presa nu îşi poate permite să abuzeze de puterea pe care o deţine şi să inducă publicul în eroare în mod deliberat.

De altfel, normele care reglementează comunicare de tip mass-media pot fi împărţite în norme juridice, precum reglementările de drept constituţional (libertatea presei), de drept civil şi comercial(organizarea publicaţiilor, radiourilor ori a posturilor de televiziune), de drept penal(insulta, calomnia), sau de dreptul muncii(salarizare) şi norme stabilite de asociaţiile breslei, din care amintim “Declaraţia îndatoririlor şi drepturilor ziariştilor”, “Codul etic al societăţii Sigma Delta Chi” şi “Codul deontologic al ziariştilor romîni”, fiecare cu aplicabilitate în diverite state ale lumii.

Idelile întemeietoare ale activităţii media sunt date de:

Ø     Accesul liber la informaţie;

Ø     Libertatea de exprimare şi de conştiinţă;

Ø     Buna-credinţă;

Ø     Egalitatea de tratament;

Ø     Răspunderea;

Ø     Protejarea surselor;

Ø     Respectful vieţii private;

Ø     Independenţa profesională.

Regulile de respectat în media sunt următoarele:

·        Documentarea detaliată;

·        Verificarea din mai multe surse;

·        Consultarea părţii adverse;

·        Informarea corectă;

·        Dreptul la replică;

·        Inteligibilitatea;

·        Argumentarea;

·        Identificarea (citarea, numirea surselor).

Concluzii

“Libertate şi comunicare în lumea presei” indică modul în care un jurnalist poate fructifica posibilitatea de a transmite informaţii cu eficacitate, respectînd exigenţele privind calitatea mesajului, pe de o parte, şi, pe de cealaltă, fără a se pune în situaţia de a încălca normele deontologice ori cele juridice. Încercînd să interpreteze concepte din lucrări anterioare, autorul reuşeşte să evidenţieze, într-o manieră clară, rolul presei şi a omului de presă în societatea contemporană. Această carte poate constitui o metodologie pentru specialist şi, totodată, un îndrumar pentru cei care sunt pasionaţi sau interesaţi de acest fenomen. Studiul lui Lucian-Vasile Szabo reprezintă o descriere analitică a celor mai interesante aspecte ale activităţii jurnalistice. Unul dintre cele mai importante merite ale lucrării poate fi considerat, prin urmare, deschiderea pe care o oferă unor cercetări ulterioare în acest domeniu atît de dinamic aflat într-o continuă transformare.

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com

Recenzie

Adam Smith s-a născut în anul 1723, în Kirkcaldy, Scoţia. De-a lungul vieţii sale, a fost preocupat de chestiuni precum filosofie, logică, drept şi economie politică. Principalele sale opere sunt Teoria Sentimentelor Morale(1759) şi Avuţia Naţiunilor – în trei volume(1776). Aceasta din urmă a apărut la Londra, fiind structurată în patru cărţi, fiecare împarţită în zece, cinci, patru, respective trei capitole.

Adam Smith este considerat a fi “părintele economiei politice”, fiind întemeietorul liberalismului clasic, ale cărui idei şi concepte se găsesc şi în Avuţia Naţiunilor; dintre acestea, mai importante ar fi următoarele:

·               Libera concurenţă pe o piaţă liberă;

·               Ordinea naturală ca ordine divină transpusă în societate;

·               Statul minimal;

·               Homo economicus;

·               Competiţie pentru resurse, considerate a fi rare sau limitate;

Mâna invizibilă este un  alt concept economic fundamental introdus de Adam Smith, care sugerează faptul că, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăţilor capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societăţii. În cadrul mecanismului pieţei, guvernat de acest principiu şi în care individul, urmărindu-şi interesele proprii, promovează mai bine interesele societăţii decît atunci cînd încearcă să le promoveze, acţiunile cele mai eficiente şi benefice vor fi şi cele mai profitabile.

Adam Smith consideră munca principalul motor al productivităţii şi, deci, sursa avuţiei unei naţiuni. În cartea ce face referire la diviziunea muncii, autorul afirmă că diviziunea muncii apare în mod natural, fiind consecinţa înclinaţiei omului de a face troc şi de a schimba un bun pentru altul. Oamenii au dorit încă din cele mai vechi timpuri să poată schimba surplusul muncii lor cu părţi din produsul muncii altora pentru a-şi asigura bunăstarea, fapt care, în timp, a încurajat pe cît mai mulţi să se dedice unei anumite ocupaţii, pe care să o cultive şi perfecţioneze continuu.

