Avorturile. STOP!

Avortul este una dintre problemele specifice societăţii contemporane.

Prin avort se încalcă o lege naturală, divină şi se opune instinctului de reproducere, care este instinct natural, se opune naturii, deci este contra naturii. Un astfel de argument nu este acceptat de adversarii ce sunt pro-avort deoarece ei nu împărtăşesc ideea existenţei unor legi naturale după care ar trebui să ne conducem. Ei nu recunosc faptul că şi fătul este o fiinţă umană, care trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi ceilalţi oameni. În aceste caz, trebuie aplicat principiul juridic al libertăţii. Nimeni nu este liber să provoace răul altui semen de-al nostru. Mama nu decide numai asupra propriului corp sau asupra propriei vieţi, ci şi asupra corpului şi vieţii copilului. Iar avortul înseamnă provocarea intenţionată a morţii fătului. Este deci, din punct de vedere juridic, o crimă, iar justiţia trebuie să-l protejeze pe copil.

Nu înţeleg cum acei doctori care fac aceste crime pot dormii liniştiţi noaptea, dar probabil banii sunt mai importanţi pentru ei, mai mult decât nişte copii nevinovaţi, lipsiţi de apărare. Un copil poate oferi doar fericire în sufletele noastre, îi putem iubi, creşte, educa cum vrem noi. Oricât de grea ar fi situaţia în care se află viitoarea mamă, nimic nu o poate face să se gândească la aşa ceva. Dacă Dumnezeu ni-l dă, înseamnă că tot el ne ajută să îl creştem, să ne bucurăm de el. Copiii înseamnă fericirea supremă, trebuie să fii un mare tiran să nu iubeşti copiii, să îi omori.

Mama poate să decidă să nu aibă copii, pentru aceasta există anticoncepţionalele sau alte mijloace de evitare a sarcinii. Dar, în momentul în care este însărcinată, ea înseamnă că a decis acest fapt şi nu poate să-şi modifice decizia fără să pună în pericol viaţa unei fiinţe. Ar trebui total interzis, dar într-o societate care se promovează narcisismul şi este fericită să vadă că avortul este pus în slujba reducerii limitelor bunăstării, este greu de crezut un asemenea scenariu.

Mama si copilul

Ne comportăm ca nişte roboţi, fetele din ziua de azi se gândesc doar la felul cum arată, la cariera lor, la distracţie. Abia când ajung la 40 ani se gândesc la copii şi atunci s-ar putea să nu îl mai poată avea sau daca rămâne însărcinată există riscul să nu fie sănătos. Oricât de greu ar fi, copilul nu poate aduce decât fericire şi mai mult te ajută să depăşeşti alte probleme.

Cu mult timp în urmă existau mai multe mame eroine care primeau cu bucurie fiecare copil trimis de Dumnezeu, chiar şi în situaţia în care erau 12 copii. Şi reuşeau să îi crească pe fiecare în armonie, să le ofere dragostea de părinte.

Aşadar, haideţi să facem noi ceva pentru aceste suflete nedorite de propria lor mamă. Să trezim mamele care au aceste gânduri necurate, să le ajutăm, să le facem să înţeleagă cât de grav este, şi cu siguranţă vor regreta gestul mai târziu. 

Scris de: Elena Voaideş

voaideselena1991@yahoo.com

De ce trebuie să iertăm?

A greşi e omenesc, a ierta e divin

   Iertarea este fiica dragostei, ne aseamănă cu Dumnezeu  cel bun şi iertător. A ierta este cel mai nobil gest şi această putere de a ierta o avem de la Dumnezeu. Putem ierta dacă avem credinţă în Dumnezeu, dacă lăsăm judecata în mâinile Lui. Dacă nu, ne osândim, nu iubim. Oricât ne-a greşit un om trebuie să dăm dovadă de o şi mai mare omenie, deoarece acesta este o calitate a sufletului nostru.

Oare poate fi iertarea condiţionată de gravitatea faptei? Desigur, nu se compară o greşeală minoră cu un omor, dar învăţând să iertăm greşelile mai mici, ajungem sa dăm iertare şi la greşelile mai mari deoarece iertarea ne oferă linişte, pace şi este benefică pentru ambele părţi. Cu cât ţinem duşmănie,ură cu atît ne este afectată viaţa, ne pierdem liniştea şi dragostea.

   Aşa cum vrem şi noi ca cineva să ne ierte o greşeală, că suntem oameni şi toţi greşim aşa aşteptă şi cel care ne-a greşit. Am mai auzit că sunt persoane care şi înainte de moarte sunt orgolioase şi nu vor să dea iertare. Oare cum de se întâmplă asta? Oare nu toţi ne rugăm la Dumnezeu şi îi cerem să ne ierte de toate păcatele? Păi dacă noi nu iertăm cum să îi cerem să ne ierte? Ar trebui să conştintizăm cât de grav e să nu ierţi, să nu îţi treci peste orgoliu, peste iubirea de sine, deoarece iubindu-ne mai mult pe noi decât pe ceilalţi cosiderăm că noi întotdeauna avem dreptate, cosiderăm că trebuie să vină celălat sa ceară iertare şi aşa orgoliu ne opreşte să facem bine. Iertarea şi toleranţa sunt dovada unui om puternic, cu sufletul curat care ştie să facă diferenţa dintre bine şi rău.

   Suntem creaturi ale lui Dumnezeu şi fiecare la rândul lui trebuie să îşi ceară iertare sau să ierte, altfel nu poţi trăi în linişte, nu cunoşti ce este dragostea,iubirea, deci trăieşti degeaba. Ar trebui să ne gândim mai mult la sufletul nostru, să fim blânzi şi iubitori.

   
Scris de: Elena VOAIDEŞ
voadeselena1991@yahoo.com

Monologul Lui DUMNEZEU

Am gasit ceva pe net si, inspirat de un şoc pe care l-am avut, am realizat că nu contează să ai milioane in cont, daca soţia/partenera se uită la altul, nu contează să te distrezi cât traiesti, nu contează să moară duşmanii de invidie, ci important e să fim sănătoşi şi să acordam mai multă atenţie lucrurilor care cu adevarat merită... Iată, deci, câteva rânduri care m-au marcat profund şi care, sunt sigur, vă vor pune serios pe gânduri...
”M-am uitat la tine în timp ce te-ai trezit în această dimineaţă. Aşteptam să-mi spui două-trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întamplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci azi.. Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi hainele potrivite ca să mergi la serviciu. Speram să gaseşti câteva clipe ca să-Mi spui: "Bună dimineaţa!" Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea că-ti sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsarele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea. Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că, fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici acum să-Mi spui două vorbe.
Când te intorceai de la muncă ţi-am văzut oboseala şi stresul şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că, făcându-ţi această plăcere, iti vei aduce aminte de Mine. Ĩn schimb, supărat, M-ai înjurat! Doream atât de mult să-Mi vorbeşti... Oricum, ziua era încă lungă. Ai pornit apoi televizorul şi, în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat. Ai cinat, apoi, cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine...

Văzându-te atât de obosit, am inţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului ca să te poti odihni, dar nu te-am lasat în beznă.. Am lasat veghetori pentru tine, o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat. Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine. Am mai multa răbdare decat poţi tu să-ţi imaginezi vreodată. Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău. Te iubesc atât de mult încat te voi răbda.

Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi Imi vei acorda puţin timp din timpul tău. Iţi urez o zi bună!

Al tău Tată,
DUMNEZEU!”

Scris de: Cosmin ANDREI

andreicosmin1990@yahoo.com