Diviziunea muncii - avantaje şi dezavantaje

Efectele evidente ale unei bune diviziuni a muncii sunt reprezentate de economisirea timpului, crearea unor noi specializări şi meserii, împreună cu  maşini care uşureaza munca, elemente care duc la creşterea cantităţii si productivitaţii muncii.

În sprijinul celor susţinute, autorul oferă exemplul unei manufacturi de ace cu gămălie; astfel, un lucrător neinstruit în prealabil, ar face cel mult un ac pe zi; dar, prin divizarea muncii în mai multe ramuri, numărul acelor produse creşte exponenţial la 48000 ace astfel: un om desfăşura sîrma, altul o îndrepta, altul o tăia, un altul o ascuţea, altul o strivea la capăt pentru a-i aplica gămălia; un alt muncitor o albea şamd; Se observă, aşadar, o operaţiune a facerii unui ac cu gămălie care este împărţită în optsprezece operaţii distincte, cu ajutorul diviziunii muncii, fiecare lucrător făcînd 4800 de ace pe zi, şi nu unul, aşa cum se întampla dacă lucrau separat.

 Smith nu ignoră însă, nici dezavantajele pe care le presupune diviziunea muncii, relevând chiar şi unele soluţii pentru înlăturarea lor. Astfel, se consideră că, exercitând doar un anumit gen de operaţiuni, lucrătorul nu are prilejul a-şi exercita inteligenţa şi puterea de invenţie în a găsi mijlocul de înlăturare a unor greutăţi care nu-i apar niciodată, fiind aferente altor segmente de muncă, riscînd, astfel să devină ignorat.

Totodată, cantitatea de muncă pe care o poate realiza un muncitor creşte odată cu îndemînarea acestuia, fapt care a sprijinit înmuţirea  meseriilor, lucru care, la rîndul său, a răspîndit belşugul general în cele mai joase categorii de populaţie. Binefacerile diviziunii muncii sunt vizibile în mod evident la orice pas; oameni sunt puşi în faţa faptului de a-şi valorifica potenţialul prin inventarea de instrumente care să le uşureze munca; chiar hainele reprezintă produsul muncii comune a unui număr ridicat de muncitori.

De asemenea, se consideră că  diviziunea muncii este mai evidentă şi uşor remarcată în statele mai dezvoltate, ceea ce este munca unui singur om într-o ţară mai slab dezvoltată, fiind în general, într-o societate înaintată, munca mai multor indivizi. Există, totuşi, şi domenii, precum agricultura,  în care este aproape imposibilă o subdiviziune a muncii sau o separaţie strictă între o activitate şi alta; e greu de deosebit activitatea crescătorului de vite de aceea a cultivatorului de grîu, aşa cum cel ce ară, cel ce grapează, cel ce seamănă şi secera cerealele sunt, în cele mai multe cazuri, una şi aceeaşi persoană.

Cu toate acestea, diviziunea muncii este limitată de întinderea pieţii: atunci cînd piaţa comercială este mai mica, tot mai puţină lume decide să se consacre unei singure ocupaţii din lipsa posibilităţii de schimb a surplusului din produsul muncii sale cu excedentul produsuluii muncii celorlalţi oameni. De exemplu, un sat sau un tîrg poate reuni familii în cadrul cărora un număr mare de ocupaţii sunt efectuate de un număr mic de persoane brutarul putînd fi şi berar, tîmplarul şi sculptor, dulgher, tapiţer sau căruţaş; dimpotrivă, într-un mare oraş, diviziunea muncii este mai bine realizată, existînd chiar şi ocupaţia de hamal, care nu s-ar mai găsi într-un alt mediu.

Odată ce diviziunea muncii a fost pe deplin stabilită,  doar o mică parte din nevoile omului au putut fi satisfăcute din propria sa muncă, marea majoritate a acestor nevoi fiind satisfăcute dînd în schimb surplusul muncii sale pentru acele părţi de care are nevoie, din produsul muncii altor oameni. 

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com